FictionKo

Am ales sa plec. Nu fiindca nu-l mai iubeam sau nu mai tineam la el. Din contra, il iubeam la fel de mult ca la inceput iar distanta dintre noi nu a facut decat sa ma faca sa il iubesc si mai mult. Il iubeam atat de mult in cat as fi facut orice pentru el si tocmai de asta am ales sa plec. Am ales sa plec fiindca iubindu-l pe el am inceput sa ma pierd pe mine, am ajuns sa fac lucruri pe care nu le-as fi facut inainte, am depasit granite si adevarul e ca inceapeam sa ma ingrozesc de ceea ce deveneam. In iubirea mea am ajuns sa ma dispretuiesc pe mine. Uram ce deveneam langa el asa ca mi-am calcat pe suflet, pe inima, pe intreaga mea fiinta si am plecat. El putea trai fara mine, dar eu ca sa ma salvez trebuia sa ma indepartez de el.

Stii care e tragedia iubirii? Am iubit ceea ce nu m-a iubit, dupa am fost iubit si am refuzat ceva strain inimi mele, la randul ei cealata persoana a respins o iubire ce ii era straina iar sirul probabil ca a continuat. Si totusi nu in asta consta tragedia, ea consta in constientizare, in a deveni constient de sentimentele ce ti-au fost purtate si de imposibilitatea de a te intoarce la ceva ce ai ranit atat de tare, in cat a devenit asemenea tie. Si totusi eu m-am intors de dragul trecutului, de a revedea prima fiinta ce si-a deschis inima mie. Era fericita si iubea iar, dar nu m-a alungat. A avut rabdare si mi-a raspuns la intrebari. Nu m-a acuzat desi mi-a marturisit ca m-a urat, m-a urat fiindca pentru o perioada i-am luat capacitatea dea iubi oricat s-ar fi straduit. Ma urase fiindca nu a putut raspunde iubirii altora si a ranit la randul ei. Si atunci am realizat ca eu fusesem bestia, bestia ce nici macar nu incercase sa iubeasca acea fiinta, in timp cea ea, se chinuise sa recapete ceea ce pierduse prin mine.