cuvântul

adevărul este ca nu mai vreau să fiu aici și-mi doresc să-mi respectați dorința de a nu conversa despre asta și de a nu conversa în general.

anul acesta m-a pus la încercare așa cum nu mă așteptam iar acum trebuie să mă pun pe picioare.

toate aceste evenimente au avut un impact puternic asupra mea. în toată această perioadă m-am gândit intens la faptul că eu nu mai pot fi aici. nu mă mai regăsesc, nu mai sunt eu. mai mult mă tulbură decât să mă ajute. trebuie să fac schimbarea asta radicală.

am să vă rog să îmi respectați dorința de a lăsa tot aici. nu pot să merg mai departe complet decât dacă închei această etapa din viața mea. nu doresc nimănui să treacă prin ce trec și-mi doresc liniște. nu voi răspunde mesajelor, nu voi mai fi aici și vreau să rămână așa acum. probabil voi dezactiva opțiunea de ask/messaging.

cât despre scris, când voi mai face asta o voi face fără anonimat. când? nu știu.

PS: în agonia în care eram acum câteva săptămâni, am reușit să scriu un text unde am exprimat cam tot ce mi se întâmplă. nu știu dacă-l voi publică, rămâne de văzut.

mă duc sa mă fac bine.

criticul lăuntric arată exact că mine, doar că-mi vorbește de parcă le știe pe toate, iar eu am început să-l cred tot mai mult. așa am ajuns să nu mai fiu aici în totalitate și am devenit un simplu privitor de amintiri, ca și cum aș admira totul de la depărtare, de pe un loc înalt care pare să fie construit tot de el.

introspecția a devenit un concept de care am început să mă tem. acolo nu sunt metafore, ci gânduri reci și adevărate, care spulberă orice mister și farmec. în final, totul pare o cosmetizare făcută stângaci.

— deviezi iar, îmi spun.

— și atunci, ce să fac cu mormanul asta de idei? de unde să încep să sap și cum să le descâlcesc? de ce mă apasă câteodată și alte ori mă împung? eu chiar încerc să ies la suprafață.

cu toată tehnologia la îndemnă m-am gândit că cea mai faină chestie ar fi să scot o carte în format digital.

au trecut anii și blogul a fost martor la transformarea mea în adult. m-am gândit sa fac fie un fel de "best-of/most-liked texts" - situație în care aș pune totul într-un "free download", fie o aranjare cronologică a celor mai îndrăgite texte alături de câte o descriere/explicație + câteva texte nepublicate/pagini din jurnalul personal - aici aș pune o sumă infimă pentru download (2-3 EUR ca să-mi pot cumpăra o sticlă de vin).

mi-au murit toate cuvintele ce le cantam în trecut

iar din cenușa lor a renăscut un alt eu

de care nu pot să spun că sunt mândru pe deplin,

care acum are responsabilități multe

și libertăți limitate

care-și pune singur lanțurile și apoi se miră de cât de mari cresc în jurul încheieturilor.

mă privesc neputincios

și mă gândesc dacă nu cumva

totul este un jalnic sfârșit al zbuciumului tinereții

pe care aleg să îl sufoc de fiecare dată când îndrăznește să mă încerce.

nici urmă de rațiune, e totul plin de viață atunci când criticul lăuntric tace și iluzia se cuibărește în cuget ca o boală.

cui să-i dau socoteală? când bezmeticul, cu o așa îndrăzneală consideră cumva că e fără de greșeală și-ncepe să-mi țină morală?

cuvantul.tumblr.com // 30 de ce?

Salut, 

Am stat acum câteva săptămâni bune de vorbă cu mine și încercam să înțeleg de ce s-a.. stins toată pornirea mea de a scrie. să fie faptul că m-am schimbat în bine? mi-am găsit echilibrul? sunt fericit? și dacă răspunsul la toate aceste întrebări este ”da”, înseamnă că blogul a fost un instrument de care m-am folosit ca să cresc; să învăț, să-mi țin gândurile și amintirile într-un jurnal online, pe scurt. 

eu sunt tot aici și încă răspund la persoanele care-mi scriu în privat. mai am porniri să scriu, am încercat, dar mă uit la o foaie goală și simt că orice aș așterne acolo este incredibil de clișeic și nu simt că mă mai reprezintă. 

- păi bine, atunci, nu crezi  că trebuie să-ți schimbi stilul de scris? 

ba da. și n-ar trebui să renunț atât de ușor. înseamnă că trebuie să scriu și despre altceva, poate că metaforele pe care le născocesc pot ascunde alte aspecte de care mă lovesc în prezentul meu. nu mai este o durere constantă, zbuciumul tinereții s-a ..maturizat (nu s-a potolit, nu mă înțelege greșit).

nu știu, cred că am... crescut. 

Să știi că sunt pe instagram mai mai mult decât pe blog.

@cuvantul.eu e contul. Nici acolo nu am mai postat dar am câteva texte deja pregătite.

Dar.. vorbiți cu mine. Scrieți-mi, voi răspunde. Dacă vă lipsesc, sunt la distanță de un mesaj.

de atâtea ori de cât o lași tu să fie frântă!