8August

Nu spun ca ma plang sau ceva, insa uneori mi-as dori sa inteleg de ce simt ceea ce simt.

N-as putea sa decriu precis pentru ca nici eu nu inteleg. Insa e un mix de traire interioara a unor diferite stari. Nu este nici tristete profunda, dar nici fericire. Nu este nici nepasare, dar nici o ardoare de a ma intelege.

Poate este pur si simplu dorinta de a avea pe cineva alaturi.

Si nu vorbesc de un prieten.. pentru ca un prieten iti este alaturi, insa pana intr-un punct.

Vorbesc de cineva in a carui prezenta sa poti fi tu cu ceea ce esti. Tu cu profunzimea ta, cu gandurile tale, cu ideile tale. Si toate astea fara sa-ti fie frica ca lasi jos copertina. Un loc unde sa te simti acceptat si inteles, dorit si iubit.

Cred ca asta imi lipseste acum si mix-ul de stari pe care le simt pleaca de aici intr-un fel saul altul.

Nu sunt singur printre oameni, dar sunt singur printre oameni. Vorbesc zi de zi, muncesc, ma rog, citesc scriptura, vorbesc cu Dumnezeu, dar nu ma pot minti ca sufletul meu tanjeste dupa acea persoana.

Poate nu e timpul si nici vremea, pot intelege asa, dar imi este greu sa accept. Iar daca inteleg atunci probabil ar trebui sa incetez a spera?

Poate ca m-am saturat sa mai sper pentru ca am tot sperat si am sperat degeaba. Sau oare nu m-am saturat si continui sa sper cu gandul ca poate de data asta speranta mea va fi una valida?

Atunci cand esti introvertit privesti lucrurile din interior. Acest gand provine din interior. Este ceva profund, adanc, sincer.

Poate ca ar trebui sa scriu mai des aici, asa cum obisnuiam in trecut.

Nu-mi doresc prea multe de la viata. Insa ceea ce imi doresc nu sunt banii, nu sunt masinile scumpe si nici faima pe care mi-o da lumea.

De la viata aceasta imi doresc sa implinesc voia lui Dumnezeu pentru mine si s-o pot accepta, desi uneori imi este greu.

Atunci cand incepi sa cauti voia ta se intampla sa ignori voia lui Dumnezeu. Iar cand lucrurile nu merg precum te-ai fi asteptat ajungi sa te superi pe Dumnezeu pentru ca ai ales sa cauti voia ta si nu voia lui.

Asta este un lucru pe care inca incerc sa-l inteleg.

Caută-mă în visele ce-ți trezesc melancolii de sărbătoare și găsește-mă-n tine.

Te-am căutat în poteci de dor și mătase fină, dar ție îți plăcea dezmățul.

Te-am căutat în iubire reală și romantism, dar ție îți plăceau aventurile.

Te-am căutat în ceea ce îmi doream eu și în mine, dar erai la polul opus.

Te-am căutat în dorințele mele, dar te ascundeai în tot ce uram.

Și iubindu-te pe fine, mi-am aruncat idealurile în neștiință și m-am pierdut pe mine.

După 3 luni jumate în care nu am mai scris nimic aici, revin cu un tweet.

Știu că nimeni nu-mi citește blog-ul, și nici nu-mi trebuie asta, ceea ce e aici e pentru mine și pentru viitorul meu eu. Vreau să citesc aceste rânduri peste câțiva ani și să râd de durerea, suferința și prostia de care sufeream.

Am 20 de ani, viața abia începe. La 20 de ani pot să spun că abia acum începe viața de adult. Responsabilități, viitor, relații.

Pe o altă parte, la vârsta asta am foarte multă libertate. Nu sunt legat de un job anume, de un program anume, de un loc anume sau de ajutorul financiar din partea familiei.

Sunt liber să plec oriunde în lume. Însă, problema se află pe undeva la gestionarea finanțelor, planificare în principal.

Trebuie să-mi pun la punct viața și să observ în ce direcție mă îndrept. Să notez asta.

Pentru că alergând fără direcție te vei învârti în cerc.

Vești bune nu prea am, din păcate. Viața mea a luat-o la vale. Sper să fie pentru moment. Sunt sigur că vor veni și momente mai bune.