13. (proză scurtă, eseu, povestire) ~ ciclul Mărturii dintr-o zi de ianuarie ~ din volumul „Când lumea stă – Ianuarie ca suspendare afectivă” Seară de ianuarie – Stabilizare calmă - povestirile lui Radu (3) Radu simte schimbarea de sezon în respirație. Corpul lui învață să locuiască frigul fără a pierde căldura. Moto: „Iarna nu mă închide, mă concentrează.” (Radu M. — 33 ani; Tipologie: atent-adaptativ) La un moment dat, ritmurile încetează să mai fie distincte. Respirația nu mai e ceva ce observi separat, iar pulsul nu mai bate ca un semnal. Se întâmplă o unificare tăcută, ca și cum toate procesele interne ar fi ajuns, în sfârșit, la un acord comun. Corpul intră într-o stare de stabilitate care nu e rigidă, ci elastică. Aerul intră și iese fără variații mari. Fără adânciri bruște, fără pauze accentuate. Fiecare ciclu seamănă cu cel anterior, dar nu prin repetiție mecanică, ci prin continuitate. Respirația a găsit forma care nu obosește. Nu mai caută nimic. Doar menține. Pulsul se…
13. (proză scurtă, eseu, povestire) ~ ciclul Mărturii dintr-o zi de ianuarie ~ din volumul „Când lumea stă – Ianuarie ca suspendare afectivă”
*Seară de ianuarie – Stabilizare calmă - povestirile lui Radu (3)* Radu simte schimbarea de sezon în respirație. Corpul lui învață să locuiască frigul fără a pierde căldura. Moto: „Iarna nu mă închide, mă concentrează.” (Radu M. — 33 ani; Tipologie: atent-adaptativ)
La un moment dat, ritmurile încetează să mai fie distincte. Respirația nu mai e ceva ce observi separat, iar pulsul nu mai bate ca un semnal. Se întâmplă o unificare tăcută, ca și cum toate procesele interne ar fi ajuns, în sfârșit, la un acord comun. Corpul intră într-o stare de stabilitate care nu e rigidă, ci elastică.
Aerul intră și iese fără variații mari. Fără adânciri bruște, fără pauze accentuate. Fiecare ciclu seamănă cu cel anterior, dar nu prin repetiție mecanică, ci prin continuitate. Respirația a găsit forma care nu obosește. Nu mai caută nimic. Doar menține.
Pulsul se simte acum ca o prezență difuză, nu ca o bătaie clar delimitată. E acolo, dar nu se impune. Nu mai cere atenție. Îl recunoști doar dacă îl cauți intenționat. Altfel, rămâne integrat în starea generală, ca un curent subteran care susține totul fără să iasă la suprafață.
Mușchii au intrat într-o liniște activă. Nu sunt complet relaxați, dar nici tensionați. Sunt pregătiți să rămână. Greutatea corpului e distribuită egal, fără puncte de presiune. Nimic nu apasă, nimic nu trage. E o senzație rară, aceea de a fi susținut din interior.
Pielea nu mai reacționează la fiecare variație de aer. A integrat mediul. Temperatura ei e constantă, stabilă, fără zone reci sau supraîncălzite. Căldura nu mai circulă; s-a așezat. În acest punct, corpul nu mai are nevoie să se adapteze. A făcut-o deja.
Gândurile sunt puține și lente. Nu pentru că ar fi fost eliminate, ci pentru că nu mai sunt necesare. Apar uneori ca niște forme vagi, fără margini clare, și se dizolvă înainte de a se fixa. Mintea respectă această stabilitate și nu o perturbă cu explicații.
Iubirea, dacă ar trebui localizată acum, nu ar avea un punct precis. Ar fi o calitate generală a stării, o densitate ușor crescută a prezenței. Nu e emoție, nu e dorință, nu e proiecție. E o liniște care nu e goală. O liniște locuită.
Seara de ianuarie se stabilizează și ea odată cu tine. Nu mai avansează, nu mai scade. A ajuns la nivelul ei optim. Afară, frigul continuă să existe, dar nu mai contează. Înăuntru, corpul funcționează după un set de legi complet diferit, unele care favorizează permanența.
Timpul devine greu de măsurat. Minutele nu se disting unele de altele. Există doar această durată calmă, fără repere. Nu e plictiseală, nu e stagnare. E o continuitate blândă, în care nimic nu se pierde și nimic nu trebuie adăugat.
Rămâi în această stabilizare fără efort. Nu trebuie să o menții activ. Corpul știe singur cum să rămână aici. Respirația, pulsul, micile reacții interne au ajuns la o formă de echilibru care nu cere supraveghere.
Seara de ianuarie și-a împlinit funcția. A creat condițiile pentru această liniște profundă, corporală, abstractă în același timp. O stare în care prezența nu mai e o acțiune, ci o realitate stabilă.
©Ioan Muntean, 2026 https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/seara-de-ianuarie-stabilizare-calma-povestirile-lui-radu-3
