#singuracasa

               „Poti sa stai acolo, daca vrei” i-am zis pisicii mele, in timp ce puneam JBL-ul la incarcat. Radio Nova transmite muzica raggae, dar boxa mea nu vrea sa se conecteze la laptop. Scriu asta ca sa imi dau un impuls sa scriu poezii si texte semi-filosofice in care nu intelegi nici tot, nici tot timpul, dar te simti bine. Cate feluri de tine, atatea feluri de bine. Obisnuiam sa imi termin textele cu expresia asta si mi se pare si acum o mantra pe care o pot folosi pentru oricine si impotriva tuturor, mai ales a mea. Am citit multe mantre, insa nu mai tin minte niciuna. Mereu mi s-a parut ca trebuie sa ti le imaginezi singur si sa alegi cele mai bune cuvinte ca sa se intruchipeze.

               Pisica mea e Magma.

               „Nu vrei sa stai pe scaun? Afara nu iesi !” ii zic creaturii dosite intr-o blana neagra, semi-lunga si lucioasa, care nu a cunoscut niciodata nici apa din cada, nici après-shampooing. Ii zic cu vocea dulce a stapanei (da, stapana) care stie ca, in ultima vara, nu a petrecut prea multe clipe aruncandu-i soarecul din piele si dopurile din pluta pe sub scaunele din salonul-bucatarie. Isi impinge capul in mana mea dreapta care a inceput deja sa o mangaie cu dorinta de a vedea creatura cu burta in sus. Toarce cu indulgenta. In mana stanga am un cui aprins din frunzele unui experiment pe care l-am amanat pana in luna Mai. Eram in caratina atunci si viata mea era cea mai frumoasa.

               Viata e frumoasa cand iau singura deciziile care ma poarta spre posibilitati cu sapte capete, prin padure prin mure, pe line scurtaturi umbroase, pe valuri sau maree capricioasa care ma avanseaza sau ma dezechilibreaza. Viata e frumoasa si cand altii decid pentru mine, urnirea nu e anevoioasa daca ma las purtata de scopurile originare. Carantina a fost perfecta pentru ca – in sfarsit – nu am mai avut nevoie sa inventez scuze ca sa nu particip la petrecerile vietii. Am fost eu cu mine si cu pisica neagra care imi ilumineaza noptile si zilele. Eu cu semintele pe care le-am pus la incoltit, cu calendarul lunar si cu mainile zilnic in pamant, mirosind a opulenta pe care multi o inteleg ca fiind ingrasamant.

               „Hai incoace creatura, plimba-ti blana printre degetele mele si da-mi satisfactia de a te opri in loc! Am nevoie de tine”, ii spun incet pisicii negre care se pregateste deja sa coboare si sa isi ia inca o portie de boabe si de apa. Incapatanarea nu e ceva ce atribuim animalelor.

               Cuiul s-a terminat de mult. Era ultimul, dar vinul e sigur la 16 grade si Marta mi-a promis ca sigur e poetic. Un vin biologic naste un text biologic, in care nu se intampla prea multe, desi multe se simt. Visan, Côtes-du-Rhone-Villlages. Appellation d’origine protégée. 

               O pagina A4 cu margini si paragrafe nu cuprinde o noapte de reflectie, ci doar cateva momente pe care avem nevoie sa le scoatem la inaintare. Francezii au dreptate cand pun mise en bouche inainte de aperitiv. Sa se potoleasca spiritele cele rele ca apoi sa iasa la iveala bunele in complexitatea lor netagaduita. Ma las pe spate, in timp ce tastatura face click-click si sunetul lunii inca pline cade desvarsit peste ceea ce nu voi renega niciodata.