#secrere

Păpuşile nu spun prea multe despre abilităţile creatorilor lor, deoarece le lipsesc asemănările dintre ele şi copiii din carne şi oase. Well...majoritatea creatorilor de păpuşi fug de asemănarea profundă dintre om şi păpuşă. Părul lor blond şi sintetic, ochii albaştrii, chipurile lor veşnic zâmbitoare nu îi transformă pe copii în devotaţii lor la infinit. Un copil pierde rapid interesul pentru jucării, le rup sau le uită. În Japonia, aşa cum mai apoi s-a întâmplat şi în restul lumii, păpuşa se consideră drept un mediu de a transforma copila în femeie. Trezesc sentimente şi reflexe, devine un obiect de cult, ce "trăieşte" cu iubire. Trăieşte?! da! se vorbeşte despre o perioadă, uitată în timp, în care păpuşile se treziseră la viaţă. Probabil această posibilitate a plecat de la ideea ca iubirea poate ajunge a înzestra un obiect cu viaţă, atunci când acesta e înconjurat de sentimente. În vechea Japonie, păpuşile treceau din generaţie în generaţie şi se tratau cu multă grijă, astfel încât se conservau intacte ani de-a lungul. Există un tip de păpuşă care face excepţie de la această regulă, O-Hina-San sunt considerate simple jucării. Cele descrise mai sus au mărimea unui copil de 3 ani, iar păpuşa-fetiţă poartă numele de O-Toku-San, pe când băieţelul se numeşte Tokutaro-San. Dacă păpuşile nu sunt conservate cu suficientă atenţie sau sunt maltratate, vor plânge şi vor purta ghinion deţinătorilor lor. Se cred deţinătoare de puteri. În vremurile de demult, o familie îl venera pe Tokutaro-San la fel de mult ca şi pe zeiţa la care femeile japoneze se roagă pentru a avea copii. Perechiile căsătorite îl luau cu împrumut pe Tokutaro-San, îl îmbrăcau cu haine noi, îl îngrijau cu toată afecţiunea posibilă, trăid cu speranţă că acesta va oferi posibilităţi reale la şansa de a avea moştenitori. Make art your life!