La o parte! striga Moromete, biciuind caii. Din inaltimea lui, salcamul se clatina, se impotrivi, balansandu-se cateva clipe, ca si cand n-ar fi vrut sa paraseasca cerul, apoi deodata porni spre pamant, starnind linistea diminetii ca o vijelie; se prabusi si imbratisa gradina cu un zgomot asurzitor. Â Vaile clocotira si toti cainii din imprejurimi incepura sa latre.
Marin Preda, “Morometii”

















