#orgoliul

Aș fi încercat și-acum dar acum nu am pentru cine."

Ne caracterizăm ca fiind sexul tare, deși de multe ori suntem mai sensibili decât femeile și cădem în groapă foarte ușor. Într-o zi, sora mea plângea în camera ei. Tatăl meu s-a apropiat de ea să o întrebe care este motivul durerii. Am ascultat ore întregi conversația, dar a existat o singură frază care mi-a rămas în minte, pe care o am în gând chiar și acum după 8 ani: „Draga mea, îndrăgostește-te de un bărbat mare, unul adevărat și nu vei mai plânge niciodată”.

Mă întrebam apoi ce voia să zică tatăl meu prin această frază, și, în ani, am ajuns la concluzia că dacă toți bărbații ar renunța la orgoliu și la vanitate și ar lupta din inimă pentru tot ceea ce își doresc, lumea ar fi mai bună. Am învățat datorită tatălui meu că un bărbat adevărat nu este acela care cumpără totul, care are mașini și învârte femeile pe degete, ba chiar le cumpără sufletul cu cadouri și excursii luxuriante.

Tatăl meu îi zicea să nu caute un bărbat care vorbește toată ziua despre el însuși, fără să se preocupe de ea. Nici un bărbat care să se laude, chiar dacă are merite, toată ziua cu ceea ce a reușit să obțimă. Să nu se apropie de un bărbat care să o critice, chiar dacă ea nu e mereu aranjată sau nu e la înălțimea așteptărilor. Mi-am dat seama că tatăl meu avea dreptate.

De multe ori, chiar eu îmi căutam iubite după un anumit tipar: DOREAM SĂ LE SCHIMB pentru că așa ÎMI PLĂCEA MIE. Doream să fie mai sexy, mai inteligente, dacă se poate să se machieze mai puțin sau să vorbească mai puțin. Însă așa nu puteam obține niciodată fericirea. Mi-am dat seama că nu sunt un bărbat adevărat dacă nu sunt capabil să apreciez interiorul unei femei fără să îi cer să se schimbe mereu.