Numai mie mi se pare că femeile, în societatea asta, în anul în care suntem, sunt doar cu mai puțin umilite, jignite și privite ca obiecte faţă de un deceniu, două poate? Noi suntem sexul frumos, mai putin egoiste și mai empatice. Noi citim ca să facem rezumatul, nu vedem filmul. Cu alte cuvinte, noi avem o rabdare deosebită, pentru că e al naibii de complicat să crești un om care nu mai e copil. Și mulţi o să vină la mine zicând că nu-i iubire dacă îl crești. Ba chiar asta e, că a crește un om nu înseamnă să-l iei de mână să-l dai în leagăn, ci să-i formezi caracterul, să-l ajuți în acest aspect, astfel încât el să se simtă demn, puternic și perfect așa cum este. Și știi cât de greu e? Bine... Nu toate avem nervii necesari s-o facem, sau nu conștientizăm că noi ne maturizam mai repede, odată cu prima etapă dură din punct de vedere hormonal. Să fiu mai specifică, noi suntem puse în situații dificile din care trebuie să ieșim mai repede decât voi, băieții. Asta nu înseamnă că eu demigrez un bărbat sau un băiat, nici pe departe. Dacă nu era iubitul meu de exemplu să-mi care sacoșa de la magazin, cu 1 bax de apa și 3 pungi de făină, eu mă descurcam, dar mult mai greu. Și în plus... Și noi fetele, femeile ne denigram între noi. Că suntem urâte, grase, c***e, de ce? Nici feminismul exagerat nu-i bun, la modul că toți cei de sex opus sunt porci și noi prințese. Și dacă ar fi așa, n-o spui, căci după se explică de ce toată lumea dă cu pietre în tine.
