Economia României are şanse ca, în următorii doi ani, să atingă un nivel excelent de creştere economică estimat de specialişti la 4,4-4,8 la sută în 2016 şi la 5,2-5,7% în 2017, pe fondul stimulării cererii interne, ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală. Însă paradoxul este că, pe măsură ce produsul intern brut ia avânt, stimulat în primul rând de comerţ, rata sărăciei devine tot mai mare, arată datele KeysFin.
Oficial ne merge bine, dacă analizăm datele de la Institutul Naţional de Statistică. Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 5,2%, pe serie brută, în primul semestru din 2016, şi cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% faţă de trimestrul 1 şi de 6% faţă de trimestrul 2 din 2015.
În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, în timp ce majoritatea băncilor şi instituţiilor financiare prezente în ţara noastră au estimat avansul între 4,4 şi 4,8%.
„Datele arată încurajator însă dacă privim ce se ascunde în spatele acestui avans, observăm că evoluţia economică se datorează în primul rând consumului ceea ce, pe moment este salutar, însă pe termen mediu şi lung are şanse să devină un adevărat măr otrăvit”, spun analiştii de la KeysFin.
„Creşterea economică sănătoasă este cea care se bazează pe producţie, pe plus valoare, pe angrenarea unor lanţuri economice pe orizontală. Fără industrie, fără producţie, fără produse finite la export, economia va deveni tot mai sensibilă la evoluţiile externe. Dacă va izbucni o nouă criză, efectele ar fi devastatoare, deoarece consumul va fi primul afectat”, avertizează aceştia.
Statistica mai arată un lucru îngrijorător, pe care analiştii de la KeysFin l-au semnalat încă din anii trecuţi - România se enclavizează economic, iar sărăcia devine, astfel, tot mai prezentă în mediul rural.
„Avertizam, în trecut, de faptul că România se dezvoltă cu trei viteze, una dată de regiunile dinamice, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa, o alta dată, ceva mai lentă, dată de business-urile construite în zone precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi o a treia, extrem de slabă, în fapt o adevărată frână pe care o pun zone monoindustriale, precum cele din Moldova, Oltenia, Bărăgan. Acestea au devenit adevărate enclave de sărăcie, în care business-ul stagnează, iar forţa de muncă nu are nicio şansă decât să migreze către zonele cu potenţial”, au arătat analiştii.
Vestea şi mai proastă este că, în ciuda creşterii economice semnificative din 2016, rata sărăciei tinde să atingă un record al ultimilor ani, după ce, în 2015, s-a ridicat peste nivelul de 25% (25,4%), depăşind precedentul record, de 24,8%, consemnat în 2007.
„Sunt regiuni în România, precum cea de Nord-Est, acolo unde rata sărăciei a atins nivelul de 35,6%. Pe aceleaşi coordonate se situează şi Regiunea de Sud-Est, cu o rată a sărăciei de 33,3%, urmată de Sud-Vest Oltenia cu 29,7%, Regiunea de Vest cu 26,7% şi Sud-Muntenia cu 25,5%. Media de 25% procente este asigurată de impactul situaţiei din Bucureşti-Ilfov, unde rata sărăciei este cea mai mică, de numai 5,5%”, explică analiştii de la KeysFin.
Potrivit INS, în România sunt 8,5 milioane persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială, cifră care situează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative.
„Procentul privind sărăcia relativă (raportul procentual între numărul persoanelor sărace care au un venit disponibil pe adult echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent și total populației) a crescut cu 3 puncte procentuale în 2015, iar în 2016 este posibil să urmăm acelaşi traseu”, afirmă analiştii.
De altfel, potrivit datelor Eurostat, aproximativ 40,2% din populația României era expusă în 2014 riscului de sărăcie și excludere socială, situație care a plasat-o pe primul loc în Uniunea Europeană, în condițiile în care, la nivelul UE, 122 de milioane de persoane, sau 24,4% din populație, se aflau în această situație.
Statisticile World Vision arătau, recent, că aproape o treime dintre familiile copiilor din mediul rural nu au venituri suficiente pentru traiul de zi cu zi. Procentul celor care se duc întotdeauna la culcare flămânzi s-a dublat la 4% față de 2013.
Cum depăşim această situaţie?
Potrivit analiștilor de la KeysFin, situația actuală este de natură să creeze un risc social, mai ales în contextul în care perspectivele unui nou val de criză sunt tot mai solide.
Rolul major în diminuarea efectelor acestei evoluții economice polarizată este dat de modul în care iniţiativele legislative vor fi efectiv puse în aplicare astfel încât să se creeze investiții cu dezvoltare pe orizontală, care să asigure producție și locuri de muncă mai ales în zonele defavorizate. Iar primul pas trebuie să fie cel în infrastructură.
“Statisticile noastre arată că investiţiile în infrastructură se concentrează în Transilvania, Muntenia şi prea puţin în Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Fără o infrastructură optimă, este aproape imposibilă atragerea de investitori”, spun experţii KeysFin.
Din analiza datelor guvernamentale, specialiştii remarcă faptul că strategiile de investiții la nivel regional nu s-au tradus încă în fapte. În aceste condiții, s-a accentuat fenomenul de depopulare a unor zone din mediul rural şi accentuarea aglomerării urbane care tinde să capete aspecte sufocante mai ales in zona Bucureşti-Ilfov.
“Avem nevoie să privim România ca pe un business, să îi căutăm avantajele, oportunităţile, să extragem resursele şi să optimizăm relaţia dintre regiunile ţării. Fără o privire de ansamblu a economiei, fără măsuri de ordin fiscal de stimulare a dezvoltării zonelor defavorizate, în special a infrastructurii, degeaba construim autostrăzi în zone prospere când mai mult de jumătate din ţară nu are apa curentă şi se bazează pe fântâna din curte”, afirmă experţii KeysFin.
