#ingerul

http://ro.truth-seeker.info/coranul-si-stiinta/ce-este-coranul/

Ce este Coranul?

Ce este Coranul?

  Coranul (în arabă : Qur’an) este cartea sfântă a islamului. În original se numește قرآن și înseamnă „recitare”. Deși este numit „carte”, când un musulman se referă la Coran, se referă la text, la cuvinte, nu la lucrarea tipărită. Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cuvânt cu cuvânt. Coranul a fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă.

  Schematic, versiunea tradiției a faptelor, spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bekr, primul calif, i-a poruncit lui Zayd bin Thabit să strângă și să înregistreze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Usman, între anii 650 și 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămânând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol.

    Pagină din Coran

Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele Mushaf ‘Uthmān „Vulgata lui Osman”) organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la începutul Coranului și cele mai scurte la sfârșit. În viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este stabilită de divinitate. Mai târziu specialiștii au încercat să așeze capitolele în ordine cronologică, și printre musulmani există un consens privind împărțirea capitolelor în cele revelate la Mecca și cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII – Al-Isrā‘) au fost revelate în mai multe locuri, în perioade diferite.

  Deoarece Coranul a fost scris într-un sistem grafic ce nota doar consoanele și care nu poseda încă un sistem de puncte diacritice care să diferențieze literele izomorfe, și deoarece existau tradiții diferite ale recitării, pe măsură ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc „puncte” pentru a indica vocalele. Sute de ani după Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului – scris fără punctuație – în propoziții), diferențele dintre acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul.

  Forma Coranului cea mai răspândită astăzi este textul publicat de Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, în 1923.

  Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și până la urmă subiectul controverselor teologice. În secolul 8, mu’taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș’arită (care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și faptul că el nu a fost creat. Totuși, unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie de poziția mu’tazilită.

  Cei mai mulți musulmani privesc Coranul cu venerație, înfășurându-l într-o pânză curată, păstrându-l pe un raft înalt și spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din Coran. Vechile exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hârtia obișnuită, ci arse sau depozitate în cimitire pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilă pentru pietatea personală și viața în comunitate, un adevăr istoric și științific.

Recommend on Facebook

Share via MySpace

Share with Stumblers

Tweet about it

Subscribe to the comments on this post

Print for later

Bookmark in Browser