Pierderea sufletului...
Nu mai putem, nu stiu cat mai rezistam, ea are mii de gauri, o doare tot mai adanc. Acum știu de ce se cheamă dor, pentru ca doare infinit. Nu stiu cum să îi fac fata, am încercat orice, dar ea nu vra sa înțeleagă, nu vrea sa înțeleagă ca el nu se mai întoarce, inima ăsta nenorocita nu vrea fără el, e făcută scrum. Am încercat sa îi vorbesc cu frumosul, i-am spus "Draga mea, putem sa trecem și peste asta, am trecut amândouă prin situații greu de ieșit, crezi ca nu vom trece și peste el?" , iar ea mi-a spus ca peste el nu se trece, ca nu poate trai fără suflet, ca sufletul e perechea ei și ca nu mai rezista mult. Apoi am încercat și cu uratul, am început sa o ameninț, i-am spus ca o scot și o arunc, i-am spus ca o sa ajungă la dracu dacă mai continua așa, dar degeaba, tot ce a spus a fost ca pe ea nu o interesează, ca ea e oricum de mult moarta, ca sufletul ei a plecat și ca in curând o sa plece și ea. Am purtat foarte multe discuții cu ea. O data i-am mai spus ca o sa îi găsesc alt suflet, un suflet care o s-o iubească, un suflet care nu o va părăsi, dar ea mi-a spus ca niciun suflet nu o sa fie ca al ei, ca oricât ar încerca cu alte suflete, niciunul nu o sa îi ia locul celui iubit.
Nu stiu ce sa mai fac, pentru ca inima mea e în pragul disperării,e rănită grav și mă rănește și pe mine. Are tăieturi pe ea, rangereaza și ce este ciudat este ca acum tăieturile ei au început sa îmi apară mine, ba pe mana, ba pe picioare, ba pe abdomen, și mai și sângerează ca dracu. Nu stiu ce sa mai fac, cred ca în curând o sa accept starea ei și o sa mă alături ei, și atunci vom pleca amândouă, acolo unde cred ca vom fii fericite.
