#hariclea

„Cu o voce somptuoasă, rară, de soprană drammatico d’agilità, stăpânind secretele imuabile ale stilului, cu o linie de canto desăvârşită, dispunând de un temperament scenic ieşit din comun, ea a cucerit imediat la Paris admiraţia lui Gounod şi la Milano pe aceea a lui Verdi, odată cu ovaţiile nesfârşite ale publicului. În istoria muzicii, ea rămâne în primul rând prin impactul extraordinar pe care l-a avut asupra compozitorilor contemporani, aşa-zişii verişti din generaţia postverdiană. Nu mai puţin de 13 opere au fost scrise pentru vocea ei şi interpretate de ea cu un enorm succes. Unele au intrat în patrimoniul mondial al culturii, «Tosca» de Puccini, «La Wally» de Catalani, «Iris» de Mascagni” – Mariana Nicolesco despre Hariclea Darclée

La 10 iunie 1860 s-a născut soprana Hariclea Darclée (Hartulary). Hariclea Haricli, pe numele său la naştere, a venit pe lume la Brăila, fiind cel de-al treilea copil al moşierului de origine greacă Ion Haricli şi a Mariei Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat. Încă din copilărie, perioadă în care a fost la un pas de a muri de febră tifoidă, a studiat pianul în particular şi a luat lecţii de canto la pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara Marchesi, iar la Bucureşti a studiat cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre.

În 1881, ea debutează într-un recital de canto, pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary – iubirea lor având să se stingă repede, din cauza viciilor lui Iorgu, cărţile de joc, chefuri şi femei -, iar în 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto, cu E. Duvernois de la Conservator. Este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din  „Faust”, în care avea să debuteze internaţional, la 14 decembrie 1888, pe scena Operei Mari din Paris. Atunci s-a remarcat prin vocea sa excepţională, momentul prilejuindu-i consacrarea artistică internaţională.

A obţinut astfel şi primul contract pentru un turneu european care avea să înceapă în vara anului 1889. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat adoptarea numelui Darclée. În decembrie 1890, a interpretat pentru prima dată, pe scena Teatro alla Scala din Milano, rolul Chimenei, din „Cidul” de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuşi marele compozitor italian Giuseppe Verdi. Avea să urce ulterior pe prestigioasa scenă milaneză de nu mai puţin de 120 de ori, în întreaga lume.

Au urmat interpretări de succes pe marile scene ale lumii, la Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova.

Multe dintre partiturile care au devenit celebre au fost special concepute pentru vocea sa excepţională, câteva dintre opere fiind: „Condor” de Carlos Gomes (rolul Odulea, Teatrul Scala din Milano, 1891), „I Rantzau” de Pietro Mascagni (rolul Luisa, premiera absolută la Teatro della Pergola din Florenţa, 1892), „Cristoforo Colombo” de Alberto Franchetti (rolurile Isabella di Aragona, Ikuamota, Teatrul din Genova, 1892, „Amy Robsard” de Isidor da Lara (rolul Amy Robsard, Opera din Monte Carlo, 1897), „Hero e Lenadro” de Luigi Mancinelli (rolul Hero, Opera din Madrid, 1897), „Iris” de Pietro Mascagni (rolul Iris, premiera absolută la Teatrul de Operă din Roma, 1898, apoi la Milano şi Bucureşti), „Enoch Arden” de Alexis Catargi (rolul Ammie Lee, Teatrul Naţional din Bucureşti, 1904) sau  „Eidelberga mia” de Ubaldo Pachierotti (rolul Catnei, Teatrul Colon din Buenos Aires, 1909.

Mai mult, marele compozitor italian Giacomo Puccini a considerat-o pe Hariclea Darclée singura cântăreaţă care poate întruchipa perfect rolul Floriei în  „Tosca” şi la cererea ei, a adăugat operei aria  „Vissi d’arte, vissi d’amore”, distribuind-o în spectacolul de premieră din 14 ianuarie 1900, care a avut loc la Teatro Constanzi din Roma, alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni, cel care reprezenta marea ei dragoste. Interpretările sale magistrale au fost mult influenţate de faptul că era o bună cunoscătoare a mai multor limbi străine – germană, franceză, italiană, spaniolă, engleză, greacă, rusă -, fiind deosebit de apreciată de mari compozitori, de la Verdi, Leoncavallo, Massenet, Catalani, Puccini.

A interpretat alături de nume celebre precum Enrico Caruso, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini, repertoriul ei cuprinzând peste 60 de titluri de opere ale unor celebri compozitori, între care: „Romeo şi Julieta”, „Norma”, „Traviata”, „Carmen”, „Aida”, „Wilhelm Tell”, „Don Giovanni”, „Manon”, „Othello”, „Tannhauser”, „Tristan şi Isolda”, „Boema”, „Trubadurul”.

Între anii 1891 și 1910 a realizat numeroase turnee în România, publicul românesc având posibilitatea să aplaude vocea sa excepţională.

Trebuie spus că Hariclea Darclée s-a remarcat drept cântăreaţă de operă, însă în repertoriul său au figurat şi lieduri, oratorii, ba chiar şi romanţe, abordând şi lucrări inedite sau foarte rar cântate. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: „Cântecul fluierașului” de George Stephanescu și „Vai mândruță dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci.

În plin apogeu al carierei sale artistice, casele de modă se luptau, aproape la fel ca în zilele noastre, pentru a-i concepe toaletele, iar doamnele din înalta societate copiau stilul vestimentar al artistei.

În mai 1918 se retrage definitiv de pe scenă, vocea sa începând să aibă probleme, ultimul spectacol susţinut fiind cel de la Teatrul Pergola din Florenţa.

Soprana Hariclea Darclée a primit mai multe decoraţii, între care Ordinul  „Bene Merenti”, clasa I, acordat de Carol I, şi distincţiile otomane  „Medalia Artistică” şi  „Marele Ofiţer al Sefakatului”.

În septembrie 1936, revine definitiv în România, cu intenţia de a preda la Conservator sau de a cânta pe scena Operei Române, în acelaşi timp dorindu-şi foarte mult să înfiinţeze şi o şcoală românească de canto, iniţiativă pentru care nu a găsit  însă  susţinere.

Hariclea Darclée a trecut la Domnul la 10 ianuarie 1939, la Bucureşti, în sărăcie şi uitare, fiind înmormântată la cimitirul Bellu, din fonduri furnizate de către Ambasada Italiei.

În anul 1960, regizorul Mihai Iacob a realizat filmul  „Darclée”, în care prezenta viaţa sopranei Hariclea Darclée, rolul acesteia fiindu-i atribuit Silviei Popovici, din distribuţie făcând parte şi Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cristea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici. Remarcabila producţie avea să reprezinte, un an mai târziu, România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. În anul 1995, la împlinirea a 135 de ani de la naşterea marii soprane, în oraşul natal al artistei, Brăila, a avut loc prima ediţie a Concursului Naţional de Canto  „Hariclea Darclée” la iniţiativa sopranei Mariana Nicolesco, evenimentul reprezentând un ”profund omagiu adus incomparabilei artiste, alături de speranţa renaşterii unei vechi tradiţii şi a unei mari pasiuni… muzica, şi mai cu seamă vocea umană”. În anul 1997, în teatrul de excepţie în care viitoarea mare artistă debuta în 1881, la numai 21 de ani, avea loc Primul Concurs Internaţional de Canto  „Hariclea Darclée”, reunind 167 de concurenţi din 25 de ţări.

Thank you for the reblog!��