Scriu mai prolific cu ochii închiși, pe-un pergament mental, căci mă blochez când fac translația pe hârtie, pe o fațetă analogă sau virtuală; actul scrierii în sine încetinește debitul imaginației, uneori o stăvilește, sugrumă inspirația și-o slăbește; apoi există secretismul obsesiv – o angoasă tulbure care ațâță încă griji revolute – caietul mi-ar putea fi oricând descoperit, dezvelit și citit. Astfel, filele stocate virtual sunt protejate de un soi de paravan.













