Începuturi. Anii ’90, pe un litoral plin de viață
La Disco Debarcader în Eforie, în fiecare seară de vară, se strângeau cam 2.000 de oameni. Se dansa până dimineața, fără prea multe pretenții, dar cu o intensitate pe care nu o poți simula. Acolo am învățat ce înseamnă, de fapt, să ții un public în mână. Nu tehnic, ci instinctiv.
În paralel, era Disco Acapulco din Eforie Nord. Alt vibe, alt public, dar aceeași foame de distracție. Acolo începeai să înțelegi diferențele: nu pui aceeași muzică peste tot, nu reacționează toată lumea la fel. Înveți să citești oamenii din primele minute.
Și apoi a venit Club Maxim. Final de ani ’90. Singurul club de pe litoral. Acolo aveam o seară pe săptămână. Pentru mine era upgrade-ul. Nu doar ca setup, ci ca responsabilitate. Nu mai era doar despre a pune muzică bună, era despre a construi o noapte.
Pe atunci nu existau tutoriale, nu existau “cum să devii DJ în 10 pași”. Învățai din mers. Din greșeli. Din reacțiile oamenilor. Din serile în care prindeai și din cele în care nu.
Cred că asta m-a format cel mai mult: faptul că nu aveam plasă de siguranță. Dacă pierdeai ringul, îl pierdeai pe bune. Și trebuia să-l recâștigi.
