Dealurile nu cunosc a grăi, dar țin minte tot ceea ce am uitat; poartă-n tăcere pașii celor ce-au fost și n-au mai fost. Pădurea mi-a fost veșnic biserică: trunchiul copacului — altar, frunza — rugăciune mută. Ceața se lasă peste tot ce respiră, liturghie tăcută ce înveșmântează lumea în mister, de parcă un Dumnezeu nevăzut și meschin ar râde printre umbre, bucurându-se de moartea luminii.















