Iubirea constă în putinţa de a da bucurie celuilalt.

Când vezi cu ochii celuilalt: despre puterea empatiei

Unii te văd numai pe tine, Alţii mă văd numai pe mine, Ne suprapunem atât de perfect Încât nimeni nu ne poate zări deodată Şi nimeni nu îndrăznește să locuiască pe muchia De unde putem fi văzuți amândoi. Tu vezi numai luna, Eu văd numai soarele, Tu duci dorul soarelui, Eu duc dorul lunii, Stăm spate în spate, Oasele noastre s-au unit de mult, Sângele duce zvonuri De la o inimă la alta. Cum ești? Dacă ridic braţul Şi-l întind mult înapoi, Îţi descopăr clavicula dulce Şi, urcând, degetele îţi ating Sfintele buze, Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc Până la sânge gura. Cum suntem? Avem patru braţe să ne apărăm, Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea Şi tu numai duşmanul din faţa ta, Avem patru picioare să alergăm, Dar tu poţi fugi numai în partea ta Şi eu numai în cealaltă parte. Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Suntem egali? Vom muri deodată sau unul va purta, Încă o vreme, Cadavrul celuilalt lipit de el Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte? Sau poate nici nu va muri întreg Şi va purta-n eternitate Povara dulce-a celuilalt, Atrofiată de vecie, Cât o cocoaşă, Cât un neg… Oh, numai noi cunoaştem dorul De-a ne putea privi în ochi Şi-a înţelege astfel totul, Dar stăm spate în spate, Crescuţi ca două crengi Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge, Jertfindu-se pentru o singură privire, Ar vedea numai spatele din care s-a smuls Însângerat, înfrigurat, Al celuilalt.