#ceaimamipost

La mulți ani femeilor care au născut cu sau fără anestezie. La mulți ani femeilor care mă iubesc. La mulți ani femeilor care m-au uitat, pentru că eu nu pot să le uit. La mulți ani femeilor care, din când în când, mi-au distrus viața. Tot ele, altele, mi-au reparat-o. La mulți ani femeilor care, în clasa a II-a, m-au învățat să scriu „te rog” despărțit. La mulți ani femeilor pentru care am luat bătaie în tinerețe. La mulți ani femeilor cărora le-am spus nedisimulat „te iubesc”, iar ele nu mi-au spus nimic (tot nedisimulat). La mulți ani femeilor de care m-am îndrăgostit și care nu și-au părăsit bărbații pentru mine. La mulți ani femeilor despre care n-am scris niciodată și la care m-am gândit mereu. La mulți ani femeilor care acum îmi spun “imparat”. Din tot universul, numai ele o fac. La mulți ani femeilor care, mai târziu, m-au învățat să cer mai mult de la viață. La mulți ani femeilor care m-au învățat să pun virgula unde trebuie și m-au sfătuit să nu renunț niciodată la scris. La mulți ani femeilor frumoase. Frumusețea lor mă intimidează mai tare decât cel mai înspăimântător geniu. La mulți ani femeilor cu care nu simt că trece timpul. La mulți ani femeilor care au mai mulți bani decât mine. Datorită lor știu că nu voi ajunge pe drumuri. La mulți ani femeilor care mi-au oferit inima lor fără să știe că, poate, sunt un monstru. La mulți ani femeilor care mă întreabă ceea ce eu nu mă mai întreb: cine sunt. La mulți ani femeilor care nu au apucat să mă cunoască și m-au îndemnat să vorbesc cu Dumnezeu, nu cu ele. La mulți ani femeilor care mi-au făcut la micul-dejun pâine în ou și lapte cu cafea. Nu există nimic mai bun. La mulți ani femeilor care mi-au ordonat „nu fi muiere”. La mulți ani femeilor pe care le-am abandonat. Nu mi-au mai încăput în inimă.