#27ian

Povești întunecate, Cu trupuri sfârtecate Păstrate În mâneci decupate.

Astăzi la micul dejun servim hălci de tavan despicat, surprins în cădere, în timpul unei demolări oarecare, cu infuzie de cuvinte bine gândite, făcute intenționat să pară lejere.

Eu foarfecă boantă de cupru, Tu pervazul unui lac. Lumea zice că nu ne potrivim, Dar ce ne pasă nouă? E limpede că ne iubim! Tu pertinent, Eu permanent. Tu cerneală, Eu piele goală. Tu deodorant, Eu autocolant. Lumea zice că nu ne potrivim, Și hmm... ce se zice în jur a cam început să ne atingă, Oare chiar ne iubim..? Tu zgârie-nori ambițios, Eu băltoacă spurcată. Eu stație spațială internațională, Tu mașina de gunoi locală.

Într-un timp, cumpăram globuri și beteală pe tot parcursul anului, astfel încât, de Crăciun bradul era copleșit. La un târg, era un negustor care avea cele mai felurite și mai deosebite specii de beteli și globuri și oricât ar fi vândut, stocul lui nu seca. În spatele standului nu avea el prea multe cutii, ci doar câteva găini și câteva perechi de chiloți curați, așa că nu am putut să nu întreb: - Cum se face că aveți marfă din abundență, deși aveți zilnic cele mai bune vânzări din tot târgul? (eu însămi cumpărând cantități industriale de beteală și globuri de la el) - Ei bine, vezi găinile mele? Ele în loc de ouă, scot pe fund globulețe! Iar mie, în loc de păr la fund, îmi crește beteală! Secretul e doar să apuc să-mi schimb chiloții la timp... Azi am fost așa productiv, am adunat așa o recoltă, că mi-am tocit toate foarfecile...Tot o tund și crește-n loc încă și mai deasă și mai șugubeață! Părea foarte mândru și sigur pe el în privința activității de care vorbea. Chiar nu am avut ce să adaug. De atunci, ori de câte ori văd beteală pe undeva, nu pot scăpa de imagini cu funduri din a căror despicătură indecentă ies licăriri de beteală, care uneori îmi apar și în vise; așa că pun în brad doar bomboane fondante, de se miră rudele și prietenii de ce nu mai pun puzderie de globuri și râuri de beteală cum obișnuiam, însă ei nu îndrăznesc a mă întreba, cum nici eu nu îndrăznesc a le spune lor adevăratul motiv. Așa că, ce s-au gândit? Să îmi aducă în fiecare an de Crăciun, în loc de cozonaci bogați și fripturi alese - globuri și beteală! Excelent! Bineînțeles că niciodată nu găteam, fiindcă știam din timp că voi umple masa cu bucatele pe care le voi primi de la ei, și primeam cu mare drag. Mi-am continuat tradiția, am servit la masa festivă doar ce am primit de la invitați: să-i fi văzut numai, cum rodeau globuri și ronțăiau cioburile, de se tăiau la gingii și la buricele degetelor! Și cum mestecau sec beteală, de-i zgâria pe gâtlej când înghițeau, le dădeau lacrimile dar niciunul nu renunța și, mai ales, niciunul nu îndrăznea să se plângă sau să ceară mâncare ceva mai normală. Deși am făcut din intenție aparatul foto pierdut, a fost și de data acesta un Crăciun frumos, zic.