ni se întâmplă

tu rupi zăvoare, lanțuri, eternități

tu rupi lumile în bucăți mari de praf

neuniforme și pline de dureri

rupi lacătele lumii sfinte

o prefaci în tăciuni

și petale ofilite de trandafiri albi

înecați într-un negru sângeriu

dar ce-s eu să-ți cânt ție balade

când sinagogile te-nalță-n iad

eu nu te pot doborî în rai

căci tu mai presus de toate

mai presus de toți

ești cel mai demonic rai

cel mai angelic iad

tu ești om.

plec des că-mi uit capul printre alte părți

plec și plec atât de bine că uit complet de tot

plec și mă-ntorc abia atunci când mi-e dor

și mi-e dor mai mereu când plec

dar nu contează că plec

nu contează cât de departe ajung

cât de mare-i distanța

că mă întorc mereu de unde am plecat.

dacă aș fi copil

ți-aș pune stelele pe frunte

și câte-o jumătate de lună

pe fiecare pleoapă

să-mi plimb degetele

pe constelațiile noastre

să-mi fii cer

casă

adorm sub tine

pe tine te-aș iubi

de la răsărit pân' la apus

și toată noaptea dintre ele

în fiecare zi

Nu-mi spune

că n-o să mă dezamăgești

pentru că o s-o faci.

La fel și eu.

Dar o s-o fac atât de bine

încât va merita fiecare lacrimă

și fiecare durere de inimă

și fiecare

ne vom dezamăgi unul pe altul

la un moment dat.

Totuși,

hai s-o facem cât mai târziu

hai să ne iubim

să ne bucărăm

să ne certăm

să zâmbim

să greșim

să iertăm

să adunăm

și când va fi să tragem linie

să scădem

să ne certăm

să ne uităm

să fim tot pe plus.

Eu o să te dezamăgesc

dar, îți promit

că o să-ți placă atât de mult

încât

n-o să vrei să mă mai dezamăgești

poate totul

în viața asta

mi-e trecător

dar trece-mi tu

încă o dată

cu mâna prin suflet

să simt iar puțin

și nici nu ai stat

nici n-ai plecat

ai existat?

sau ai falsat?

unde ai fost?

pentru ce cost?

pentru ce rost?

când vei veni?

când o să-mi fii?

unde te-ai dus?

de ce te-ai ascuns?

cât îmi mai stai?

când îmi mai vii?

catrene, insomnii cu poezii

dar tu știai

și m-ai mințit că vii că stai că faci

lămâi

oricâte vrei

doar să rămâi

poate și o limonadă

dulce acră

ai putea s-o bei și caldă

ca pe ceai

în miez de noapte

da' ai grijă

să nu-i pui lapte

și de dulce

stai puțin

nu te duce

am și vin

stai așa

nu te mișca

stai că nu mai am lămâi

vals cu ritm de miocard

                        în infarct

pașii tăi neregulați

             cam disperați

mâinile tale libere

                   accident de litere

privirea ta pătrunzătoare

                 spărgând două pahare

inima ta valsând încet

                           lipsită de cuget

și eul meu

         peste al tău

că-i tot al meu

țigara asta se arde cam repede.

ce-ai zice dac-aș stinge-o

aș arunca-o pe geam

și mi-aș aprinde alta?

m-ai întreba de ce

nu?

atunci întreabă-te pe tine

de ce mi-ai aprins focul în suflet?

l-ai lăsat să urce-n ceruri

eu odată cu el

de fiecare dată când m-ai privit

și-acum mă stingi în tăcere

mă întorci pe toate părțile

și m-arunci înapoi

de unde m-ai ridicat

când ni s-au întâlnit privirile.

spune-mi, fumătorule:

vrei să te lași de fumat?

sau

din fericire, tot eu

Cel mai frumos trandafir.

și buzele tale-nsângerate

roșii ca soarele la sfârșitul zilei

frumoase ca trandafirul ăsta

ce se ofilește pe masa noastră de cafea

în timp ce tu-mi lași

urme de sânge

pe piele pe suflet pe viață.

și nimic nu stă

nici pulsul nici mâinile tale nici eu;

tot ne-nvârtim pe așternuturile mototolite 

de parcă am fi 

pe un trandafir

și am aluneca de pe o petală pe alta

dar suntem noi

și trandafirul tot pe masă stă

secătuit de iubirea noastră

pe care-o consumăm

și-o facem iar

sub aceleași ofiliri ireale

de trandafiri roșii

uneori nu ai de ales.

iei lucrurile aşa cum sunt.

accepți săruturi, îmbrățişări şi vorbe.

accepți că ai obosit.

accepți că nu ai putere să te împotrivești.

şi accepți în inconştiența ta generală

şi parcă te simți bine

dar parcă nu.

şi parcă ai continua

dar parcă te-ai opri.

dar n-ai putere

şi accepți în continuare

alte buze pe buzele tale,

alt piept pe pieptul tău,

alte cuvinte care-ți ating interiorul urechii.

accepți şi înghiți ca o curvă bună.

brusc copacii nu mai înfloresc

fluturii nu mai zboară

tu

nu mai eşti.

m-ai uitat?

sau

m-ai ştiut vreodată?

mâna ta nu îşi mai lasă amprentele

pe bobocii florilor

şi eu nu mai ştiu unde trebuie să înfloresc.

fluturii s-au înecat

s-au blocat în smoală

şi tu nu mai eşti aici

s-o încălzeşti.

brusc cresc frunze

fluturii devin omizi

iar bobocii se usucă.

mă simt a nimănui şi doare.

primăvară,

întoarce-mă

în noaptea în care ochii noştrii

s-au privit cu interes.

întoarce-mă

la un perete

şi şopteşte-mi

toate vorbele de iubire

pe care le ştii.

întoarce-mă

pe toate părțile

să vezi cum îmi eşti

jumătatea întregului.

întoarce-mă

iubitule

iarăşi sub ochii tăi

iar să-ți simt privirea

arzând pe mine.

întoarce-te

din drumul tău agitat

să mă iei de mână

să mă vrei pe viață.

întoarce-ne

pe vecie

sub acelaşi cer

sub acelaşi tavan

sub aceleaşi aşternuturi