În seara aceea ploua mărunt, iar orașul părea acoperit de o liniște ciudată. Tocmai ieșisei dintr-o cafenea când ai observat un bărbat în uniformă de pompier, cu casca prinsă sub braț și mânecile suflecate. Avea urme fine de funingine pe obraji și un zâmbet calm, de parcă nimic nu l-ar fi putut tulbura.
— Ai scăpat de ploaie? te întrebă el, privindu-te cu ochi calzi.
Ai zâmbit și ai ridicat din umeri.
— Nu prea. Dar cred că am avut noroc.
— Norocul mai trebuie și ajutat.
Ați pornit împreună pe străzile ude, povestind despre lucruri simple: despre nopțile lungi de gardă, despre animale salvate din incendii și despre cafeaua care îl ținea treaz după intervenții. Cu fiecare pas, simțeai că între voi apare o chimie greu de ignorat.
Când ați ajuns sub copertina unei clădiri, ploaia s-a întețit. El s-a apropiat doar atât cât să-i simți parfumul discret de lemn și fum.
— Știi... spuse încet, privind în ochii tăi, după o zi grea, uneori un singur zâmbet valorează mai mult decât toate aplauzele.
Ai simțit cum îți bate inima mai repede. Pentru câteva clipe, lumea din jur a dispărut. El ți-a atins ușor mâna, iar degetele voastre s-au întâlnit firesc. Privirile s-au oprit una în cealaltă, iar primul sărut a venit lent, tandru și plin de emoție, în timp ce ploaia continua să cadă în jurul vostru.
Când sirena autospecialei s-a auzit în depărtare, a zâmbit cu regret.
Ți-a sărutat ușor fruntea înainte să plece, apoi s-a întors pentru o clipă.
— Promite-mi că data viitoare bem cafeaua fără să ne grăbim.
L-ai privit urcând în mașina roșie, iar luminile albastre s-au pierdut pe bulevard. Știai însă că aceea nu fusese sfârșitul poveștii, ci doar începutul uneia care avea să ardă încet, asemenea unui foc ținut sub control.
vaporwave
origamiaround
discoholicmusic
izzy806
