hinorogu

Unde sunt ochii vii? Pe aripi, penele-ofilesc Unde e pata de culoare? Unde, visul meu? In adevar sfarmat, tot ce mai zaresc, Ma-mbraca in deşert, si-n negru curcubeu.

E doar singuratatea, ca lege a fiintei Imnul existentei e numai doar pierzarea Un univers pagan, se-nchina la falsi zei In neguri si durere, inaltand uitarea.

Nu vad, si nu aud. Si nu mai sunt Decat o piatra, aruncata in adanc, Pierduta de lumina, un bulgar de pamant! Si n-am putere, intunericul sa-l frang.

Te visam, culoare... visare-mi vei ramane Te voi purta pe piept. Gravata sangeriu. Si rasari-vor zile, si zile vor apune Si pururi drumul meu va fi pustiu.

Iubire? Iubirea e a celor vii Noi n avem zile sa traim. Noi suntem morti, dar nu ne vrem a sti Nu vrem ca sa vedem si numai ne mintim.

Iubirea e a celor liberi Si numai adevarul naste libertate. Si totusi… morti, captivi si singuri Iubirea.. libertatea… merita visate!