Dark Cocoa

Nimeni nu stie ce inseamna, insa toti am vrea sa fim. Liberi.

Ne inconjuram de oameni toxici pe care pretindem ca ii iubim, credem ca ne inspira, ca reprezinta totul nostru. De fapt, este numai o stare de spirit in care avem iluzia ca suntem fericiti, insa incepem sa facem mii de compromisuri si sa ne pierdem din autenticitatea cu care am fost inzestrati.

"Iubim", credem noi, cand evident avem o problema. Suntem bolnavi. Bolnavi de oameni care ne fac rau fara vointa lor. Si la fel procedam si noi cu ei. Incercam sa schimbam ceea ce suntem pentru a face pe altcineva fericit. Lasam de la noi, crezand ca asta ne face bine.

Uneori chiar e benefic. In exces, ajungem sa ne anulam ca oameni, sa renuntam la fericirea noastra pentru fericirea altcuiva. Trist. Frumos. Si bolnav.

Realizam greselile noastre, dar nu atat de tare incat sa luam atitudine. Dupa care ne enervam si incercam sa transformam tot ce am trait in ceva urat. Ca sa ne putem desprinde. Cu toate astea, stim ca nu totul a fost urat. Dupa o perioada, ne amintim numai lucrurile bune si ne intoarcem. Ne calcam pe orgoliu, ne pierdem demnitatea si ajungem in acelasi cerc vicios, unde nu suntem fericiti, dar nici tristi. Suntem linistiti, dar ne-am dori sa 'pacalim' situatia in care ne aflam. Si inevitabil, sa ranim oameni, sa le irosim timpul. Si pe al nostru.

Am vrea sa fugim dar ne este teama ca am pierdut oameni care ne-au vrut binele si ne-au iubit.

Ne consideram monstrii egoisti, lipsiti de recunostinta pentru ca decidem sa ramanem. Plini de ura si rautate in suflet fata de ceea ce suntem si nu putem schimba.

Trebuie sa punem piciorul in prag. Atat pentru binele nostru, cat si pentru binele celorlalti. Ceva ce noua ne face rau, cu siguranta va avea aceleasi repercursiuni si asupra altor oameni.