Miercurea și vinerea: de ce sunt zile de post în tot cursul anului
Când se vorbește despre post în tradiția ortodoxă, gândul merge întâi la cele patru posturi mari: Postul Mare dinaintea Paștelui, Postul Sfinților Apostoli, Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Nașterii Domnului. Ele se văd cel mai bine, pentru că țin săptămâni întregi și se simt în viața de zi cu zi.
Ritmul cel mai constant al anului bisericesc este însă altul, și trece adesea neobservat: miercurea și vinerea. Aceste două zile sunt de post în aproape toate săptămânile anului, indiferent de perioadă, indiferent de sfântul pomenit și indiferent dacă suntem sau nu într-unul dintre posturile mari.
Motivul nu ține de alimentație, ci de pomenire. Fiecare zi a săptămânii are, în rânduiala Bisericii, o temă proprie care se repetă la nesfârșit, săptămână după săptămână.
Lunea sunt pomenite puterile cerești, adică îngerii. Marțea, Sfântul Ioan Botezătorul. Miercurea și vinerea, Sfânta Cruce. Joia, Sfinții Apostoli și Sfântul Nicolae. Sâmbăta, cei adormiți. Duminica, Învierea.
Miercurea amintește de ziua în care a fost hotărâtă vânzarea, iar vinerea de ziua răstignirii. Postul din aceste două zile nu e o regulă alimentară adăugată peste calendar, ci felul în care se ține pomenirea. De aceea se repetă tot anul: pomenirea nu se schimbă odată cu anotimpul.
Al treilea strat al calendarului
Cine se uită la un calendar ortodox vede de obicei două lucruri suprapuse: ciclul fix, legat de dată, cu sfântul fiecărei zile; și ciclul mișcător, măsurat în zile față de Paște. Ciclul săptămânal este al treilea strat, cel mai mărunt și cel mai regulat dintre toate.
Spre deosebire de celelalte două, el nu are excepții legate de an. Se rotește la fel din ianuarie până în decembrie, an după an, fără să depindă de data Paștelui sau de anul bisericesc care începe în septembrie.
Săptămânile în care nu se ține
Există totuși perioade în care rânduiala aceasta se oprește. Se numesc, în limbaj bisericesc, săptămâni cu harți, iar miercurea și vinerea nu mai sunt zile de post în ele.
Sunt patru astfel de perioade în cursul anului. Prima este săptămâna dintre Nașterea Domnului și Bobotează, de la 25 decembrie până la 4 ianuarie. A doua este prima săptămână a Triodului, cea a Vameșului și a Fariseului, dinaintea Postului Mare. A treia este Săptămâna Luminată, cea imediat de după Înviere. A patra este săptămâna care urmează Pogorârii Sfântului Duh, adică Rusaliilor.
Logica lor e aceeași în toate cele patru cazuri: bucuria praznicului este atât de mare încât se întinde peste toată săptămâna și acoperă și zilele care altfel ar fi de post.
Există și o situație intermediară, în Săptămâna Brânzei, ultima dinaintea Postului Mare. Acolo miercurea și vinerea rămân zile de rânduială deosebită, dar cu îngăduințe față de restul anului. Cazurile de felul acesta sunt exact motivul pentru care rânduiala nu se poate reduce la o regulă simplă.
Dezlegările din restul anului
Pe lângă săptămânile cu harți, mai apar dezlegări izolate. Când un praznic însemnat cade într-o zi de miercuri sau de vineri, rânduiala prevede adesea o îngăduință: la untdelemn și vin, uneori la pește.
Aici lucrurile devin greu de urmărit din memorie, pentru că depind de trei lucruri deodată. Contează ce praznic este, contează în ce perioadă a anului cade, și contează dacă ziua se află sau nu într-unul dintre posturile mari. Aceeași sărbătoare poate avea rânduieli diferite de la un an la altul, tocmai pentru că se mută față de ciclul pascal.
Un calendar bisericesc bine făcut le pune cap la cap și răspunde direct la întrebarea care se pune de fapt. Pentru ziua curentă, cu rânduiala postului deja calculată, adresa este calendareortodoxe.ro/se-tine-post-azi: arată dacă ziua e de post, ce dezlegare are și din ce motiv. Este întrebarea cea mai frecventă dintre toate, și singura care cere ca toate cele trei straturi ale calendarului să fie citite împreună.
Termenii care apar în dreptul unei zile din calendar nu sunt sinonime, ci trepte diferite ale aceleiași rânduieli, de la cea mai aspră spre cea mai îngăduitoare.
Postul strict, numit uneori și ajunare, este cel mai rar și se ține în puține zile din an. Urmează postul obișnuit, fără produse de origine animală și fără untdelemn. Apoi dezlegarea la untdelemn și vin, care marchează de regulă pomenirea unui sfânt cu însemnare mai mare. Iar treapta cea mai largă este dezlegarea la pește, întâlnită la praznicele însemnate.
O zi de miercuri sau de vineri poate cădea pe oricare dintre aceste trepte, în funcție de ce se pomenește în ea. De aici vine și impresia că rânduiala e neregulată, deși de fapt e doar stratificată.
Cum se așază peste posturile mari
În timpul celor patru posturi mari, miercurea și vinerea nu dispar — devin, de obicei, zilele cele mai stricte ale săptămânii. Într-un post în care în restul zilelor există dezlegare la untdelemn sau la pește, aceste două zile păstrează adesea rânduiala mai aspră.
Așa se explică de ce, în Postul Sfinților Apostoli sau în cel al Nașterii Domnului, două zile din săptămână se simt altfel decât celelalte, deși toată perioada este de post.
Miercurea și vinerea sunt zile de post pentru că sunt zilele Sfintei Cruci, nu pentru că ar exista o regulă alimentară săptămânală. Rânduiala se repetă tot anul, cu patru săptămâni de excepție și cu dezlegări izolate la praznice. Iar în posturile mari nu se anulează, ci se întărește.
E singurul ritm din calendarul ortodox care nu depinde nici de dată, nici de Paște — și tocmai de aceea, cel mai ușor de ținut minte în principiu și cel mai greu de urmărit în amănunt.
