gândurile unui nimeni

Avea cel mai frumos nume, cu cea mai frumoasă semnificație. Era cel despre care toți aveau numai cuvinte de laudă, chiar și eu. Dar eu eram prea distrusă și distrugeam totul, la rândul meu. Și asta am și făcut. Nu reușeam nici să-l salut când trecea pe lângă mine. Toți îl adorau pe el, chiar și eu, dar cred că s-a convins de spusele oamenilor în ceea ce mă privește. Încep să cred că era mai bine când nu știa de existența mea, măcar atunci puteam să îl admir în liniște. I-aș spune că îmi pare rău că stric totul, că mă emoționez prea tare când e el prin preajmă și că dacă fumez, nu înseamnă că sunt un om rău, ci doar am găsit un refugiu. I-aș cere să-mi dea o șansă, dar ar fi prea mult. La ce fel de om sunt, nici n-aș merita-o.

Sfârșiturile dor, unul mai tare decât altul. Dar cred că cel mai dureros e atunci când nu știi cât timp vei aștepta: o zi sau doua luni sau, poate, toată viața. Nimeni nu știe. Știam că o să-mi fie dor de el și deja îmi e. Îmi era dor de el și când era lângă mine, dar nu mai era el de acum trei luni. Până și în îmbrățișările lui e absent. Mi-e dor, de fapt, de cine a fost și nu mai este. (15.07.2021)

În urmă cu un an, aveam o cădere psihică. Avusesem o perioadă în care visele mele erau puse la încercare. Și, în același timp, în urmă cu un an, aveam să-mi văd pentru ultima dată în viața una din persoanele pe care le iubesc cel mai mult, dar nu știam asta. Acum, sunt unde mi-am dorit să fiu, mi-a crescut increderea în mine și sunt bine. Și, în același timp, azi i-am aprins o lumânare persoanei care ar fi trebuit să se bucure alături de mine de momentele frumoase din ultimul an. Ideea e că în viață nu poți să le ai pe toate, dar timpul care trece chiar vindecă răni adânci care, bineînțeles, vor lăsa cicatrici. Dar măcar cicatricile nu sângerează. (8.03.2021)

Nu e ciudat că în ciuda orgoliului si a respectului față de sine, uităm pur și simplu de noi când apare o persoană în viața noastră? Și facem tot ce e posibil ca ea să rămână în viața noastră. Păstrăm mâncarea ei preferată în frigider, parfumul pe noptieră, pozele la favorite, bricheta ei pe pervaz. Și chiar dacă ea a plecat în căutarea noului, noi încă o așteptăm (4.02.2021)

Viața poate să-ți ia totul într-o secundă, fără vreun preaviz. Nu contează că ești înaintea unor examene care îți vor decide viitorul. Sau că ești foarte aproape de a te prăbuși. Poți pierde totul și nici măcar nu ai timp să realizezi ce se întâmplă. Abia atunci vezi cât de puternic ești. Eu nu știu dacă am fost puternică. Încă mai plâng, încă mai sufăr. Dar sper ca într-o zi să îmi revin. Ca înainte nu cred că voi mai fi vreodată. Dar sper să ajung să fiu mândră de mine. Chiar sper. (11.01.2021)

Acum, la final de an, pot spune ca 2020 a fost cel mai dureros an din viața mea. Mi-a luat persoanele dragi din viața mea pentru totdeauna, mi-a dărâmat familia, mi-a îndepărtat prietenii, m-a ținut închisă în casă, m-a împrăștiat în mii de bucățele pe care nu știu dacă am să reușesc vreodată să le pun la loc. Dar poate ăsta e scopul. M-a maturizat mult, mai mult decât aș fi vrut eu. M-a trezit la realitate nu printr-o palma, ci printr-o bătaie zdravănă. Mi-a râs în față când eu nu puteam deschide ochii din cauza lacrimilor. M-a menținut în viață doar prin câteva momente frumoase, dar pentru care muncisem enorm. Cu tot pozitivismul și toată bunăvoința mea, nu știu dacă pot sa-i mulțumesc acestui an. Nu am curaj și nici putere, momentan. Ce aș vrea de la 2021? Să nu-mi mai ia pe nimeni drag. Nu știu dacă aș mai rezista. (31.12.2020)

Ultimele păsări plecau, cerul era din ce în ce mai înnorat și aerul se răcise brusc. Știam ca venea iarna, dar era bine, pentru că era iarnă în sufletul meu de prea multe luni. Și nu pot să mint, îmi plăcea iarna, chiar dacă eu purtam geacă și vara. (9.11.2020)

Ducem lupte în fiecare zi, peste tot. Toți avem razboiul nostru și al celor din jur. Toți avem acea bătaie de inimă pentru o persoană pe care, cel mai probabil, nu o s-o mai vedem niciodată, avem zâmbetul lor întipărit în suflet și vocea lor redată non-stop în minte. Te lupți să recâștigi ceea ce crezi că ai pierdut. Te lupți să le faci pe plac, să nu-i dezamăgești, să nu o dai în bară. Te lupți pentru tine și orgoliul tău, pentru sentimente și trecut. În fiecare zi. Peste tot. La școală, la facultate, la muncă, acasă. Și știi ca ai probleme. Îți amintești de părinții cu probleme, de părul alb al mamei care îmbătrânește, de umerii tatei care se înconvoaie, de mătușa care se zbate între viață si moarte, de fratele care îți face probleme, de bunicii bolnavi, de cea mai bună prietenă care e supărată. Vezi toată presiunea pe umerii tăi. Și te lupți în continuare. Mergi înainte. Nu se vede suferința ta, dar se simte. Lupți și dai din coate pentru că știi ca nu ai încotro. Vrei să învingi pentru ei, pentru tine, nu mai contează. Vrei doar să știi ca ai făcut ceva bun. Toți ducem lupte în fiecare zi. Ducem și războaie uneori. Dar știi, poți să mai iei si o pauza din cand în când. Nu se oprește lumea în loc pentru un minut pe care l-ai respirat relaxat. În momentul ăla nu mai e nimic în jur, nici tu nu mai ești. Nu mai există nici comparații, nici note, nici probleme financiare, nici răutate, nici frică, grija zilei de mâine. E normal să obosești, să fii extenuat. Ai nevoie de momentul tău de liniște în care să respiri. Dar îți revii și o iei de la capăt. Trebuie să învingi, ai uitat? (3.11.2020)