me, myself & I

Din viața ta, a altora

Voi pleca cu bagajele in mâini, dar și cu viața. Voi încerca să zâmbesc și să îndur palmele grele ce mi se dau, pietrele aruncate și vorbele. Voi construi cu toate astea un om demn, un om cu mândrie și bunătate.

Voi face în așa fel încât să-mi clădesc viitorul.

Nu voi uita de unde am plecat și cine m-a ajutat.

Cum nu o să uit nici cine m-a îndrumat spre un drum bun, m-a îndemnat și sfătuit.

Cum nu o să uit nici cine m-a târât în noroi, cine m-a vrut jos și cine mi-a zis că o sa fiu un om de nimic.

Voi fi, probabil, o versiune mai bună a mea.

Acea versiune care este capabilă să poarte o conversație tristă, fără să plângă.

Îmi voi fixa tonul vocii în așa fel încât el sa fie unul calm, chiar dacă înăuntrul meu sunt avalanșe de sentimente.

Așa a început scrisoarea băiatului meu.

Cu lacrimi în ochi am continuat să citesc și să înțeleg.

"Mamă, am făcut lucruri de care nu sunt tocmai mândru. Am început cu puțin și m-am ridicat până am ajuns să am un imperiu.

Mașini, casă imensă și tot ce-mi doresc. Am fugit, m-am ascuns, ca mai apoi să decurg la gestul necugetat. "

Femeia îmbrăcată sobru s-a oprit din citit și a tras aer în piept. Oare băiatul ei era chiar atât de imatur?

"Am stat cu punguțe la colț de stradă, iar în baruri am sedus fete. Doamne, mamă! Când m-am extins, am avut oameni care munceau pentru mine. Nu mai era nevoie să stau eu să vând, ci stăteau ei. Nu mai eram eu nevoit să mă gândesc la fete, ci ei. Culmea, toți banii veneau la mine, iar eu îi gestionam după munca pe care ei o făceau."

"Cum de nu a aflat?" Ăsta era unul din miile de gânduri pe care le avea femeia.

"Mi-am făcut prieteni în poliție, armată, chiar și-n parlament. Vezi, mamă, nici ei nu-s tocmai cinstiți.

M-au trădat, la propriu. M-au turnat puțin câte puțin. Nu știam cine îmi este prieten adevărat și cine nu, dar voi vedea când se vor ține după mine până acasă, la veșnica mea casă."

Doamna s-a oprit din citit scrisoarea pentru un moment, s-a îndreptat spre scaunul de la biroul băiatului ei, iar din sertar a scos o sticlă de alcool. Cu mâinile tremurânde și-a turnat în pahar conținutul arămiu și a luat o înghițitură.

"Am nevoie de curaj" s-a gândit ea.

Iar scrisoarea continua așa: " Mamă, am avut bani de îi întorceam cu lopata, la propriu. Însă, n-am avut parte de iubire și afecțiune, poate nu cât mi-aș fi dorit. Fata pe care am iubit-o cu adevărat și care m-a iubit la rândul ei, m-a părăsit și ea. A aflat de afacerile mele și nu a fost tocmai mândră. Mi-a spus să încetez, a vrut să rămână lângă mine și să mă sprijine.

Am spus că m-a părăsit? Ei bine.. Cred că eu am făcut-o să decurgă la asta. M-am purtat meschin cu ea, nu dădeam pe acasă și nu-i dădeam atenție. A plecat, și pustietatea și-a făcut loc în sufletul meu.

Banii erau inutili după plecarea ei, mașinile care mă cărau dintr-un loc în altul, erau și ele la fel de inutile."

Femeia se întreba acum cine este acea fată. Simțea și ea durerea, pierderea, lipsa lui?

"Mama, ca un laș ce am fost, am ales calea cea mai ușoară.

M am sinucis."

Din străfundul pieptului femeia a scos cel mai îndurerat strigăt.

Era unul de jale, de tristețe și durere profundă.

Era o durere imensă și nu știa cum avea să trăiască, dacă urma să mai facă asta.

"Când amicul meu din poliție m-a sunat și mi-a spus că s-a emis un mandat de arestare pe numele meu, n-am știut ce să fac. Mi-a spus că sentința s-ar putea să fie pe viață sau pe următorii 50 de ani.

Cum era, mamă, să trăiesc eu în închisoare atâția ani? Cum să vă văd pe amândouă la vizită, iar eu să nu fac nimic? Cum să stau liniștit aici când afară sunt toți dușmanii mei? Nu, mamă, nu m-am gândit la voi. Am fost egoist, am crezut că nu las durere în urmă, dar m-am înșelat.

Mi-am dat seama că mă iubești, poate prea târziu. Doar tu știi cât te-ai chinuit cu mine ca să mă faci mare, ca să-mi dai o educație și să mă crești frumos. Uite unde am ajuns, mamă, la 3 metri sub pământ.

Și ea m-a iubit, mi s-a dăruit, mi-a fost aproape și m-a sfătuit. A fost acolo pentru mine, am fost o familie până eu am decis că nu o merit. Până la urmă, eram un depravat, mamă. "

Femeia nu a mai reușit să se stăpânească și alte lacrimi și-au făcut loc pe fața ei.

Îl simțea lângă ea, dar mângâierea lui era prea lină ca să fie o alinare.

"Mamă, te-am iubit și te iubesc. Gestul meu este unul prost gândit, dar ți-am spus totul cu inima deschisă. Camera în care îmi scriu gândurile, pe foaia asta albă, este încăperea în care stai tu. Te cunosc și știu că ai ales să stai în biroul meu, de la vechiul meu cămin. Aici știi că am fost în permanență și tot aici mă vei găsi mereu.

Mamă, îți cer iertare! Ai fost singura alinare, dar am obosit. Vino din când în când la cimitir și pune-mi câteva lucruri pe mormânt ca să vă simt aproape. Scrie-mi pe piatra de mormânt cât de mult v-am iubit, dar și cât de nenorocit am fost. Oamenii care m-au iubit și respectat niciodată nu mă vor judeca, iar ceilalți chiar nu contează.

Adio, mamă! Te voi veghea de sus, alături de tatăl meu."

Pentru fiecare vorbă bună,

Fiecare gest,

Pentru fiecare sfat,

Fiecare lacrimă

Lăsată pe obraz.