Angel of Glass

Nasce una notte piena di finte buche, di suoni morti come di sugheri di reti calate nell'acqua. Le tue mani si fanno come un soffio d'inviolabili lontananze, inafferrabili come le idee. E l'equivoco della luna e il dondolio, dolcissimi, se vuoi posarmele sugli occhi, toccano l'anima. Sei la donna che passa come una foglia. E lasci agli alberi un fuoco d'autunno.

„o mai știți pe Psyche?” întrebă ea sub stare de catharsis infantul ei dormind la sânul stacojiu și minunatele corole mortuare înconjurând cadavrul atât de drept și de precis ca un proces verbal întins pe iarba chicuroasă mustind a formol lăsându-și crengi să-i crească în afară și galaxii în ochii larg deschiși ce pironeau sugarul care nu va rosti niciodată cuvântul „tată”

iar lacrimile ei - râuri ce se întretăiau fugind departe-departe