Practicanții de CrossFit din toată lumea se pot întâlni anual într-o competiție on-line care durează 5 săptămâni. E ocazia perfectă de a-ți testa performanțele obținute într-un an și de a-ți crea noi obiective. A fost al doilea an de participare pentru mine și o experiență mi-nu-na-tă!

La capitolul rezultate, sunt mai mult decât mulțumită. Îmi propusesem să rămân în top 10 pe țară, dorindu-mi și ca anul acesta competiția să fie mai puternică. A fost, și nu numai că am rămas în top 10, dar am și urcat două poziții față de anul trecut. 

La nivel global, cifra urcării se schimbă în ceva mai satisfăcător, vreo 12000 de poziții mai sus ca anul trecut. Nu iau în calcul și evoluția pe regiune pentru că anul acesta regiunile au fost modificate și consider că nu e relevantă comparația.

Le felicit din inimă pe toate concurentele și pe toți concurenții! A fost un Open dificil și provocator, iar implicarea lor a făcut ca toată experiența să fie mai intensă.

M-am bucurat că anul acesta am intrat în competiție cu o atitudine mai potrivită; anul trecut eram foarte emoționată și mi-era teamă de fiecare probă. Anul acesta am fost relaxată, concentrată pe a da tot ce aveam mai bun și pe a mă simți bine la fiecare probă, pe a mă bucura de experiență. Schimbarea de optică s-a reflectat și în abordarea probelor: am fost mult mai atentă la cum le abordez și am refăcut (sau încercat să refac) doar 3 probe din 6, spre deosebire de anul trecut când toate au fost cu 2 încercări. Asta mi-a arătat că mă cunosc mai bine și știu să-mi evaluez competențele relativ la standarde.

Două momente au fost deosebit de frumoase. 

Primul - un PR neașteptat în 18.2. Nu-mi stă-n obicei să fac PR-uri (personal records) în wod-uri. Atât eu, cât și Mihai, suntem obișnuiți să bifez recorduri în sesiunile de tehnică și știm că de obicei „dau târcoale” unei greutăți înainte să o ridic. Pentru 18.2 mi-am dorit să îmi țin ritmul în așa fel încât să ridic 67 - maximumul meu inițial, la partea a doua. Am ridicat 68. M-a costat mult la clasament pentru prima parte, cea mai slabă poziționare, dar a meritat din plin! 

Al doilea moment a fost ultima probă pe care am făcut-o o dată sâmbătă și o dată luni. După încercarea de sâmbătă aveam palmele găurite și nu eram deloc mulțumită cu scorul de 84 de repetări, mă îndoiam de faptul că dădusem tot. Am revenit luni seara și, deși încă aveam palmele praf, m-am încăpățânat să refac proba. Am scos doar o repetare în plus și-n mod normal probabil că aș fi fost foarte supărată. Doar că de data asta țopăiam de fericire. De ce? Pentru că acum eram convinsă că făcusem tot ce îmi stătea în putere pentru acest rezultat. Și era ok. Nu în sensul de rezultat bun sau rău, ci în sensul de eu eram ok cu mine și ce realizasem. 

Ce-mi iau din al doilea an #intheopen :

- esența unei competiții reușite este să iubești provocarea în sine

- e mult mai sănătos și mai productiv să îți stabilești obiective în acord cu și care țin exclusiv de tine și de capacitățile tale

- urmărirea evoluției celorlalți este utilă pentru un reality check, dar nicidecum pentru stabilirea propriilor țeluri sau judecarea propriei valori

- e important să fii deschis(ă) și prezent(ă) în fața oricăror circumstanțe, pozitive sau negative, și să te adaptezi

- confirmarea faptului că showing up and standing in the arena, cum zice Brene, este o mare onoare; și că, mai mult decâ rezultatul final, contează să știi despre tine că ai făcut totul cât de bine puteai, cu corectitudine și onestitate.

Mulțumesc din inimă #Uzina pentru comunitatea minunată și spațiul de joacă! De asemenea, o recunoștință specială merge la Mihai, partenerul și antrenorul meu, dar mai ales omul care lucrează pentru a ne înțelege și pentru a ne facilita drumul către propriile obiective.