#vlagea

Un parfum, să fie vară, 

o vacanţă cu tine, 

O pisică, o carte, o rochie cu buline,

Un motan, un zâmbet, puţină fericire, 

să dorm, să zbor, să plec, 

De ce după fiecare despărţire semnificativă ţi-e greu să te dai jos din pat, să îţi schimbi hainele, să faci duş: 

1. Apa care curge peste tine arde. Că e rece, că e fierbinte, că e potrivită, va arde. La fel ca sarea care-ţi intră din greşeală în ochi când găteşti. La fel ca alcoolul picurat peste carnea vie. Va arde în fiecare loc în care te-a atins. Which is basically everywhere. Şi vei vrea să ieşi mai repede din duş, dar corpul tău nu mai are putere, şi picioarele nu te mai ţin, aşa că rămâi sprijinit cu o mână de peretele rece, cu mâna cealaltă peste faţă şi laşi apa să curgă, să ardă. Şi plângi, dar asta nu mai contează. 

2. E al naibii de greu să îţi atingi corpul. Te simţi vinovat şi rănit în acelaşi timp, şi refuzi să te atingi. Ai vrea să-ţi freci pielea în neştire, să se înroşească, să te doară, poate aşa uiţi de arsurile de la apă. Ai vrea să te calmezi, să-ţi treci degetele uşor peste fiecare parte a corpului, dar nu poţi să o faci fără să te gândeşti că nu faci altceva decât să mângâi şi să retrasezi urmele lăsate de altcineva cu puţin timp în urmă. Aşa că stai sub duş şi nu faci nimic. Stai ca o legumă, mai-mai că-ţi cresc rădăcini. După câteva minute te gândeşti să alegi a doua variantă.  Retrasezi urme. Asta duce la 

3. Îţi vezi corpul, îl observi. O zgârietură aici, o vânătaie acolo, o muşcătură în partea cealaltă. Una e făcută când te alerga prin casă şi ai alunecat împiedicându-te de un papuc. Una e făcută când vă luptaţi în pat să vedeţi cine gâdilă pe cine mai tare. Cealaltă, ei bine, nici nu mai ştii exact când e făcută. Şi alta, şi altele, şi încerci să le eviţi, să nu te uiţi la ele, să nu le atingi, nu ca să nu te doară fizic, ci ca să nu-ţi tragi şi tu câteva palme de furie. 

4. Simţi cumva, undeva, parfumul ăla, chiar dacă e numai imaginaţia ta, şi nu vrei să renunţi la el. Vrei să mai rămână câteva ore, zile, poate, în mod miraculos. Şi chiar dacă eşti conştient că parfumul s-a dus de mult, eşti conştient de puterea sugestiei, şi ştii că odată ieşit din duş creierul tău îţi va spune clar şi răspicat că de data asta chiar nu mai există. 

5. Duşul, este, probabil, singurul sau unul dintre singurele momente în care eşti... singur. Cu gândurile tale. Şi asta e înfricoşător. Să fii singur cu gândurile tale după o despărţire e... ei bine... inuman. Aşa că eviţi să fii singur. Stai mereu de vorbă cu câte cineva, dormi, citeşti o carte, ieşi afară, pictezi, faci origami, îţi ţii mintea ocupată, dar NU RĂMÂI SINGUR. Nu primele câteva ore, zile după. NU. Să intri, deci, în duş, e din punctul ăsta de vedere ceva autodistructiv. Sigur, du-te, stai singur într-o cabină de 1x1, cu siguranţă vei ţopăi de fericire. 

6. Ţi-ai pierdut toate simţurile, ai băut atât de multă cafea că nu mai faci deosebirea între cola şi apă, ai citit atât de mult că nu mai vezi clar nici cu ochelarii, ai fumat atât de mult că nu mai simţi niciun miros, arăţi ca o epavă, de ce să nu şi miroşi ca una? Nici nu ştii când ai mâncat ultima oară, nici nu ştii când ai dormit ultima oară, de ce să te chinui să stai la verticală, să te ardă tot corpul, să fii nevoit să pui mâna pe tine, să vezi cu ochii tăi că nu ţi-ai imaginat nimic, că momentele alea au existat, şi dovada stă în urmele pe care le porţi, de ce? “Trebuie să te speli, nu poţi să stai aşa”. Aşa cum? Nu eşti murdar, atingerile alea nu sunt ceva care să te fi murdărit. Sunt curate. Sunt iubire. De ce să le speli? 

7. Ştii că după ce faci duş urmează toată rutina aia care acum te secătuieşte mai mult decât orice. Usucă-te (şi observă-ţi corpul), dă-te cu cremă (şi pune mâna pe toate semnele), aşteaptă să intre crema în piele (timp în care nu poţi alerga prin casă dezbrăcat, pentru că acum nu mai ai energie, deci timp în care stai şi, ei bine, îţi analizezi fiecare semn, eventual te iei în braţe şi mai tragi un bocet în poziţie fetală). Şi abia acum poţi să te îmbraci. 

Felicitări, te-ai mai chinuit puţin psihic şi fizic, şi toate astea pentru a te băga în pat, de unde-ai şi plecat. 

Fuse GîrbEA, fuse VlăgEA, 

fură toate, fu şi EA, 

trecu anu’, trecu bou’, 

trece Moşu’ şi tot nu-mi primesc cadou’. 

Dup-un an de rânduri seci,

draga mEA, mă hazardez

înc-un an să cimentez 

amiciţia de versuri. Deci 

dragul meu, iubitule, 

Înghite-mi cuvintele.

Vezi numai să nu te-neci. 

Cu regret şi mulţumire 

azi mă plec în faţa ta, 

Şi zâmbesc spre-a ta uimire. 

I couldn’t understant

why God sent you here when I least wanted you

now I can’t bare the fact 

that it was then when I most needed you.

And the least I can do 

is to sit here and write 

the love for someone who is no longer in sight. 

I wish I could just disappear 

until there’s no word left to cry

‘cause all there’s left is fear,

and a pillow to hold on to tonight.

And it just aches like Hell

‘Cause it was me from the start. 

Me who needed saving,

Me-with-nothing-but-a-broken-heart. 

And when I think about all those words you left unsaid 

I realise that every silent second was just you wanting me

Foşnet de frunze 

prea verzi pentru a mai dura

pentru a mai îndura 

lacrimi şi poveşti nespuse. 

--

Durere-n suflet şi-n privire 

Durere-n inimă şi în cuvînt 

Durere-n tot ce-a fost cîndva un gînd 

Durere-n ultima-ţi privire.

--

Revino. Revino cînd mi-e cel mai frică 

revino chiar şi ca să-mi spui că ştii

că nu mai suntem noi copii

şi ţi-aş picta toate

cuvintele

Dar ele mă părăsesc

În pijamale la birou

Cu floarea-n păr tastezi

Iubitul meu a fost un bou

Dar tu, cu vocea-şi noaptea-mi luminezi.

Laura, eşti o minune

eşti AUR si eşti şi superbă!

Nu sunt minciuni, totu-i pe bune,

Îţi mărturisesc iubirea mea acerbă.