#scaunele

BĂTRÂNUL, Bătrânei: O! tu, consoartă fidelă!... tu care ai crezut nestrămutat în mine vreme de-un veac, tu care nu m-ai părăsit niciodată, niciodată... vai! azi, în clipa supremă, mulţimea ne desparte fără milă... Vai ce tare mi-aş fi dorit Oasele să-mi fi sfârşit Împreună cu-ale tale Aceeaşi piele să ne-ncapă În acelaşi mormânt şi-aceeaşi groapă Aceiaşi viermi să se hrănească Din carnea noastră bătrânească. Să putrezim deci împreună... BĂTRÂNA: ...să putrezim deci împreună... BĂTRÂNUL: Vai!... vai!... BĂTRÂNA: Vai!... vai!... BĂTRÂNUL: Cadavrele noastre se vor cadea departe unul de altul, vom putrezi în singurătatea apelor... Dar să nu ne mai plângem. BĂTRÂNA: Să facem ce trebuie făcut!... BĂTRÂNUL: Nu vom fi uitaţi. Împăratul cel veşnic îşi va aminti de noi de-a pururi. BĂTRÂNA (ecou): De-a pururi. BĂTRÂNUL: Vom lăsa urme, noi suntem oameni, nu oraşe. BĂTRÂNUL şi BĂTRÂNA, împreună: Vom avea strada noastră!

BĂTRÂNUL, Frumoasei: Vrei să fii Isolda mea, iar eu să fiu Tristanul tău? Frumuseţea locuieşte în inimi... Înţelegi? Puteam trăi împreună bucuria, frumuseţea, veşnicia... veşnicia... De ce n-am îndrăznit? Nu ne-am dorit destul de-aprins... Totul e pierdut, pierdut, pierdut. BĂTRÂNA: Fotogravorului: Oh, nu! Oh! nu, nu... Ohoho! Mă trec fiori. Te gâdili şi tu? Eşti gâdilicios sau gâdilitor? Mi-e cam nu ştiu cum... (Râde.) Hei, îţi place juponul meu? Da' de fustă ce zici?