#rulota

                                                                                           © Cosmin Bumbuț

                                                                                           © Cosmin Bumbuț

Oprim lângă o rulotă și un microbuz vechi, rablagit, între care câțiva bărbați beau și mănâncă la o masă scundă din plastic. Ne privesc curioși și ne invită la un pahar de vin și niște brânză. „Kaptan“ Cengîz Ilyaslı, proprietarul – și locatarul – microbuzului este un bărbat scund, rotund și negricios, de vreo 55-60 de ani, care zâmbește întruna. Stă în parcarea din Izmir din mai, anul trecut; a fost căpitan pe vapoare comerciale și, după ce s-a pensionat, pentru că nu era însurat și nici nu avea copii, s-a mutat în mașină. E din Foça, un oraș la vreo 30 de kilometri distanță de Izmir, dar toți prietenii lui sunt în port, lângă bărci și vapoare, așa că preferă să trăiască aici.

                                                                                           © Cosmin Bumbuț

Mă servește cu un vin prost, iar pe Cosmin, mai inspirat decât mine, cu o bere Efes. Ne îmbătăm repede și programat împreună cu Kaptan Cengîz și prietenii săi: Cünneyt Tunçbilek, un polițist pensionat, și Adem Hacioğlu, proprietarul unei terase de pe Kordon. Stăm pe scaune scunde, din plastic, lângă microbuzul din care se aude muzică – Rolling Stones, Jimi Hendrix, Pink Floyd și, într-un moment melancolic, Susanna, I'm crazy loving you. Kaptan Cengîz e DJ-ul și e mândru că ne surprind gusturile lui muzicale. Vinul prost, tare și cremos, mi se lipește de cerul gurii, iar Kaptan îmi umple mereu paharul. De fiecare dată când se termină berile, Adem dă un telefon și un băiat pe motoretă aduce o plasă cu sticle pline și le strânge pe cele goale. Un lăutar cu o vioară trece de la o mașină la alta de parcă ar fi într-un restaurant. Începe să mi se pară firesc că mă îmbăt într-o parcare, alături de mașinile-bar cu tineri petrecăreți. „Bayram?“, îl întreb pe polițistul Cünneyt. „Yes, yes, bayram, nice view here.“ Tinerii din Izmir își petrec serile de weekend pe Kordon – alcoolul e scump în Turcia, așa că-l cumpără de la supermarket și vin să bea aici. În Izmir, temperatura nu scade nici măcar iarna mai jos de 10-12 grade.

                                                                                           © Cosmin Bumbuț

La ușa microbuzului – adică intrarea în casă – Kaptan a pus o perdeluță care acum e trasă într-o parte. Se vede un dulap din lemn masiv, cu sertare și rafturi, care seamănă cu cel pe care-l avea bunica mea în dormitor, lângă pat. Picioarele sunt susținute de cărămizi, iar dedesubt sunt îngrămădite oale, pantofi și tot felul de plase. Pe dulap, geluri de duș, un televizor mic, cu o pată pe mijloc, ridichi, un radio antic, pahare și căni. Bancheta microbuzului ține loc de canapea, iar Kaptan doarme în spatele ei, pe o saltea. Deasupra patului, un portet în creion cu el în tinerețe, încadrat de rame aurii. Afară, lângă mașină, alte vase, găletușe și bidoane cu apă, pe care le acoperă noaptea cu o folie din plastic. Iar în partea din față, lângă șofer, o veioză înaltă, din lemn traforat, în formă de Turnul Eiffel. Vinul a devenit suportabil sau poate Kaptan mi-a turnat dintr-o sticlă nouă. Polițistul Cünneyt, singurul dintre ei care știe câteva – adică maximum 10 – cuvinte în engleză, începe să discute politică. Împarte lucrurile în „very, very good“ și „very, very bad“. Primii sunt kurzii, care intră la categoria „very, very bad“: „Turkish, good people, Romania, good people, Arab, good people, Kurdish, very bad people“. Se uită în ochii mei să fie sigur că am înțeles: „Very bad people!“. Dau din cap aprobator, nu e loc de contraziceri. „Erdoğan?“, întreb dornică să fac conversație, mai ales că împărțitul lucrurilor în „very good“ și „very bad“ simplifică semnificativ dialogul în turcă. „Erdoğan very, very bad!“, aproape că-mi răcnește în ureche polițistul Cünneyt. „Taksim protest good?“, întreb. „Very, very good!“, răspunde. Dar despre integrarea Turciei în Uniunea Europeană, ce părere are? „Europa, no, Great Britain, no, United States, no. Turkey! Turkey, yes.“ Începe să îmi explice ceva, dar nu mai folosește nici măcar un singur cuvânt în engleză. Nu înțeleg nimic, dar pare important. Vorbește rar în turcă, reluând cuvintele, de parcă le-aș putea înțelege dacă sunt spuse răspicat. Îi dau agenda, iar polițistul îmi scrie cu litere mari și frumoase: „Özgür bir dünya için kardeșlik sevgilerimle“. Vinul pe care Kaptan mi-l toarnă constant în pahar miroase a detergent de vase. A mai rămas o singură mașină din care se aude o melodie turcească, lentă. Durerea de cap anunță o dimineață grea. Mă tot întreb ce mi-o fi scris polițistul în agendă. Îl și visez. Dimineața, Kaptan Cengîz spală vasele pe caldarâm, la un robinet improvizat dintr-un butoi mare de apă. Pe geamul autorulotei noastre vedem femei și bărbați care aleargă pe Kordon, iar un pic mai departe, câțiva oameni hrănesc pescărușii cu boabe și pâine.

                                                                                           © Cosmin Bumbuț

Erhan, bărbatul care locuiește în rulota parcată lângă mirobuz, împrumută două scaune din plastic de la Kaptan. Ne invită la masă, la un pahar de rakı. Gülay, soția lui, face curat înăuntru. Erhan a fost, de asemenea, căpitan pe vas, iar acum a ieșit la pensie. S-a mutat în rulotă, în Izmir, în decembrie, când a început să facă chimioterapie la un spital din apropiere.

                                                                                           © Cosmin Bumbuț

Are 64 de ani, dar arată cu cel puțin 10 mai tânăr, și e căsătorit cu Gülay de 43 de ani. Vara stă în Antalya, unde are un „gulet“, un velier turcesc din lemn, cu care îi plimbă pe turiști. De vreo patru ani, de când au cumpărat rulota, Erhan își petrece iarna în parcare, în Izmir, orașul în care locuiesc fiul lor cel mare și mulți prieteni de-ai lor. Bem rakı cu fostul căpitan și ne uităm la mare. După-amiaza parcarea se umple din nou de mașini și vibrații. La masa lui Kaptan apar polițistul Cünneyt și Adem, patronul de terasă. Ne retragem devreme de data asta, ca să fim siguri. Mă tot uit la ce mi-a scris polițistul cu o seară în urmă, iar Google Translate nu mă ajută. Un prieten turc din România îmi traduce pe Facebook literele desenate ordonat de polițist pe agenda mea: „Pentru o lume liberă e nevoie de dragoste frățească“. De Elena Stancu Coordonatele locului în care am dormit: N 38° 27.342 E 027° 05.626