#negresti

Proiectare Negresti – firma noastra va ofera servicii complete in proiectare pe domeniul CONSTRUCŢIILOR CIVILE Negresti, CONSTRUCTII INDUSTRIALE Negresti ŞI CONSTRUCTII AGRICOLE Negresti. Venim în sprijinul clienţilor din Negresti cu PROIECTE COMPLETE, toate specialităţile implicate, pentru toate fazele de proiectare. Întocmim documentaţiile tehnice necesare obţinerii: Autorizaţiilor, Avizelor şi…

Oamenii trec prin Negrești ca să ajungă la mănăstirile Horaița și Horăicioara. Puțini se abat, însă, pe drumul Porumbei – Dealul porții, să ajungă la casa lui Dumitru Almaș, singurul obiectiv turistic din toată comuna. Drumul, despre a cărui asfaltare se vorbește de ani buni, dar lucrurile s-au poticnit, este prima încercare pentru „temerarul” care chiar vrea să ajungă la destinație. Pietrișul zboară în toate părțile, aruncat de roțile mașinilor, iar după fiecare autovehicul rămâne un nor de praf dens, care nu apucă să se așeze și este „stârnit” din nou, de alte roți. Localnicii se plâng că-i îneacă praful, care se așează peste tot, de la plantele din grădini până la rufele puse la uscat. Turiștii, la rândul lor, se plâng de gropi, de bolovani, de praf – evident, și de ideea neinspirată de a se abate de la asfalt. Casa memorială este, însă, un loc care merită văzut.

Cheia e la fosta învățătoare Elena Ailincăi, cumnata scriitorului, care locuiește exact alături. Se bucură când cineva îi sună la poartă, mai ales că asta se întâmplă rar, iar de când s-a terminat săptămâna „Școala altfel” nimeni n-a mai „deranjat-o”. Știe povestea fiecărui obiect și a parcurs toate manuscrisele. O parte sunt păstrate în cutii mari din carton, dar se teme că nici așa nu sunt protejate de diferențele de temperatură dintre anotimpuri și s-ar putea degrada. Se miră și acum cum au putut trăi socrii ei, cu zece copii – din care unul adoptat -, în doar două cămăruțe. Este evident că-i pasă de casă, de amintiri, de felul cum arată curtea.

„Au cam crescut cireșii și trebuie curățați. Le-am spus de nu știu câte ori celor din primărie, dar n-a venit nimeni. Nici carul asta nu e tare potrivit. Aici l-a pus primarul, dar n-a fost inspirat. Curtea ar trebui să fie altfel. Și acoperișul e vechi. Nu plouă înăuntru, dar ar trebui făcut ceva înainte să se întâmple. Cât am putut am făcut noi, dar, după ce soțul meu s-a dus, singură mi-e mai greu. Am și eu o vârstă. Ar trebui promovată casa asta, să se știe de ea. Dumitru Almaș și-a dorit tare mult să rămână totul așa cum era și să vină lumea să vadă. Numai că nu vine mai nimeni. Doar grupuri de copii. Iar primăria, deși e proprietar, nu face nimic. În schimb, are grijă să-mi trimită în fiecare an înștiințare că am de plătit impozit de un leu, pe nu știu ce diferență de teren, cum i-a dat la calcule vreunui deștept de pe acolo. Dar de investit n-a investit nimic. Și e păcat”.

* „N-au vrut consilierii, dar am făcut din banii mei”

Ioan Iacob, abia reales primar, deși are critici vehemenți printre localnici, spune că, în ultimii 4 ani, n-a putut mișca nimic în comună din cauza consilierilor, care au respins toate proiectele. Recunoaște deschis că primăria n-a dat niciun ban pentru întreținerea acestei case, care, în fond, îi aparține.

Cât despre Asociația „Casa memorială Dumitru Almaș” (titulatură care o intrigă pe învățătoarea Elena Ailincăi: „De ce asociația și nu casa memorială, pur și simplu?”), spune că el a înființat-o și a plătit din propriul buzunar toate actele (7 milioane de lei vechi), dar a avut același ghinion. La fel ca majoritatea consilierilor locali, nici membrii asociației n-au făcut nimic. Însă, acum, la începutul unui alt mandat, planurile sunt mari: ”Tot ce s-a făcut acolo a fost din banii mei personali. Am organizat colocvii, întruniri, m-am întrunit și cu profesorul Mihai Mancaș, care vrea acum să scoată niște volume noi. Din manuscrise, da. Să vedeți ce colecție am la primărie! Și știu tot. Lumea nu prea știe. Dumitru Almaș a scris 87 de volume, 4 piese de teatru, a făcut caricaturi, iar ca ziarist a fost, cum să spun, din toate domeniile. Sper la bugetul foarte rapid pe luna iulie și mă voi ocupa de garduri. Doamna Ailincăi e în vârstă și cam dificilă, voi lua cheia de la dumneaei. Până acum, nu s-a putut face mare lucru, v-am spus din ce motiv. Acum s-a schimbat configurația consiliului local și am speranțe. Din cei vechi, sunt unii care n-au fost niciodată acolo și nu știu despre ce este vorba, dar s-au opus din principiu la toate proiectele. Drumul e pentru asfaltare, dar nici asta n-am reușit, că a făcut reclamații o consilieră. Dețin fondurile cele mai mari din județ și consilierii n-au aprobat nimic de 4 ani. Oameni fără caracter”.

* On-line e armonie

Pentru omul de rând, care „nu știe”, site-ul Primăriei Negrești poate fi un punct de informare care să-l ajute să-și facă un plan, de week-end sau de concediu, și să afle ce locuri merită văzute. Cel puțin on-line, armonia e deplină: „La inițiativa autorităților din Negrești, Neamț, a familiei Ailincăi, a Bibliotecii Județene «G.T. Kirileanu» și a Complexului Muzeal Județean Neamț s-a fondat muzeul Dumitru Almaș. Cel care se află în posesia manuscriselor omului de cultură Dumitru Almaș este fratele său, profesorul Mihai Ailincăi. Moștenirea intelectuală a scriitorului Dumitru Almaș este una extrem de valoroasă pentru județul Neamț, motiv pentru care se cere promovarea intensivă a acestor comori păstrate pe hârtie.

Casa memorială în care s-a născut scriitorul există și este bine conservată. Casa surprinde prin asemănarea cu casa memorială Ion Creangă, deci există o tipologie a locuinței rurale românești din secolele XVIII-XIX. Este lăudabilă inițiativa familiei Ailincăi, profesorului octogenar Mihai Ailincăi (fratele scriitorului) și a Ioanei, fiica lui Dumitru Almaș. Mihai Ailincăi deține în locuința dumnealui majoritatea manuscriselor scriitorului și anumite obiecte populare pe care le-a colecționat Dumitru Almaș”.

* Despre Dumitru Almaș

Dumitru Almaș (pseudonim al lui Dumitru Ailincăi) s-a născut la 19 octombrie 1908, în Negrești-Dobreni, județul Neamț, și a încetat din viață pe 12 martie 1995, în București. A fost prozator, publicist, istoric, autor de romane istorice și biografii romanțate. Era fiul Mariei (născută Cojocariu) și al lui Ion Ailincăi, țărani. După școala primară în satul natal, urmează Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț (1921-1928) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, specialitatea istorie-geografie (1928-1933).

Face un stagiu de redactor la ziarele „Zorile” și „Lumea românească”, apoi este profesor la liceele din Siliștea și Călărași (1938-1939), la Școala Normală și Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț (1943-1949), conferențiar (1949-1972) și profesor (1972-1975) la Facultatea de Istorie a Universității din București, la care rămâne profesor consultant după pensionare. Membru în comitetul de conducere al Societății de Științe Istorice din România, inițiază și conduce, ca redactor-șef, revista „Magazin istoric” (1967-1969). Colaborează susținut la reviste istorice și literare, alcătuiește manuale de istorie pentru diferite trepte de învățământ. Debutează în 1938, cu nuvela ”Moartea colecționarului de fluturi”, în „Azi”, iar în 1939 publică o biografie romanțată, ”Miron Costin”.

Cartea pe care consătenii săi o consideră de suflet, „de aici, de la noi” este „Acolo, în Filioara” (1943), romanul unei familii de țărani, în anii primului război mondial.

Și poate ar fi timpul ca oamenii din „locurile natale” să îngroape securea și să-și dea mâna pentru ca dorința lui Dumitru Almaș să se îndeplinească, iar casa lui să nu mai fie doar un nume scris pe o plăcuță răsucită de vânt pe un stâlp, ci să adune oameni și să redevină „vie”.

Cristina MIRCEA