Este totul prea monoton
Sunt stricata, ca un sac de gunoi as spune mai mult, care se rupe singur in drumul spre pubela de deseuri.
Tot ce am scris atatia ani, nu a fost nimic decat sa ma invart in cerc, cu alte tipuri de persoane. Si totul a fost doar in capul meu.
Probleme peste probleme, sictireli si ganduri peste ganduri.
An de la an, am devenit tot mai deluzionala si tot mai stricata la cap.
Imi vine sa plang pentru ca doar acum realizez ce problema am defapt.
Am stat si nu am facut nimic atata timp, s a adunat mai mult si mai mult, si incepeam sa stric persoane din cauza ca am fost si eu adancita de catre altii, si tot-odata m am adancit si singura.
Frica.
Asta am fost mereu.
Am fost un saculet umplut de rahat, de catre familia la care am stat.
Dar nu e momentul de ura, e momentul sa uit tot.
Vreau sa imi spal putin memoriile, si sa ma repar.
Stiu cine am fost dinainte de toate porcariile astea.
M-au luat, m au stricat si m am handicapat singura.
Imi pare rau.
Imi cer scuze mie, atatia ani in care am fost sclava, papusa, si sacul de gunoi al altora.
Ma iubesc si, o sa lupt pentru mine, imi pare rau eu insumi.
Nu mai trebuie sa suferi, sunt aici. Imi pare rau.
