#liancecollot

[Traducere asistată de AI]

Lumină, întuneric și culoare

Fragment din cartea Lianei Collot d’Herbois „Lumina, culoarea și întunericul în pictură. Terapia prin culoare”

Liane Collot d’Herbois

În tinerețe, când studiam pictura, am auzit multe lucruri diferite despre cum ar trebui să se picteze. Mi se părea foarte ciudat și m-am gândit că trebuie să existe în pictură ceva comun tuturor oamenilor.

Într-adevăr, existența culorilor este un adevăr obiectiv. Însă oamenii pictează în moduri subiective foarte diferite.

Când lucram ca terapeut, dorința mea arzătoare de a găsi în abordările picturii ceva comun, ce poate fi acceptat de toți, a devenit și mai puternică. De-a lungul anilor, am dezvoltat treptat propria mea metodă picturală și aplicarea acesteia atât în pictură, cât și în terapia prin artă.

Principalul lucru pe care vreau să-l spun include două aspecte: întreita natură macrocosmică a Luminii, Culorii și Întunericului și Omul însuși, ca întreită natură microcosmică a Spiritului, Sufletului și Trupului, manifestată în gândire, simțire și voință.

În sens macrocosmic, Lumina și Întunericul sunt Forțele Creative Primordiale originare. Ele formează marea dualitate cosmică din care, la începutul timpurilor, a luat naștere tot ceea ce există.

La început a fost Întunericul. Acesta este Mama a tot ce există, cea care poartă totul, conține totul și umple totul. Întunericul este expresia Simpatiei Cosmice, a sprijinului etern purtător, care conține și se revarsă. El este purtătorul căldurii, al iubirii și al gravitației; forțele de atracție sunt tocmai expresia simpatiei. Întunericul umple, oferă substanță, dar în sine este lipsit de formă și nu are nici măcar posibilitatea de a da formă (la ceva), deoarece în el nu există nici centru, nici periferie.

Întunericul a fost înaintea Luminii și reprezintă cel mai prim principiu al creației, fiind, de asemenea, cea mai puternică forță. El este cel care dă impulsul. În el se manifestă o anumită activitate a voinței, este ca și cum ar fi o ființă care, prin voința sa, își creează din sine propria existență. De Întuneric sunt legate toate calitățile bunătății, ale îngrijirii milostive, ale sprijinului, ale atenției iubitoare, ale creșterii, ajutorului, hrănirii și susținerii.

Putem înțelege mai bine acest aspect macrocosmic al Întunericului dacă studiem cu atenție ceea ce Rudolf Steiner a spus despre acea primă perioadă de întrupare a Ființei Pământești, pe care o numește Vechiul Saturn (GA 122). El descrie Vechiul Saturn ca pe un corp complex de căldură în Universul Întunericului. Acestea sunt pur și simplu niște structuri termice în Întunericul infinit, care trec prin multiple stadii ale dezvoltării lor până în momentul încheierii acelei perioade de existență, când apar primele sclipiri de lumină.

Lumina este o entitate complet diferită. Este expresia Antipatiei Cosmice. Ea radiază de la centru spre periferie. Ea poartă impulsul formei. Este clară, rece și desăvârșită. La sursă este mai puternică, iar risipindu-se treptat, devine din ce în ce mai slabă, până când dispare de tot. De îndată ce Lumina Cosmică începe să lumineze în Întunericul Cosmic, începe marea Mișcare. Din Simpatia sa, Întunericul se mișcă spre Lumină, încercând să o absoarbă în propria sa ființă. Lumina, însă, prin forțele Antipatiei sale, împinge Întunericul, înlăturându-l din cale, îl spintecă, croindu-și drumul în direcția pe care o urmează.

Antipatia Cosmică se întâlnește cu Simpatia Cosmică, iar rezultatul interacțiunii lor este Mișcarea în spațiu. Lumina, când împinge Întunericul la o parte, creează spațiu. Întunericul se mișcă atât spre Lumină, cât și dinspre Lumină, în valuri și în spirale. Întunericul efectuează o multitudine de mișcări. Dar el nu se mișcă de la sine, ci doar conține în sine impulsul pentru mișcare, care se trezește și generează mișcarea vizibilă imediat ce Lumina strălucește.

Spunem că Lumina se mișcă în raze drepte, dar în realitate ea nu se mișcă. Noi suntem cei care aplicăm ideea de mișcare Luminii. Lumina apare între sursa sa și periferie sub formă de pete, în rânduri de fascicule, în snopi. Ea slăbește pentru că se îndepărtează de sursa sa și întâlnește Întunericul. Întunericul slăbește pentru că întâlnește Lumina. La întâlnirea lor are loc Marea Mișcare, se desfășoară marea dramă, o luptă și o reconciliere simultană.

Așa cum am spus, Lumina își croiește drum tăind Întunericul, împingându-l în lături. Lumina are întotdeauna o direcție definită: se mișcă îndepărtându-se de sursa sa. Întunericul, în schimb, se adună de peste tot, mișcându-se din toate părțile și din toate direcțiile, însetat de Lumină, iubitor de Lumină. Departe de Lumină, mișcările Întunericului sunt, pe de o parte, rotunjite, ondulate și pulsatorii, iar pe de altă parte, sunt retrase, nesigure și nedefinite. Cu cât este mai aproape de Lumină, cu atât influența Luminii asupra mișcărilor Întunericului devine mai puternică, conferindu-le forme din ce în ce mai definite. O Lumină puternică oferă mișcărilor Întunericului granițe clare, iar suprafețelor netede – contururi bine definite. Aici Întunericul, cedând sub influența Luminii, o primește în sine și devine din ce în ce mai transparent. De la o strălucire moale și slabă în mișcări lente, practic lipsite de formă, Întunericul este luminat treptat de Lumină până la o stare semitransparentă și la mișcări care capătă forme aproape cristaline. Când Întunericul se apropie și mai mult de Lumină, se descompune în mici fragmente și particule, până când moare definitiv în Lumină.

La sursa sa, forța Luminii este mare și posedă o mare putere formatoare, dar cu cât pătrunde mai adânc în Întuneric, cu atât devine mai slabă, devenind din ce în ce mai difuză, incapabilă de a mai tăia Întunericul și de a da vreo formă mișcărilor acestuia, alunecând peste ele tot mai blând și mai nesigur, devenind tot mai dispersată, transformându-se într-o strălucire moale și slabă, până când se stinge de tot și moare, dispărând în depărtările marii periferii a Universului.

Această interacțiune a luminii și întunericului, această mișcare în Univers este însuși începutul originii tuturor culorilor, izvorul culorii. Datorită acestei interacțiuni universale se naște Culoarea.

(Foto jos: Liane Collot d’Herbois)

Desen în cărbune și acuarelă de Roland Tiller, „Inspirație”, 1996 (www.atelier-tiller.de/malseminare/index.html):

Exercițiu Lumină-Întuneric

Mișcarea culorii rezultată

Pictura finalizată