#iruleblog

De foarte multa vreme ma trezesc noaptea din somn si am senzatia ca se uita cineva la mine. Inainte ma speriam foarte tare, pana spre paralizare. Acum doar ma trezesc si ma zgaiesc in penumbra camerei.

Even if I don’t speak or even understand a word in Danish, the moment I stepped in Copenhagen I said to myself: ‘What a wonderful city‘. My husband and I had a very short stay, only 2 and a half days to visit, eat, walk and have fun. And we did it!

Purtam cu noi senzatia aia de greutate cand ne gandim la niste oameni… Am ramas cu impresii. Si le impachetam cu grija, ca nu cumva sa le ratacim pe parcurs. Desi cu totii avem dreptul sa stim sau sa ni se spuna adevarul, putini il respecta.

Calc stramb pe o strada intunecata din Londra. Nu stiu unde sunt, incotro trebuie sa ma indrept, mai am foarte putina baterie si incerc sa-mi amintesc detaliile locurilor pe unde am venit. E bine. Am memorie vizuala. Sper ca nu ma lasa acum, fix acum cand am cea mai mare nevoie. Sau poate totul e un delir si sunt acasa...