statuie hitita descoperita

Sculptura a fost descoperită în sudul Turciei, în cadrul Proiectului Arheologic Tayinat (TAP). Opera de artă s’a păstrat intactă doar de la brâu în sus, măsurând 1,5 metri, ceea ce sugerează că întreaga statuie ar fi măsurat între 3,5 şi 4 metri în înălţime.

„Gardianul cetăţii” are faţa acoperită de o barbă, iar părul său este ondulat. Faţa este încrustată cu pietre albe şi negre, ce formează ochii statuii. De asemenea, pe braţele statuii se găsesc sculptate brăţări decorate cu capete de lei, iar la piept bărbatul poartă un colier în formă de semilună.

Sculptura a fost descoperită lângă baza unei coloane semicirculare pe care sunt desenate imaginile unui taur înaripat şi a unui sfinx. Experţii afirmă că cele două descoperi datează din perioada 1.000-738 î.Hr.

„Aceste sculpturi descoperite la Tayinat sunt produsul unei tradiţii în sculptură tipice acestei culturi neo-hitite”, a explicat Tim Harrison, coordonatorul TAP.

„Descoperirile oferă o perspectivă vie asupra caracterului inovator şi a rafinamentului culturilor ce au apărut în estul Mării Mediterane în Epoca de Fier, după ce marile imperii ale Epocii de Bronz au intrat în colaps la finalul celui de-al doilea mileniu î.Hr”, a adăugat Harrison.

Neo-hitiţii formau un grup de civilizaţii care au apărut în estul Mediteranei după ce Imperiul Hitit s-a prăbuşit în jurul anului 1.000 î.Hr. Atunci când aceste statui au fost realizate, zona se afla în procesul de tranziţie de la Epoca de Bronz la Epoca de Fier.

„Cele două piese par să fi fost îngropate în cadrului unui ritual în suprafaţa pavată cu piatră ce formează principalul culoar în complexul Tayinat”, a afirmat Harrison.

Pe spatele sculpturii se găseşte o inscripţie ce relatează campaniile militare şi reuşitele lui Suppiluliuma, un rege ce s’a confruntat adesea cu forţele invadatoare asiriene. Culoarul în care a fost descoperită statuia pare să fi fost distrus în anul 738 î.Hr, atunci când asirienii au cucerit în cele din urmă cetatea neo-hitită.

Hitiții au fost un trib getic care au migrat în mileniul al III-lea î.Hr. din teritoriile pe care le ocupau în estul continentului european, la Marea Getică. Între istorici există două teorii asupra drumului pe care l-au parcurs hitiții, din zona unde locuiau înspre Podișul Anatoliei: o variantă ar fi trecerea lor prin nordul Mării Negre și traversarea Munților Caucaz, iar cea de’a doua ar fi străbaterea Peninsulei Balcanice și traversarea strâmtorilor Bosfor și Dardanele.

Originea getică a hitiților e indicată atât de picturile egiptene care îi arată ca având părul castaniu, în contrast cu cel al egiptenilor, precum și de afinitățile limbii lor cu cea getică, așa cum au observat profesorul bulgar Vladimir Georghiev și profesorul german S. Bugge.

Limba hitiților aparține grupului indo-european. Acest lucru a fost determinat de către Bedrich F. Hrozny, un lingvist ceh care a trăit din 1879 până la 1952. Acesta a găsit două cuvinte hitite wadar însemnând “apa” și ezzan însemnând “a mânca”, similar cu germanul wasser și essen. La vremea aceea limba hitită a fost catalogată ca fiind prima dintre limbile indo-europene însă mai nou sa dovedit faptul ca hitita este o limbă intermediară de tranziție.

Hitiții au jucat un rol important în istoria Vechiului Testament. Aceștia au interacționat cu personaje biblice precum Avraam (cel mai devreme) și Solomon (cel mai târziu). Hitiții sunt menționați în Facerea 15:20 ca popor care locuia în Canaan. Regi 10:29 consemnează că aceștia au cumpărat care de luptă și cai de la Regele Solomon. Cel mai cunoscut conducător hitit este Urie, soțul Betsebei. Hitiții au reprezentat o forță importantă în Orientul Mijlociu din 1750 î.Hr. până aproape de 1200 î.Hr.

Până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, nu se cunoștea nimic despre hitiți în afara relatărilor biblice, astfel încât unii scepticii i-au considerat o invenție a autorilor biblici. Însa, în 1876 o importantă descoperire arheologică avea să schimbe acest punct de vedere. Un cercetator britanic pe nume A.H. Sayce, a descoperit unele inscriptii săpate în stâncă în Turcia. Acesta a intuit faptul că ar putea avea legatură cu poporul hitit. Zece ani mai târziu, mai multe tăblițe de argilă au fost găsite în Turcia, în locul numit Boghazkoy (Hattușa). Expertul german, în scrierea cuneiformă, Hugo Winckler, a cercetat tăblițele și începe propriul studiu asupra acestui sit, în anul 1906.

Hititii- Cum a fost descoperit Imperiul Hitit?

Săpăturile efectuate de echipa condusă de Winckler au scos la lumină 5 temple, o cetate fortificată și câteva sculpturi masive. Unul din documente s-a dovedit a fi înregistrarea unui tratat dintre Ramses al II-lea și regele hitit. Alte tăblițe au arătat că Boghazkoy a fost de fapt capitala regatului hitit. Numele inițial al orasului a fost Hattușa. Așezarea ocupă o suprafata de 300 acri.

La mai puțin de zece ani după descoperirea lui Winckler, arheologul ceh Bedrich Hronzny a dovedit că limba hitită este de origine getică, proto-europeană. În prezent, limba hitită are acum un rol fundamental în studiul istoriei limbilor getice, numite și proto-europene sau indo-europene.

Descoperirea a confirmat totodată alte evenimente biblice. În cele cinci temple au fost descoperite tăblițe cu detalii asupra riturilor si ceremoniilor pe care le oficiau preoții. Aceste ceremonii descriu rituri de purificare de păcate și purificare a unui nou templu. Rânduielile s-au dovedit a fi extrem de elaborate și întinse. Criticii contrazic legile si prescripțiile întâlnite în cărțile Levitic și Deuteronom ca fiind prea complicate pentru vremea în care au fost scrise (1400 î.Hr.). Textele de la Boghazkoy împreuna cu altele, provenind din situri egiptene și dintr’un sit de lângă Eufrat numit Emar, au dovedit că aceste ceremonii descrise în Pentateuh au multe puncte comune cu ceremoniile altor culturi din aceeași perioadă.

Așezările cele mai timpurii din zona orașului Hattușa au apărut în halkolitic, în mileniul al VI-lea î.Hr. și au dăinuit pînă în epoca bronzului timpuriu. Populația băștinașă a întemeiat aici așezarea cu numele Hattuș. În mileniul II î.Hr. la marginea localității a apărut o colonie de negustori asirieni, care se ocupau de comerțul local cu Mesopotamia. Prin intermediul lor a fost adoptat scrisul în Anatolia.

Zidurile orașului hitit Hattușa au fost construite în mod sistematic și cu numeroase turnuri, cu predilecție la o distanță de doar 20 de metri.

În acea epocă, pe înălțimea de la Büyükkale (numele actual, turc, al locului) a fost edificată o fortăreață pentru apărarea de eventuali agresori din exterior. În primele secole ale mileniului al II-lea î.Hr. au avut loc diverse conflicte între principii populației autohtone, hatticii, și grupul etnic al hitiților, imigrat, care încerca să-și extindă puterea politică. Arheologii au descoperit urme ale unui mare incendiu care a avut loc în jurul anului 1700 î.Hr. și care a cauzat mari distrugeri. Evenimentul este menționat într-un text redactat în scrierea cuneiformă. Potrivit acestui izvor, regele Anitta din Kușșara relatează că l-a înfrânt pe regele Piiuști din Hattuș și că i-a distrus orașul. Anitta blestemă Hattuș și anunță edificarea centrului său negustoresc la 160 km depărtare, la sud-est, în orașul Kaneș (sau Neșa), care ajunsese să aibă mare importanță și influență între coloniile comerciale asiriene.

Hattușa a fost recolonizată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea î.Hr. Prințul hitit Labarna I (1565-1540 î.Hr.) și-a construit reședința aici, după care și-a pus numele Hattușili, „cel din Hattușa”. Aceasta reprezintă începutul istoriei capitalei hitiților, Hattușa, și a dinastiei regale hitite, din care sunt cunoscuți 27 de mari regi.

Arinna zeita soarelui la Hititi

Hattușa avea însemnătate majoră și pe plan religios, ca oraș al zeilor și templelor. În orașul central de sus au fost descoperite resturile mai multor temple. Porțile orașului erau ornate cu figuri sacrale, lei, sfincși și figura în basorelief a unei zeități. Arheologii presupun că fragmentele făceau parte dintr-o instalație concepută ca stradă reprezentativă dedicată unor procesiuni rituale. Până în prezent, suprafețele rezidențiale și ale atelierelor meșteșugărești explorate arheologic sunt mici.

Fiecare arheolog nu uită să reînvie o ruină dezgropată care a fost odată o clădire. Clădirile dărăpănate din piatra altfel se reconstituie, mai ales atunci când sunt descoperite suficiente piese. Situația este diferită la structurile care au fost construite din material perisabil. Acest lucru este valabil pentru majoritatea clădirilor istorice sau preistorice timpurii din Europa, precum și cele ale Orientului Mijlociu: în timp ce primele de obicei, s-au făcut din lemn, nuiele și lut, în Orient de mii de ani, s-a construit cu chirpici uscat în aer liber. Acest material este ușor de fabricat și extrem de stabil, dar clădirilor părăsite și uitate, pereții li se năruie, mai devreme sau mai târziu, și se transformă în praf sau în mase amorfe de pământ.

Din pereții din chirpici ale hitiților baza de moloz se păstreaza. Fără astfel de modele de lut, care au împodobit odată marginile vazelor mari de cult și care ne prezintă mai multe detalii, reconstituiri semnificative ar fi fost aproape imposibil de realizat.

De asemenea, în Hattușa, capitala Imperiului Hitit din Anatolia Centrală (cca. 1650-1200 î.Hr.), a fost împrejmuită de obicei, de ziduri cu baza de piatră. Din piatră era și baza pereților clădirilor. În unele rămășite incendiul a distrus zidurile de pământ care au primit de la căldura focului o tărie specifică. Prin urmare, știm de asemenea că hitiții au lucrat cu cărămizi mari pătrate, 45 x 45 cm, cărămizile medii și au fost de grosime de aproximativ 10 cm (vezi foto).

Descoperirile arheologice relevă că hitiții au practicat cultivarea unor cereale (mai ales orz și grâu cu un singur bob, Triticum monocoecum), a mazării, lintei, inului etc. Trei mari silozuri provin din epoca timpurie a hitiților în zonă. Pe înălțime, în resturile citadelei, au fost descoperite mai multe oseminte de cerb. Se presupune că aristocrația se îndeletnicea, în scopuri distractive, cu vânătoarea.

Ruinele de la Hattușa

Așezați în mileniul al III-lea î.Hr., în noua lor patrie, teritoriu cunoscut azi ca Anatolia, hitiții au format în scurt timp unul dintre cele mai puternice state ale vremii. Primele orașe-cetăți importante, Hattușa, Neșa, Zalpa și Kușșara, au apărut încă din secolul XX î.Hr., când unele triburi hitite au început să se impună în lupta pentru supremație. Regele Anitta din Kușșara, a fost primul dintre cei 29 de regi hitiți care s-au remarcat în mileniul al II-lea în campaniile de cuceriri. Tabarna (cca 1670 î.Hr.) a întins statul hitit spre Marea de sud, reușind cucerirea cetății Arzawa. Hattușil I (1600 î.Hr.) a dus o importantă campanie în zona Eufratului și a Siriei de sud și a reușit să aducă o enormă pradă de război.

Localizarea Imperiului Hitit

Imperiul hitit a atins apogeul în timpul lui Suppiluliuma I (1375-1335 î.Hr.) și s-a menținut până în timpul domniei lui Suppiluliuma II (cca. 1200 î.Hr.). În perioada 1200-1000 î.H. a avut loc invazia „Popoarelor Mării”, triburi războinice venite dinspre Europa. Suppiluliuma II a fost trădat de regele vasal Medduwata și a rămas singur în fața valului de triburi care au trecut Bosforul revărsându’se spre răsărit, încât capitala hitiților, Hattușa, a căzut în jurul anului 900 î.Hr.

Regele hitit Suppiluliuma II

În sud, în zonele neatinse de invazia „popoarelor mării”, s-au menținut mici state hitite care au căzut pe rând, pradă asirienilor. Regele acestora Sargon II, a cucerit în anul 717 î.Hr. ultima mare cetate hitită, Karkemiș, pentru ca 6 ani mai târziu să cadă și statul Maraș. Hitiții înșiși au preluat limba arameilor semitici și, în final, dispar din istorie ca imperiu fiind absorbiți de alte seminții și popoare. După destrămarea imperiului hitit au apărut formațiuni statale ale câtorva popoare: în apus lidienii, cu capitala la Sardas; frigienii, cu centrul la Gordion; în sud filistinii; în nord-vest geții din Tracia și misienii.

[contextly_auto_sidebar]

Descoperirea hititilor s-a dovedit a fi una dintre marile descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor. Aceasta, pe de-o parte, a ajutat la confirmarea mențiunilor biblice, iar pe de alta, a avut un impact major asupra sudiului arheologic în Orientul Mijlociu. Datorită acestei descoperiri, avem ocazia să înțelegem istoria limbilor proto-europene, precum și practicile religioase, sociale și politice ale Orientului Mijlociu antic și a avansat în mod considerabil cunoștintele noastre asupra perioadei patriarhilor biblici.

Dr. Fred Wright rezumă importanța aceste descoperiri cu privire la istoricitatea Bibliei:

„Acum imaginea biblică a acestui popor se potrivește deplin cu ceea ce cunoastem despre hitiți prin intermediul monumentelor. Ca imperiu, ei niciodata nu au cucerit ținutul Canaanului în sine, de altfel cateva triburi locale hitite se stabiliseră aici la o data timpurie. Nicio descoperire de până acum nu discreditează mărturiile biblice.”

Arzawa un regat antic

Arzawa a fost un regat antic din sud-vestul Anatoliei de-a lungul râului Menderes între secolul al XV-lea î.Hr. și secolul al XII-lea î.Hr., având capitala la Apasa.

Arzawa a fost principalul inamic vestic al Imperiului Hitit până la cucerirea acestuia de către regii Suppiluliuma I și Mursili al II-lea. Capitala acestui stat anatolian a fost orașul Apasa, conform scrierilor hitite, oraș ce corespunde cu orașul grec de mai târziu, Efes.

Apogeul regatului este situat între secolul al XV-lea î.Hr. și al XIV-lea î.Hr. Scrisorile de la Amarna ne confirmă alianța sa cu Egiptul Antic. În scrisorile cu numerele 31 și 32, Tarhundaradu, domnitorul Arzuwei și faraonul Amenophis al III-lea poartă o corespondență despre viitoarele planuri militare și comerciale.

În jurul anului 1300 î.Hr., regii hitiți Suppiluliuma I și Mursili al II-lea cuceresc acest stat, organizându-l astfel: Happala; Mira (Caria); Teritoriul râului Seha (Lidia).

După colapsul imperiului hitit, statele neo-hitite din vestul Anatoliei (fosta Arzawa) își urmează separat istoria față de cele din est. Regatul neo-hitit, Lidia, va unifica fostele teritorii ale statului Arzuwa sub conducerea lui Alyattes al II-lea în secolul al VII-lea î.Hr.

Surse externe: http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-hititii/17639/ http://enigmahistory.blogspot.ca/2013/05/cine-au-fost-hititii.html