Ion, Codru, Doru, Lidia, Elena, Lemn, Ilie, Smirna, Troian, Crăiasa sau Clar sunt doar câteva dintre numele pe care le regăsim din plin în istoria veche a peninsulei peloponez, a regiunii mării egeene și a celei ionice. Acest lucru nu ar trebuii să mire pe nimeni dacă istoria ar fi predată la un nivel minimal al bunului simţ și fără înflorituri, degenerări sau denaturări menite în ultimă instanţă să aducă confuzie, dezinformare și mistificarea adevărului. Voi încerca să prezint în continuare un crâmpei din istoria antică a ţinutului elenic, atât de îndrăgit și de vizitat de turiștii români care-și petrec în număr foarte mare vacanţa pe plajele însorite ale vechii Elade.
Cele mai cunoscute hărţi ale lumii antice:
Nu se găsește nimic în istoria antică a sud-estului Europei care să aducă a “grec” dacă prin “grec” înţelegem poporul care trăiește azi în Grecia. Istoria grecilor moderni nu merge până înainte de era noastră. Nimic din ce este azi grec și Grecia nu exista la anul 1100 î.e.n. Dacă privim în trecut, poporul care vine dinspre marea Egee și se bate cu troienii și alte cetaţi din zonă sunt ionienii regelui Ion, nume perfect românesc, care se retrăgeau din faţa dorienilor regelui Doru, nume românesc de asemenea, bătându-se cu pre-latinii Troiei așezaţi acolo de pe la anul 2700 î.e.n. Toţi protagoniștii războiului Troian și al restului războaielor din zonă erau diverse ramuri originate din spaţiul carpato-dunărean la diferite momente istorice. Protagoniștii acestor războaie vorbeau limbi înrudite chiar dacă erau diferenţiate dialectal.
Codrus regele Atenei
Dacă la 1200 î.e.n. soarta ionienilor părea pecetluită, aceștia au găsit tăria spirituală care i-a condus sub regele Codrus, alt nume românesc, către fondarea celui mai mareţ regat din istoria omenirii, Ionia, adică pe românește ţara lui Ion. Asemenea Phoenixului strămoșesc care renăștea în munţii Carpaţi din propria lui cenușă, ionienii renasc și se înscriu pe veci în conștiinţa universală purtând cu ei o avalansă de nume pur românești.
Conform mitologiei grecești, Ion, întemeietorul regatului Ionian, ar fi fost copilul nelegitim al lui Creusa, în traducere Crăiasa, și a zeului Apollo Hiperboreeanul. Apollo i-a cerut însă lui Hermes, aceasta fiind și zeița hoților printre altele, să fure copilul din leagăn. Ion a fost însă salvat de Hermes și crescut de către un preot care slujea la Oracolul din Delphi. Povestea este mai lungă și este relatată pe larg în opera literară tragică “Ion” scrisă de Euripides.
Revenind însă la firul istoric real, cu 1100 de ani înainte de era noastra, Dorienii au invadat Peloponesul și au prăpădit totul în calea lor, nimeni nereușind să îi oprească. Părea că nici o armată a vremii nu le poate sta în cale, iar Atena se afla la un pas de dispariţie. Întreaga civilizaţie ioniană era ameninţată cu dispariţia.
Codrus, era rege în Atena, pe vremea cînd cetatea a fost atacată de heraclizi (Dorieni). Cum un oracol prezisese că sorții războiului vor înclina în favoarea acelora care-și vor pierde regele în luptă, Codrus s-a lăsat de bunăvoie ucis de dușmani, pentru a-și salva, în felul acesta, patria.
Locuitorii Atenei s-au înarmat pentru a iși apăra orașul cu un sentiment prevestitor al dezastrului și înfrângerii în faţa unui inamic mult mai puternic. Profeţii au spus că Atena își poate asigura victoria numai prin moartea regelui său. Regele Codrus s-a decis să se sacrifice pentru a-și salva poporul. Strecurându-se deghizat în tabara dorienilor, a provocat o încăierare în care a fost ucis. Când invadatorii au realizat că cel ucis era chiar regele Atenei, Codrus, s-au îmbătat cu acest succes și s-au retras, iar Atena a fost astfel salvată.
[contextly_auto_sidebar]
Codrus este considerat ultimul dintre regii semi-mitologici ai Atenei (1089–1068 î.Hr.). El este considerat un exemplu de patriotism și sacrificiu de sine. A fost succedat de fiul sau Medon, care a condus nu ca rege ci ca primul Archon (mare magistrat) al Atenei. La 1068 î.Hr. Codrus, legendarul rege al Atenei, moare în lupta împotriva invadatorilor Dorieni, după o domnie de 21 de ani. Astfel Codrus ultimul rege al Atenei, se jertfește pentru mântuirea patriei sale. (sec. XI î.Hr.). După moartea lui Codrus, moștenitorii săi au încetat să mai fie regi, și au devenit archoni ereditari. În 753 î.Hr. sistemul de conducere cu archoni ereditari a fost înlocuit cu un sistem non-ereditar luând naștere astfel “puterea poporului” sau democraţia.
Neamul lui Codrus erau regi la Atena descinzând din neamul lui Ion de aproape 1000 de ani pe vremea migrării către Asia Mica. Legenda spune ca regele Codrus a fondat apoi cetatea Ephesus, la sud de Troia pe malul vestica al asiei mici la marea egee, unde s-au asezat ionienii. Codrus, nume curat dac/românesc, a domnit 21 de ani şi pentru ionienii din Asia Mică este cel care a fondat dinastia Codrenilor/Codrizilor, domnitoare aci până în sec. V. î.Hr. În zona asiei mici un rol imporant în dezvoltarea Ioniei l-a jucat de asemenea și învecinarea cu regatul Lidian care domina regiunea prin secolele VII-VI î.Hr. În Lidia au fost introduse prima oară monedele de electrum, 60%aur și 40% argint, ca metodă de schimb economic. Tot din acest loc au plecat etruscii care mai târziu stau la baza fondării Imperiului Roman.
Demn de remarcat este faptul că o limbă asemanatoare limbii etrusce numită Lemniana a fost descoperită în 1885 pe insula Lemnos la templul funerar Lemnos stele. Este larg acceptat faptul că Lemniana este strâns înrudită cu Etrusca.
Cultura populară antică a produs o mulţime nesfârșită de producţii orale transmise din generaţie în generaţie. Aceste tradiţii orale ajung a fi scrise prin secolul VIII î.e.n. când se pare că a trăit Homer. Homer s-a născut în Ionia la Smirna. Puteţi observa aci cât de vechi este cuvântul românesc “smirnă”, rășină extrasă din scoarța unui arbore exotic, care arde răspândind un miros caracteristic și care se folosește în medicină, în parfumerie, la ceremoniile religioase și la îmbălsămare.
Lucrările Iliada, povestea Cetăţii Lui Ilie sau a Cetătii Troienite, și Odiseea, povestea întoarcerii unei părţi din ionieni înapoi către peninsula Balcanică la sfârșitul războiului Troian, sunt atribuite lui Homer ca și culegător de folclor. Ionia a dezvoltat cel mai influenţial centru de oracole, adică profeţii, din lume din care au ajuns faimoase cetăţile Claros, nume românesc, din rădăcina “clar”, “cel clar”, “claros”.
Surse istorice: Junianus Justinus, Epitome, II, 6, 16-21. Pausanias, Ellados Periegesis, 1.19.5., # ↑ 1.39. 4. 10.10.1 Strabo, Geographica, 633. Dacia Ariană, Petre Morar
text cules și îngrijit de Dan Bârsan
Codrus, ultimul rege al Atenei Ion, Codru, Doru, Lidia, Elena, Lemn, Ilie, Smirna, Troian, Crăiasa sau Clar sunt doar câteva dintre numele pe care le regăsim din plin în istoria veche a peninsulei peloponez, a regiunii mării egeene și a celei ionice.
