#de pe

"Se obișnuise încă din iarnă să trăiască sub un cer jos,într-o durere lentă. Tristețea persista, dar durerea aproape că dispăruse, ca și cum s-ar fi evaporat. Atinsese acel prag când durerea care sfîșie nu mai e decât o melancolie plutitoare ce mai curând umbrește decât rănește. Trebuia să recunoască, fără doar și poate, că în ceața ce-l înconjura se ivise un soare slab,zi încă îndepărtată, speranță foarte modestă, de-a dreptul absurdă, speranță pe care nu îndrăznea s-o numească și de care se rușina."