Conversație între două prietene
După mult timp ne-am întâlnit. Ne-am privit adânc în ochi și am pus întrebarile ce ne măcinau. -Ești fericita făra mine?Regreți că ai plecat? -Nu îmi mai regret demult alegerile…N-am sa te mint,mi-a fost greu sa te scot din suflet,o perioada am avut senzatia ca nu mai am aproape pe nimeni,dar m-am înselat amarnic. Pe zi ce trece descopeream persoane ce mă iubeau si mă făceau să zâmbesc ce altă dată nu le vedeam. Am simțit că le pasă. Am simțit că sunt ai mei. Am simțit că-i iubesc. Și atunci tu ai disparut definitiv..Îmi pare rău. Dar tu? Ești fericită lângă prietenii tăi? -Prieteni? Adică acei oameni din jurul meu ce fac gălăgie? Nu îmi sunt prieteni…Am fost o proasta crezând că acea mulțime de oameni cunoscuți imi vor umple imediat golul lăsat de tine. Din contra,l-au adâncit. M-au facut să văd cât însemnai tu,cine erai tu..și ce am pierdut eu…După plecarea ta totul s-a schimbat. Simțeam cum toată lumea mea s-a destrămat și cum tu ai declanșat o evacuare a oamenilor din lumea mea. Nimeni nu mi se mai părea prieten,îi simțeam pe toți indiferenți și egoiști…dar de fapt ei așa au fost mereu iar eu…eu te căutam pe tine in ei….Atunci mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat prietenia. Te-am urât o perioada. Te-aș fi distrus in bucățele pentru că m-ai abandonat…dar…după mi-am dat seama că eu am facut-o înaintea ta…că nimeni nu pleacă de lângă un om cel face fericit..de unde se simte bine..Așa că..am acceptat. Am acceptat pierderea,cu speranța că,într-o zi ne vom îmbrațișa cu dor si vom fi fericite din nou împreuna….Prietene din nou?
