Povestea unui băiat
Datorită situației mele psihice deosebite am decis să scriu o scrisoare. Una fără destinatar. Ar putea fi citită de prieteni, nepoți, veri sau chiar de mine însumi, pentru a-mi aminti de aceste vremuri și a râde. Sau aș putea să șterg cu buretele această scrisoare, din teamă că ar dezvălui prea mult din povestea mea și din înfățișarea sufletului meu. A fost odată ca niciodată, un copil grăsuț, și, sincer, cam prost. Copil fiind, nu știa la ce sa se aștepte de la cruda Viață. La școală învăța bine, avea note bune și era cuminte. Un adevărat elev model. Se integra cu greu in clasa sa căci era foarte timid. Și ca povestea să fie poveste și eu să nu vă plictisesc, o să trec direct la subiect. Într-o iarnă geroasă, la nu știu ce materie, profesoara acordase câteva minute unor eleve să cânte. Băiatul le asculta plictisit pe colegele sale, care cântau pe rând. Până îi veni rândul unei fetițe parcă scoasă dintr-un basm. Părul negru ca abanosul, buzele micuțe și roșii ca petalele unui trandafir. Și apoi vocea. Vocea ei de înger îi pătrunse inima băiatului precum un fulger despică un copac. Băiatul se îndrăgostea din ce în ce mai mult de fată, a cărui nume îi rămăsese întipărit în suflet. Trecură câțiva ani și, băiatul nostru, timid cum era, nu avea curajul să-i mărturisească fetei ce simțea pentru ea, din teamă să nu fie respins. Până într-o zi, când băiatul rămase dupa program cu niște colegi, printre care și fata cu pricină, pentru a juca "Adevăr sau Provocare". Învârtind o sticlă de suc pentru a decide al cui e rândul, sticla se opri la băiat: "Ei, ce alegi? Adevăr sau Provocare?!" "Nu știu.. Adevăr!" "Placi vreo fată din clasă?" Băiatul ezita de nenumărate ori și chiar refuză să răspundă, dar în final prinse curaj și mărturisi. Răspunsul nu fu surprinzător, ba chiar la asta se așteptase băiatul: fu respins, într-un mod "politicos". Dar a fi înjunghiat cu un cuțit roz nu doare deloc mai puțin. Este tot un cuțit, menit sa taie și să omoare. Dacă la început băiatul era timid, acum se închisese de-a dreptul în sine, dar înăuntrul său încă spera să o cucerească pe fată, într-o bună zi. Se gândi ca fusese respins din cauză că era gras. Așa că băiatul începu sa mănânce mai puțin, să meargă chiar și la sala de fitness. În această perioadă scrise multe poezii despre și către fată, dar pe care nu avu niciodată curajul să i le trimită. Dacă erau scrise pe foi le rupea, iar daca le punea pe internet, le ștergea. Într-un final, băiatul slăbise, se înălțase și încercă iar să o cucerească pe fată. Răspunsurile erau, ca de obicei, politicoase și ocolite, cu o notă de dezinteres. Băiatul dezamăgit până peste cap intră într-o depresie din care, cu greu va scăpa. Începe sa o vadă pe fată nu ca pe un înger, ci ca pe un diavol, menit sa ademenească și să distrugă. Mintea băiatului se împarte în două părți : una care încă o iubea pe fată și cealaltă care se opunea, între care se dă o luptă nesfârșită. Băiatul încearcă metode psihologice precum privirea numai defectelor ei, ajungând chiar să se pedepsească pe sine de fiecare dată când îi fugea gândul la ea. În perioada asta băiatul își schimbă gustul muzical într-unul mai brutal, trecând de la rock la metal. Trezit de examenul de capacitate de la sfârșitul clasei a 8-a, băiatul trebuie să aleagă un liceu și un profil. Pe primul loc pune liceul Ecaterina Teodoroiu, pe profilul filologie, unde fusese și fratele său. Când sa aleagă locul doi, se ivește în el acea veche fărâmă de speranță, și se duce după fată, la același liceu. Luni întregi se luptă cu depresia, până realizează în sfârșit ca povestea se terminase și nu se mai putea face nimic. Fata a rămas în mintea lui cum o considera el, precum o iarnă în care ninge abundent: frumoasă, dar rece. Asta, cititorule, este povestea mea. Sigur ți-ai dat seama până acum ca eu sunt băiatul din poveste. O poveste despre cum am ajuns ceea ce sunt astăzi.
