Îmi pare atât de rău pentru acest orgoliu prostesc … Pentru toate acele cuvinte cu care te lovesc când mă supăr. Toate sunt și au rămas simple cuvinte , sunt acele păreri de rău târzii.. De n-ar fi ele n-aș fi avut un motiv de a-ți scrie.. Oare? Nu am nevoie , sau cel puțin , nu aveam nevoie să greșesc pentru a-ți reaminti cât te iubesc..  în ultimul timp ne folosim de reproșuri, de slăbiciunile celuilalt și uităm să ne spunem ce simțim. Dacă altă dată erai singurul meu motiv de a zâmbi, acum ..parcă nu avem nevoie unul de altul.. Te înțelegeam, eram singura care se putea pune în locul tău și te-nțelegea când îți era greu.. Acum ..însă, nu ne mai vorbim atat, nu știu ce te apasă, nu știi ce mă doare. Pot spune cu ușurință că este doar vina mea. Și de ce nu ? Nu mai suntem cum eram. Și, deși tânjim spre ce a fost, ne transformăm în ce nu ne-am fi gândit vreodată..  îți urăsc calmul din glas și te urăsc când aș vrea să fii langă mine, și nu ești .. Închei fără alte păreri de rău.. E suficient să îți reamintesc cât de fericiți eram, și câtă nefericire ne provocăm….  cuvintele rănesc ..