O istorie a investigatiilor prin biorezonantă
Citeste articolul pe https://consultatiiladomiciliu.ro/o-istorie-a-investigatiilor-prin-biorezonanta/
O istorie a investigatiilor prin biorezonantă
Prima utilizare a energiei electrice în medicină a fost în 2750 î.Hr., descrisă în picturile din mormintele egiptene, folosind specia de pește Malopteurus electricus. Mai multe descrieri ale beneficiilor terapeutice ale electricvitatii, inclusiv controlul durerii cauzate de expunerea la anghila electrică (țiparul), au fost descrise de greci în primul secol al erei noastre.
În jurul anului 1600, William Gilbert, un medic englez, a inventat cuvântul „electric” și a stabilit diferența dintre electricitate și magnetism. În 1752, Johann Schaeffer a publicat cartea „Medicină electrică”. În acel moment, deja mulți medici foloseau electricitatea în cabinetele lor. În 1830, Carlo Matteucci, profesor de fizică la Pisa, a arătat că curentul electric a fost generat de țesuturile rănite. În 1858, Dr. Francis, un medic din Philadelphia, a fost primul care a descris ameliorarea durerii dentare prin electricitate. După 164 extracții dentare reușite folosind „galvanismul”, a primit un brevet la 25 mai 1858. Deși dispozitivul său a fost denunțat de Asociația Pennsylvania a Chirurgilor Dentari, metodele folosite de Francisc s-au răspândit în toată America și Europa. În același an, W. G. Oliver din Buffalo a susținut descoperirea „anesteziei electrice”, raportând o rată de succes de 98% folosind un generator vibrator pentru durerea dentară. Din nou în același an, dr Harding, de la University College Hospital, Londra, a confirmat rezultatele lui Oliver cu studii de 40 de extracții ale dinților. De asemenea, el a creat un subiect de control care a avut rezultate atunci când a fost aplicat curentul, dar nu a experimentat nicio modificare în aceleași condiții fără curent. La sfârșitul anilor 1800, utilizarea energiei electrice în medicină era larg răspândită și descrisă în texte medicale precum „Practica medicinii” a lui Osler.
La sfârșitul secolului, atmosfera de afaceri din Statele Unite „… reflecta politica laissez-faire pana la extremis. Înalții oficiali guvernamentali au fost corupți de căile ferate, publicul a fost înșelat de manipulări flagrante la bursă, carnea de vită îmbălsămată a fost expediată soldaților în războiul spaniolo-american. Publicitatea a contribuit la imoralitatea afacerilor prin reclame la dispozitive medicale brevetate fara niciun temei medical, care afirmau ca oferă vindecarea tuturor afecțiunilor reale și imaginate ale omului.
Asa cum la descoperirea razelor X si a radioactivitatii, oamenii din exces de zel le foloseau la.. “infrumusetare” si vindeau biscuiti si caramele radioactive (puneau radiu in ele), a existat o „Medicină a plăcerii pentru vindecarea cancerului”, alta pentru vindecarea holerei. Nici o promisiune de vindecare rapidă nu era prea nebunatică, nici o falsitate prea monstruoasă ”. (2)
Au apărut o varietate de dispozitive electrice și au fost comercializate în mod similar cu uleiurile de șarpe și alte medicamente brevetate de diverși șarlatani. Această problemă, alături de „lipsa aproape totală de standarde în educație și practică medicală la acel moment, a produs o situație deplorabilă”. (3) Pentru a investiga această situație, Fundația Carnegie a înființat o comisie condusă de Abraham Flexner. Raportul final al comisiei a fost publicat în 1910 și a produs o revizuire aproape instantanee a educației medicale. Electroterapia a devenit o tehnică neacceptabilă științific și a dispărut din practica medicală. Medicii care foloseau orice fel de instrumente electrice erau marcați ca șarlatani și excroci. În conditiile incetatenirii acestei mentalități, dispozitivele electronice cu valoare diagnostică sau terapeutică au fost destul de lent acceptate. Chiar și acum, o mare suspiciune înconjoară utilizarea electrodiagnosticului și electroterapiei. În ciuda dispariției aproape a tuturor terapiilor electrice, cercetările au continuat asupra naturii electrice a sistemelor biologice în starea de sănătate și boală. S-au descoperit multe și au apărut dispozitive de diagnostic și terapeutic legitime bazate pe aceste descoperiri solide.
La începutul anilor 1950, Reinhold Voll, un medic german, a dezvoltat un dispozitiv electronic de testare pentru găsirea punctelor de acupunctură folosind curentul electric. El a reușit să găsească puncte de acupunctură și să demonstreze că aceste puncte, cunoscute deja de milenii acupuncturistilor chinezi, au o rezistență diferită la un curent electric mic trecut prin corp, comparativ cu țesuturile adiacente. Mulți alți cercetători au verificat, de asemenea, că conductanța electrică la punctele de acupunctură este semnificativ mai mare decât in țesutul din jur. Dr. Voll a început apoi o căutare pe tot parcursul vieții sale pentru a identifica corelațiile dintre stările de boală și modificările rezistenței electrice a diferitelor puncte de acupunctură. El a crezut că, dacă ar putea identifica modificările electrice în anumite puncte de acupunctură asociate cu anumite boli, atunci ar putea fi capabil să identifice acele boli mai ușor sau mai devreme, atunci când intervenția tratamentului ar fi probabil mai eficientă. Voll a reușit să identifice multe puncte de acupunctură legate de afectiuni specifice și a publicat o mulțime de informații despre utilizarea diagnosticării punctelor de acupunctură. ” (Până la Voll, aceste puncte au fost utilizate în principal pentru tratament, mai ales in vestș in Asia ele sunt in egala masura utilizate si pentru diagnostic.)
El a constatat, de exemplu, că pacienții cu cancer pulmonar aveau citiri anormale pe punctele de acupunctură denumite puncte pulmonare. S-au produs și modificări ale conductanței electrice a punctelor de acupunctură care furnizează structuri musculo-scheletice care sunt inflamate. Aceste modificări ale rezistenței punctelor de acupunctură legate de cancerul pulmonar au fost verificate mai recent pertinent de catre cercetătorii de la UCLA și USC. Într-un studiu dublu-orb, 3 pacienți cu cancer pulmonar și 20 de controale (care au avut radiografii toracice negative) au avut rezistența electrică a mai multor puncte pulmonare de acupunctură și a mai multor puncte ale intestinului subțire măsurate. A existat o corelație de 87 la sută între rezultatele testării și rezultatele diagnosticului cu raze X pentru punctele pulmonare și nicio corelație cu punctele intestinului subțire. De interes, nu au existat negative negative și 4 pozitive „false”. Două dintre aceste citiri fals pozitive provin de la același pacient care avea o „umbră inconsistentă” pe raze X pulmonare, dar nu arătase nicio dovadă de boală cu tomografii și o tomografie. 5
Aceste citiri „fals pozitive” ar fi putut proveni de la cancerul pulmonar nediagnosticat încă (sperăm) sau de la un alt proces de boală degenerativă, sau ar fi putut fi pur si simplu citiri incorecte.
Un „fals pozitiv” este atunci când pacientul are o afecțiune preclinică care nu poate fi încă detectată folosind metode alopate, dar este detectată folosind teste de biorezonanță.
Un „fals negativ” este atunci când pacientul are o afecțiune clinică sau preclinică care nu este preluată folosind teste de biorezonanță.
Un alt studiu efectuat de Clinica durerii, Departamentul de Anestezie, de la Facultatea de Medicină UCLA, a evaluat capacitatea testării electrodermice de a identifica, într-un studiu dublu orb, zonele de durere. Patruzeci de pacienți au fost consultati si s-a determinat prin examinarea medicală că au dureri musculo-scheletice. Fiecare pacient a fost asezat in spatele unei perdele pentru a ascunde orice dovadă fizică care ar sugera unde ar putea fi durerea. Medicul care efectuează testarea electrodermică nu avea cunoștințe prealabile despre istoricul pacientului și nu i s-a permis să vorbească cu pacientul. Pe baza conductivității crescute a pielii la punctele specifice de acupunctură ale urechilor, medicul a determinat, cu o precizie mai mare de 75%, localizarea durerii, un rezultat extrem de semnificativ. Acest studiu a subliniat, de asemenea, că tehnica de testare electrodermică „este adesea sensibilă la problemele patologice de care pacientul este doar minim conștient. Când unora dintre pacienți li s-a spus despre rezultatele diagnosticului auricular, și-au amintit brusc că au avut o problemă de durere minoră sau veche în acea zonă corporală, o problemă pe care au neglijat să o menționeze în timpul evaluării medicale ”și, prin urmare, au fost considerate„ ratari” în analiza statistică .6
Rezultatele acestui test au fost, prin urmare, mai impresionante decât ar indica analiza statistică. S-au făcut multe cercetari în întreaga lume, corelând schimbările în conductanța electrică la punctele de acupunctură cu diferite boli. O mare parte din literatura germană, franceză, japoneză și chineză nu a fost tradusă incă. Numai câteva exemple din numeroasele articole legate de găsirea și măsurarea electrică a punctelor de acupunctură sunt menționate în acest articol.
Dr. Voll si testarea alergiilor
Voll a descoperit că anumite puncte de acupunctură prezentau citiri anormale atunci când subiecții reacționau alergic. El a făcut mai multe descoperiri legate de testarea „alergiilor”. El a notat câteva citiri obișnuite despre anumite puncte de acupunctură atunci când un pacient avea o sticlă de medicament în buzunar. El putea scoate sticla și obține în mod constant diferite citiri atunci când sticla era în buzunar comparativ cu când nu era. La început, a fost nedumerit cu privire la modul în care o sticlă închisă de medicamente în afara corpului ar putea afecta citirile acupuncturii. A fost și mai descumpănitor când a descoperit că sticla din sticlă cu medicamente ar putea schimba citirile atunci când era în contact oriunde în circuitul electric închis implicat în procedura de testare. Voll și colegii săi au început apoi să lucreze pentru a identifica natura acestui fenomen ciudat. Au introdus o placă metalică în circuit și au demonstrat că multe substanțe care împiedicau modificările citirilor punctelor de acupunctură atunci când sunt ingerate ar putea produce aceleași modificări atunci când sunt plasate pe placă (chiar și în sticle de sticlă închise).
Ei au presupus că trebuie să existe un fel de energie electromagnetică emisă de substanțe și că aceste câmpuri de energie au călătorit cumva de-a lungul circuitului electric către corp (poate ca undele de energie care reprezintă vocea unei persoane se deplasează de-a lungul circuitelor electrice ale unei linii telefonice). Voll și alți oameni de știință au efectuat diferite experimente în încercarea de a caracteriza forma de energie care este măsurată. Până în prezent, nu există un consens clar de opinie cu privire la modul exact în care funcționează acest fenomen. De altfel, nu există un consens clar asupra modului în care funcționează orice fenomen electric. Deși se credea că electricitatea era destul de simplă și bine înțeleasă, multe descoperiri din ultimii ani au făcut ca mulți oameni de știință să pună la îndoială teoriile mai vechi.
Robert Beck, un fizician bine cunoscut pentru munca sa de pionierat în diferite domenii ale electromagnetismului, a spus următoarele: „Omul este un rezonator biocosmic extrem de complex. Și vor trece câțiva ani înainte ca efectul unor astfel de dispozitive simple de tip stimulare să fie bine înțeles, mult mai puțin pe deplin înțeles ”. 22
Dispozitivele de testare electrodermică au fost studiate pe larg de dr. William Tiller din Stanford, care este profesor la Departamentul de Știința și Ingineria Materialelor. El a scris pe larg în încercarea de a explica comportamentul electric al pielii și modul în care funcționează instrumentele de diagnostic și tratament electrodermic 23,24
Dr. Cyril Smith, fizician în cadrul Departamentului de Inginerie Electrică de la Universitatea din Salford, Anglia, a scris de asemenea pe larg în încercarea de a explica diverse fenomene electromagnetice, inclusiv testarea electrodermică a punctelor de acupunctură.
O. Becker, MD și cartea sa de referință intitulată, The Body Electric – Electromagnetism and the Foundation of Life, 26 și Bjorn Nordenstrom, MD și cărțile sale The Electric Man, 27 și Circuite electrice închise biologic. Indiferent dacă este înțeleasă sau nu o modalitate de diagnostic sau terapeutică, nu are nicio influență asupra eficacității sau utilității sale. Este dincolo de sfera acestuik articol să încercăm să explicăm fenomenele implicate în testarea electrodiagnostică. De fapt, mi-ar părea mai bine să nu avem deloc explicații decât să avem o teorie incorectă.
De exemplu, medicamentul Hydergine s-a dovedit a fi eficient pentru îmbunătățirea funcției cerebrale la persoanele în vârstă într-un număr de studii dublu-orb controlate. Se credea că mecanismul este prin creșterea fluxului sanguin cerebral. Când studiile ulterioare nu au reușit să arate fluxul sanguin crescut, medicamentul a fost considerat de mulți ineficient și a căzut în dizgrație. Studii mai recente au arătat o varietate de acțiuni care ar putea explica rezultatele terapiei, iar aceasta a devenit din nou folosită pe scară largă(29)
Dovezi privind fiabilitatea testării electrodermice
Există o mare controversă în medicina de astăzi cu privire la ce tehnici sunt considerate experimentale și care sunt considerate a fi dovedite în mod adecvat. Această problemă a fost investigată de Oficiul de Evaluare Tehnologică al Congresului Statelor Unite. Au produs un raport de 133 de pagini intitulat „Evaluarea eficacității și siguranței tehnologiilor medicale”. Acest raport a afirmat că „s-a estimat că doar 10 până la 20 la sută din toate procedurile utilizate în prezent în practica medicală s-au dovedit a fi eficiente prin studii controlate. (30) Președintele Comitetului de Practici Sanitare Nedovedite din Utah, în 1985, a fost întrebat ce constituie dovezi adecvate că o tehnologie a fost dovedită în mod adecvat? Răspunsul său a fost că un bun studiu dublu-orb este o dovadă rezonabilă și că mai multe studii dublu-orb raportate de cercetători din diferite centre sunt dovezi excelente ” (ceea ce numimn noi astazi Clasa IA). Alții implicați în această problemă au sugerat că acordul experților în domeniul eficienței și utilității tehnologiei este o dovadă bună (ceea ce numim noi astazi Clasa IIA). De asemenea, utilizarea clinică a unei tehnologii de către diverși medici este, de asemenea, o bună dovadă a eficacității acesteia (ceea ce numim noi astazi Clasa IIB). Instrumentele de testare electrodermică (biorezonanta) există de peste treizeci și cinci de ani și au fost utilizate pe scară largă în Europa și practic în întreaga lume pentru testarea alergiilor, precum și pentru o varietate de alte scopuri. Cu toate acestea, aceste instrumente au fost utilizate de doar câțiva ani pe scara larga. Instrumentele de testare electrodermică au fost fabricate în Germania, Japonia, China, Franța, Danemarca, Rusia și mai recent în Statele Unite. Multe studii dublu-orb au fost făcute folosind această tehnologie a biorezonantei. De fapt, majoritatea practicienilor care le folosesc au incercat si au creat ei insisi un test dublu orb de un fel sau altul înainte de a crede cu adevărat că aceste instrumente funcționează de fapt. Pe lângă studiul dublu-orb descris mai devreme în această lucrare, sute de pacienți au fost testați în dublu orb în care pacientul nu știa pentru ce sunt testați, iar operatorul instrumentului nu știa nimic despre reactivitatea pacientului. Aceste teste se compară de obicei favorabil cu istoricul pacientului și cu testarea prin alte tehnici. Poate că cele mai convingătoare dovezi pentru acuratețea și fiabilitatea testelor electrodermice au provenit din utilizarea acestor teste pentru a identifica rapid dozele corecte de tratament optim pentru pacienții care au avut reacții neplăcute la testarea provocatoare. O doză eficientă pentru a opri răspunsul ar dura adesea mai mult de o oră prin încercare și eroare, dar ar putea fi găsită aproape întotdeauna în câteva secunde folosind instrumentul de electropunctura. In afara de câteva rateuri, doza optimă a fost într-o singură diluție și a putut fi găsită cu ușurință.
Dr. William Rea si testarea electrodermică
Un alt medic care a evaluat testarea electrodermică în cabinetul său este William Rea, MD din Dallas, un pionier cunoscut la nivel internațional în medicina de mediu. Pe lângă funcția de director al Centrului de Sănătate pentru Mediu din Dallas, Dr. Rea a fost numit în funcția de profesor la Primă Catedră Profesională Mondială în Medicină de Mediu, Institutul Robens, Universitatea din Surrey, Anglia. Dr. Rea a creat o situație simplă dublu-orb folosind o serie de oameni care au reacționat negativ la un test de provocare cu diferiți antigeni și pentru care s-a găsit o doză optimă de tratament pentru a opri aceste reacții. Nici pacienții, nici operatorul instrumentului nu știau doza corectă. O serie de diluții au fost testate, iar instrumentul electronic a identificat doza corectă de tratament optim din 12 până la 20 de masuratori în aproximativ 80 la sută din cazuri. Practic, toate „ratările” se aflau la o diluare a dozei optime de diluare determinată prin încercări și erori, facilitând găsirea dozei optime în aceste „ratări”. Dr. Rea descrie utilizarea acestor instrumente ca parte a practicii sale pentru a găsi doze optime de tratament pentru pacienții foarte sensibili înainte de a provoca simptome, astfel încât să poată administra rapid o doză eficientă de tratament în caz de reacții severe. Medicii din Anglia au folosit de ceva timp testarea electrodermică pentru alergii. Unul dintre acești medici a raportat un studiu în literatura medicală britanică. (31)
Au existat si cel puțin trei evaluări dublu-orb ale testelor electrodermice raportate în literatura medicală americană. În 1989, Ali a raportat în Jurnalul American de Patologie Clinică rezultatele unui test dublu-orb care a comparat rezultatele nivelurilor de anticorpi IgE (folosind o procedură microELiSA) pentru o varietate de polen și matrite pentru testarea electro-dermică pentru aceiași antigeni. Rezultatele au arătat concordanță între cele două teste de 73%
În 1985, Krop a făcut un test dublu-orb comparând testarea electrodermică cu testarea sublinguală și intradermică pentru o varietate de alimente, produse chimice și inhalanți. În 66 la sută din cele 227 de teste, testarea electrodermică a identificat exact aceeași diluție „neutralizantă” (tratament optim) ca și testarea intradermică și sublinguală. (33)
În 1984, cercetătorii de la Universitatea din Hawaii au comparat 6 modalități de diagnostic diferite pentru evaluarea alergiilor alimentare. Aceste teste au inclus: istoricul anamnestic, provocare alimentară, piele, RAST, anticorpi IgE și teste electrodermice pe 30 de voluntari. Testarea s-a făcut într-un mod dublu orb, pacienții neștiind ce antigeni erau testați, iar operatorul instrumentului nu știa nimic despre sensibilitățile alimentare ale pacientului. În peste 300 de teste, testarea electrodermică s-a potrivit istoricului 74 la sută din timp, testul de recuperare a alimentelor 77 la sută din timp, testarea pielii 71 la sută din timp și testarea RAST la 69 la sută din timp. Autorii au concluzionat că „datele EAV (testarea electrodermică) obținute în acest experiment demonstrează cel mai înalt grad de compatibilitate cu testul provocării alimentelor, care este considerat a fi cel mai sensibil dintre tehnicile de diagnostic disponibile în prezent pentru alergia alimentară. În plus, rezultatele EAV au fost comparabile atât cu testele cutanate, cât și cu cele RAST. ’34 Comparând aceste trei studii dublu-orb, este interesant de menționat că numărul de „falsi pozitivi” identificați prin testarea electrodermică depășește cu mult numărul de „falsi negativi”. Defalcarea este după cum urmează:
False positives False negatives
22 5 Krop 42 2 Tsuei 67 18 Totals: 131 25
Krop subliniază că în studiul său, subiecții au fost testați doar la lucruri la care au raportat un răspuns advers. El și-a exprimat părerea că aceste „falsuri pozitive” aparente nu erau deloc false, ci reflectau doar o sensibilitate mai mare a testării electrodermice comparativ cu testarea mai tradițională cu care a fost comparată. Rezultatele celorlalte două studii ar fi putut, de asemenea, să reflecte această sensibilitate mai mare cu teste electrodermice. Atunci când se încearcă evaluarea acurateței și fiabilității testelor electrodermice pentru testarea alergiilor alimentare, trebuie mai întâi înțelese o serie de factori despre alergia alimentară.
Reguli importante si semnificatia testului reflexului vegetativ (VRT)
Testul reflexului vegetativ (VRT) reprezintă o dezvoltare avansată a conceptului „Electroacupunctură Voll” (EAV). Acesta prezintă o combinație de măsurători electronice ale rezistenței pielii pe puncte specifice meridianelor de energie care dezvăluie informații vitale de sănătate prin reflexe vegetative (autonome) și rezonanțe. 2.
Când toate testele de diagnostic convenționale (fizice și biochimice) nu dezvăluie indicii cu privire la cauza plângerilor pacientului, tulburările sunt cel mai probabil funcționale, mai degrabă decât morfologice. VRT relevă aproximativ 80% din cazurile altfel nediagnosticabile de migrene, dureri de spate, epuizare, tulburări de somn etc. 3. Când examinarea convențională nu poate explica pe deplin sau corect plângerile pacientului, VRT este foarte util. Este foarte potrivit pentru diagnosticarea bolilor funcționale și a tulburărilor subclinice obscure clinic. Acestea reprezintă aproximativ 20% din toate indicațiile. 4. În cazurile clinice severe cu diagnostic diferențial echivoc, VRT poate fi de ajutor decisiv. Poate duce la descoperiri largi de diagnostic de cea mai mare importanță. Excelează dincolo de toate celelalte teste medicale în identificarea patogeniei bolii. 5. VRT nu este și nu poate fi un substitut pentru procedurile de diagnostic convenționale ori de câte ori sunt indicate. Medicii cu experiență se confruntă din ce în ce cu dilema aceasta. 6. Experiența actuală arată că VRT atinge cea mai mare rată de succes diagnostic în cazurile de tulburări funcționale. Acest lucru se datorează probabil bazei fizice a VRT, un sistem de diagnostic care utilizează fenomenul de rezonanță biologică. În plus, experiența terapeutului joacă un rol decisiv în acuratețea măsurătorilor. 7. 70% dintre pacienții dintr-o practică zilnică medie suferă de tulburări funcționale manifestate ca boli cronice. În mod convențional, acestea sunt tratate cu medicamente.
Tulburările funcționale nu pot fi confirmate prin diagnosticarea convențională. 8.
30-40% din testele de laborator convenționale pentru pacienții cu afecțiuni funcționale dau rezultate negative (nu este dezvăluit nimic semnificativ). Aceasta pare adesea a fi o justificare a intervenției psihoterapeutice. Acest lucru, în majoritatea cazurilor, nu este productiv. 9. Astfel de neajunsuri de diagnostic ale medicinei convenționale, duc la suferințe inutile, cu pierderi de timp și bani. 10. VRT, care este subiectiv, este la fel de bun ca si clinicianul responsabil. În mâinile unor profesioniști din domeniul sănătății recunoscuți și experimentați, acesta poate fi de un ajutor extraordinar pentru pacient. Este necesară o pregătire extinsă pentru ca profesionistul să atingă un nivel de precizie în măsurători. 11. Indicațiile pentru diagnosticul VRT se aplică pacienților cu afecțiuni cronice cu tulburări funcționale și subclinice (vezi 2 și 3). Încercarea de a corobora rezultatele VRT cu diagnostice convenționale ar avea la fel de puțin sens ca încercarea de a detecta undele sonore cu instrumente optice. Tulburările funcționale inițial nu sunt nici chimice, nici morfologice. 12. În medicina funcțională, VRT reprezintă o metodă importantă de diagnostic în întregul spectru al modalităților de diagnostic.
Dezavantaje si avantaje ale testării electrodermice
– Antihistaminicele, corticosteroizii și alte medicamente pot suprima reactivitatea imună a unei persoane, ducând la citiri fals pozitive pe instrument. Testele cutanate pot fi, de asemenea, suprimate în același mod. Pot apărea reacții fals pozitive ca răspuns la substanțele chimice din mediul în care se efectuează testarea (cum ar fi reacțiile la parfumuri, produse de curățenie etc.). Ocazional, din motive necunoscute, instrumentul nu reușește să identifice un produs alimentar, un produs chimic sau un inhalant la care o persoană reacționează în mod repetat prin anamneza. De asemenea, instrumentul poate identifica ocazional un alergen ca fiind pozitiv, chiar dacă evitarea și expunerea nu reușesc să confirme această constatare. Deși nu sunt perfecte, studiile dublu-orb folosind teste electrodermice au arătat o corelație mai bună cu alergia alimentară decât orice alt test cunoscut. De asemenea, este impresia clinică a multor practicanți că testarea electrodermică se corelează mai strâns cu observațiile pacientului decât formele mai tradiționale de testare. Alți susținători ai testării electrodermice împărtășesc acest punct de vedere. Un medic din Colorado a raportat rezultatele unui sondaj la 109 pacienți testați cu această tehnică. Toate au fost testate prin altă metodă în trecut și 69% au considerat că rezultatele testelor electrodermice sunt mai fiabile decât testele mai convenționale, doar 5% raportând că sunt mai puțin fiabile. Restul au crezut că este la fel sau nu au comentat. Deoarece nu există un standard fiabil prin care să se compare testarea electrodermică, în prezent nu există o modalitate fiabilă de a evalua acuratețea acestuia. Poate că cel mai mare dezavantaj al testării electrodermice este slaba acceptare a tehnicii de către unii medici. Unii au avut tendința, cu o mentalitate din 1910, să-l respingă drept „păcăleală” pură, fără să știe nici măcar despre asta decât că este un fel de dispozitiv electric. Potrivit unui coleg din California, un oficial de stat a declarat că a dovedit că utilizarea instrumentelor electrodiagnostice este pur și simplu excrocherie, deoarece el a testat personal unul pe care l-a confiscat de la un practicant local și a arătat concludent că nu funcționează. Din nefericire, prea mulți medici sunt pregătiți să accepte acest tip de judecată, în timp ce resping toată literatura mondialăpertinentă. Chiar și în anii 1700, Johann Wolfgang von Goethe știa despre acest tip de mentalitate atunci când a declarat „suntem obișnuiți să vedem oameni deranjați de ceea ce ei nu înțeleg. ”
– Testarea electrodermică pare a fi cel puțin la fel de fiabilă și probabil mai fiabilă decât alte forme de testare alergică disponibile. Este mult mai sigur decât testarea pielii sau testarea provocării, deoarece expunerea la substanța alergenică este minimă. De asemenea, este mult mai plăcut pentru pacient decât testarea pielii, deoarece testarea în sine este complet nedureroasă. De asemenea, nu există reacții adverse neplăcute, care pot dura multe zile cu testarea pielii sau provocarea. Testarea electrodermică este în general mult mai puțin costisitoare decât alte forme de testare. O taxă tipică de la un alergolog tradițional pentru o serie de teste cutanate sau rash este adesea cuprinsă între 200 și 300 EUR. Majoritatea practicienilor electrodermici ar percepe aproximativ 1/3 din aceste prețuri pentru testarea a peste 100 de alergeni.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale utilizării testării electrodermice este detectarea sensibilităților și identificarea dozelor optime de tratament în loc să se bazeze pe încercări și erori, așa cum se utilizează în tehnicile de titrare a diluției seriale intracutanate sau în tehnicile sublinguale de neutralizare provocatoare.
O altă aplicație utilă a testării electrodermice este în testarea medicamentelor. Fiecare medic din îngrijirea primară se confruntă cu pacienți care par să reacționeze la o mulțime de medicamente diferite și cărora trebuie să li se administreze ceva pentru a controla tensiunea arterială sau care au nevoie de o intervenție chirurgicală sau care iau multe medicamente și există dovezi puternice că reacționează la unul sau mai multe dintre medicamentele lor. Există astăzi o mare îngrijorare cu privire la boala iatrogenă, de fapt considerată a fi responsabilă pentru aproximativ 36 la sută din internările din spitale. (36) Se estimează că 2% dintre pacienții spitalului mor chiar din cauze iatrogene. (37) O mare parte din aceste probleme nefericite sunt cauzate de reacțiile adverse la medicamente. Testarea pielii pentru identificarea acestor probleme este destul de inadecvată, deoarece multe dintre medicamente nu sunt disponibile într-o formă injectabilă în scopuri de testare dermică.
Chiar dacă este disponibilă o formă injectabilă, pacientul poate reacționa la coloranți, substanțe de umplutură sau excipienți prezenți în forma orală. Multe dintre reacțiile de la medicamente sunt non IgE și nu pot apărea nici măcar la testarea pielii. În trecut, singura opțiune era încercarea și eroarea și de multe ori numai după mai multe reacții neplăcute a fost găsită o alegere tolerabilă și eficientă. Încercarea de a rezolva problemele unui pacient pe o combinație de medicamente, este și mai complexă. Apare dilema încercării de a decide dacă să se oprească fiecare medicament și apoi să se reintroducă medicamentele pe rând, dacă să se oprească un singur medicament la un moment dat sau dacă să încerce să schimbe unele dintre medicamentele lor cu alte tipuri. Eliminarea anumitor medicamente poate fi potențial periculoasă pentru pacient. Testarea electrodermică va indica de obicei în câteva minute care medicamente sunt susceptibile de a fi o problemă prin simpla apropiere a recipientului de circuitul/meridianul testat. Acest test poate indica, de asemenea, ce medicamente sunt susceptibile de a fi bine tolerate. Pe baza acestor informații, este, în general, o chestiune simplă să eviți problema medicamentului și să introduci medicamente susceptibile de a fi bine tolerate. Deși această tehnică nu este infailibilă și poate să nu preia orice tip de reacție adversă, este cu siguranță mult mai bună decât să dai în orb, ca și în cazul unei abordări bazate în întregime pe încercare și eroare. Am avut mai mulți pacienți care au prezentat reacții severe la anestezice sau la alte medicamente utilizate în timpul procedurilor chirurgicale anterioare. Am reușit să testăm reacțiile la diferite clase de medicamente necesare, să găsim alternative probabil sigure și apoi să le folosească medicul anestezist și chirurg. În cazurile la care am participat, pacienții au tolerat anestezia și au reactionat frumos la medicamente in timpul interventiilo chirurgicale. Desigur, pacienților și medicilor implicați li s-a spus că testarea nu constituie o garanție că nu vor apărea reacții, dar ar oferi cel puțin o șansă bună de a opera fără reacții.
Punctele de acupunctură sunt cunoscute de mii de ani, iar principiile energiei electrice au fost înțelese (cel puțin oarecum) încă dinainte de 1600. Se știe de mulți ani că punctele de acupunctură au o conducție electrică diferită de țesuturile din jur. Modificările acestor citiri electrice coroborate cu stările de boală au fost investigate pe larg. Folosirea instrumentelor electrodiagnostice pentru măsurarea răspunsurilor alergice există de peste 35 de ani. Această tehnologie a fost studiată și utilizată în întreaga lume de mii de medici. Multe studii, inclusiv un număr de studii dublu-orb, au fost făcute validând această procedură. Șansele ca aceste rezultate raportate să apară doar întâmplător sunt una din multe milioane. Testarea electrodiagnostică are multe avantaje și ar fi cu siguranță utilă în fiecare spital și în cabinetul fiecărui medic care prescrie medicamente.
Convingerea este că utilizarea testării electrodiagnostice îndeplinește toate cerințele pentru a fi considerată dovedită în mod adecvat, inclusiv:
1. O serie de studii dublu-orb din diferite centre care au validat eficacitatea acesteia.
2. Experți în domeniu care se ocupă de această tehnologie recunoscând utilitatea și acuratețea acesteia.
3. Testarea electrodiagnosticului este folosită în întreaga lume de mulți ani de mii de medici.
Deoarece nu are practic pericole și este foarte ieftină, oricine evită această procedură pentru investigații dincolo de nenumăratele proceduri medicale mult mai puțin dovedite, mai periculoase și mai scumpe, o face în mod arbitrar și capricios și din alte motive decât grija pentru sănătatea și bunăstarea pacientului.
1. Konhauser SH, Kirsch DL: O scurtă cronologie despre istoria electromedicinei. Am J Electromedicine 1985; 1 (2): 1-5. 2. Konhauser SH, Kirsch DL: O scurtă cronologie despre istoria electromedicinei. Am J Electromedicine 1985: 1 (2): 1- ;. 3. Bauer W: Medicină neuroelectrică. J Bioelectricitate 1983; 2 (2 și 3): 159-180. 4. Voll R: Douăzeci de ani de diagnostic de electroacupunctură în Germania. Un raport de progres. Am J Acupunctura 1975; 3 (19): 7-17. 5. Sullivan SG, Eggleston DW, MartinoffJT, Kroening RJ: a evocat conductivitatea electrică asupra punctelor de acupunctură pulmonară la indivizi sănătoși și a confirmat pacienții cu cancer pulmonar. Publicare în așteptare. 6. Oleson TD, Kroening RJ, Bresler DE: O evaluare experimentală a diagnosticului auricular: cartografierea somatotropă a durerii musculo-scheletice la punctele de acupunctură a urechii. Durere 1980; 8: 217-229. 7. Voll R. Verificarea acupuncturii prin intermediul electroacupuncturii conform Voll. Am J Acupunctura 1977; 6: 5-15. 8. Ulett GA, Stern GA, Brown ML: Modificarea potențialului pielii în punctele de acupunctură. Procesul conferinței NIH Acupuncture Research Conference martie 1973. Ed: Howard P Jenerick, p 124. 9. Zhu Z: Progresele cercetării în specificul electric al meridianelor și punctelor de acupunctură. Am J Acupunctura 1981, S 203-10. 10. Ionescu-Tirgoviste C, și colab.: Rezistența electrică a pielii în diagnosticul nevrozelor. Am JAcupuncture 1974; 2: 247. 11. Reichmanis M, Marino AA, Becker RO: La place plan analysis of tranzient impedance between acupuncture points Ll 4 Ll 12. I.E.E.E. Transact Biomed Engineering 1977; 24: 402 5. 12. Matsumoto T, Hayes FH: Acupunctură, fenomen electric al pielii și atonie gastro-intestinală post vagotomie. Am J Surgery 1973; 125; 176-80. 13. Bergsmann 0, Woolley-Hart A: Diferențe în conductivitatea electrică a pielii între punctele de acupunctură și zonele adiacente. Am J Acupunctura 1973; 1: 27-32. 14. Serisawa K: O abordare a meridianelor și a punctelor de acupunctură în medicina modernă. J Comprehensive Rehabilitation 1978; 11: 789. 15. Kuany P, și colab.: Studiu preliminar privind relația dintre cefaleea și capacitatea de conductanță electrică a punctelor de acupunctură de pe auriculă. Extrase din lucrări academice din Simpozionele Naționale privind Acupunctura, Moxibustia și Anestezia Acupuncturii, Beijing 1979; 1: 292-330. 16. Tung Y: Un studiu asupra valorii clinice a punctelor urechii – oscilograf de diagnostic (E.P D.O.) Ibid015) 1979; 1: 83-101. 17. Zhou S, și colab: Modificări ale punctelor auriculare de rezistență scăzută ale femeilor în diferite stadii ale sarcinii. Ibid (# 15) 1979; 1:229. 18. Podshibiaky AK: Variații ale potențialului electric în ceea ce privește organele interne și relația cu „punctele active” de pe piele. J Fiziologie URSS, 1955; 49-357. 19. Burr H, Langman L: O tehnică pentru a ajuta la detectarea malignității tractului genital feminin. Am J Ob și Gyn 1949; 57: 27481. 20. Andersson SA, Ericson T, Holmgren E, Lindquist G: Electro-acupunctură – efect asupra pragului durerii măsurat cu stimularea electrică a dinților. Brain Res, 63 (1973); 393 396. 21. Richter CP, Katz DT: leziuni ale nervilor periferici determinate de metoda de rezistență electrică a pielii. J Am Med Assn 122: 1943; 648-651. 22. Hutchison M: Înaltă tensiune: interviurile bioelectrice. Raport Megabrain 1990; 1 (1): 1 34. 23. Tiller WA: Explicația instrumentelor de diagnostic și tratament electrodermic: Partea 1. Comportamentul electric al pielii umane. J Holistic Med 1982; 4 (2): 105-127. 24. Tiller WA: Ce măsoară cu adevărat instrumentele de acupunctură de diagnostic electrodermic? Am J Acupunctura 1987; 15 (1): 15-23. 25. Smith CW, Best S: Electromagnetic Man: Health and Hazard in the Electrical Environment. St. Martins Press, New York 1989; 105-108. 26. Becker RO, Selden G: Corpul electric. William Morrow, New York, 1985 27. Nordenstrom B: The Electric Man, 1985. 28. Nordenstrom, B: Circuite electrice închise biologic. Nordic Med Pub, Suedia, 1983. 29. Goodwin JS, Goodwin JM: Efectul de roșii. JAMA 1984; 251: 2387-2390. 30. Evaluarea eficacității și siguranței tehnologiilor medicale. Congresul Statelor Unite, Office of Technology Assessment, septembrie 1978. 31. Fox AD: Determinarea punctului de neutralizare pentru hipersensibilitate alergică. British Homeopathic 11987; 76: 230-34. 32. Ali M: Corelarea anticorpilor IgE cu specificitate pentru alergia la polen și mucegai cu modificări ale răspunsurilor electrodermice ale pielii după expunerea la alergeni. Am J Clin Paology 1989; 91 (3): 357.
