#AdiPopa, încântat că #Steaua a avut în sfârşit galerie: "Se aud foarte bine! Avem nevoie de ei în astfel de meciuri"
Steaua - Villarreal 1-1, în Grupa L din Europa League. Vicecampioana face primul punct în grupă, dar rămâne pe ultimul loc după două etape.
După meci, Adi Popa a declarat că rezultatul e "echitabil" şi nu a vrut să comenteze prea mult eroarea de arbitraj din debutul reprizei secunde, când Steaua ar fi putut beneficia de o lovitură de la 11 metri, după henţul Rukavina. Mijlocaşul a remarcat însă faptul că Steaua a avut, după mult timp, o mică galerie, care s-a comportat exemplar din punctul său de vedere.
"Am intrat cu ideea de a câştiga, aşa cum facem la fiecare meci. Am crezut în şansa noastră, dar am jucat şi cu capul, pentru a nu mai repeta greşelile din meciurile cu City şi Osmanlispor. Eu zic că e echitabil rezultatul.
Eu cred că a fost penalty, dar dacă arbitrul nu a dat, asta e. A fost o greşeală şi atâta tot. Galeria ne-a ajutat, se aud foarte bine şi asta se simte şi în jocul nostru. Avem nevoie de fani în astfel de jocuri.
Nu ne gândim la şansele la calificare, nu facem calcule, dar important e ca la final, când se va trage linie, să fim în primele două locuri.
Ar fi bine pentru România ca şi Astra să aducă puncte pentru a nu mai juca zece tururi preliminare ca să ajungem în grupe", a declarat Adi Popa după meci, la Olimp.com