#adevarul.ro

An interview for Adevarul.ro with Alec from 2017 just ast God’s Own Country came out. 

I found this notable because after the initial questions about the film which have been asked before, the interview does delve into other areas that I haven’t read covered, like how Alec’s parent’s responded to him wanting to be an actor, and how Alec felt about what I assume is a family values group in Romania and their stance on LGBTQ people. He very plainly states his support for the community and how happy he is the film was well recieved and if it were possible for him to be more perfect, I don’t know how that could be. 

I just really find a different energy to the interviews Alec does in Romanian. Not only are they easily twice as long, but he just seems to answer with a lot more detail and ease. 

The Google translated version is below. Again, I have no way of checking for accuracy, so keep that in mind. :-)

New Post has been published on http://bit.ly/2sKm8p4

Adevarul.ro : Planul de guvernare merge mai departe

Andrei Pleşu

Cum a cîştigat PSD alegerile? Cu un proiect de guvernare gîndit ca ”România să prospere şi tot românul să fie bine” (Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, Actul III, scena 6). Poporul a luat-o de bună şi a votat pentru. (Nu chiar tot poporul, ci doar niţel peste 3 milioane de optimişti candizi.) În cîteva luni, s-a putut vedea că altele erau scopurile reale ale cîştigătorilor.

De acelasi autor

Românii şi Trump

Politică fără partide

Noua limbă de tinichea

Scopuri ”omeneşti”, utile pentru ”noi şi-ai noştri”, mici aranjamente care să-i pună la adăpost de procese (şi la o adică de pedepse), mici manevre – nu prea discrete – care să-i apere pe ei, pe prietenii, pe sponsorii, pe rudele, pe şefii şi pe subordonaţii lor de neplăceri ”meschine”, cum ar fi, de pildă, anularea titlurilor de ”doctor”, invocarea ”abuzului în serviciu” pentru mici – şi fireşti – găinării de duzină, bîrfa răutăcioasă în jurul unor fatale slăbiciuni omeneşti, cum ar fi promovarea la rang de ministru a unor dudui zglobii, fidele şi poliglote, cu mare experienţă administrativă ca secretare de şcoală generală sau ca primari cu centură neagră, pendulînd între Vadim Tudor, Gigi Becali şi L.Dragnea.

Că programul generos de guvernare avea gustul unei savarine de carton era uşor de anticipat. Dar programul celălalt (nu prea bine ascuns) a mers binişor, cu o mică bîlbîială, în ianuarie, cînd s-a încercat validarea furtivă a Ordonanţei 13. Dar putem fi încă încrezători în limitarea drastică a pragului pentru abuz în serviciu, în oarecari perspective pentru amnistieri şi graţieri, iar, de curînd, în reamenajarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), în aşa fel încît lucrările (false) de doctorat ale unor personalităţi de vîrf ale partidului să nu mai fie contestate de tot soiul de răuvoitori. Miniştrii de resort au limitat (”îmbunătăţind”) atribuţiile CNATDCU, provocînd cîteva demisii ”utile” (în primul rînd pe aceea a dlui academician Marius Andruh, care condusese competent şi onest instituţia reformată salutar de fostul ministru Mircea Dumitru) şi îngropînd totul în cantitate (de o calitate discutabilă): au apărut brusc 140 de noi membri (!), iar Consiliul General al comisiei a fost ”îmbogăţit” cu 8 inşi, oameni ”de dialog”, oameni de înţeles… În felul acesta, cei care au avut proasta inspiraţie să semnaleze infracţiunile academice ale dlor Ponta, Oprea, Tobă, Pandele şi Negoiţă au fost sancţionaţi. (Dl profesor Mircea Bob, de pildă, de la Cluj). Dna Ecaterina Andronescu, mămica patrioţilor care copiază, fură şi inventează Academii alternative a învins încă odată! Nu vreau să mă refer la numele noilor veniţi în CNATDCU. Pe cei mai mulţi dintre ei, chiar dacă reprezintă domenii de care nu sunt întru totul străin, nu-i cunosc. Nu pot, totuşi, să nu contemplu cu perplexitate, prospeţimea pe care o va aduce în instituţie dl academician Al. Boboc, absolvent de filozofie din anii `50, criticul cel mai avizat, din unghi materialist-dialectic, al filosofiei contemporane occidentale, auutor al unor traduceri din germană, celebre pentru comicele lor contra-sensuri…

Dar toate astea se petrec pe neobservate. La vedere e amuţitorul spectacol politic oferit gratis (dar cu încă greu previzibile costuri pentru ţară), de răsfăţatul amorului public, Partidul Social-Democrat. Cum să explici, să zicem, unui ins normal din afara graniţelor, ce se întîmplă la noi? Nu e de ici de colo să vezi un preşedinte de partid supărat rău pe guvernul numit de el însuşi, ca şi cum i-ar fi fost impus de duşmani ”acoperiţi” ai naţiei. Nu e de ici de colo să vezi mari prietenii şi alianţe prăbuşindu-se în ură (Ponta-Dragnea, Tăriceanu-Constantin etc.). Nu e de ici de colo ca un partid ”mîndru că e român”, să se înamoreze de un (eventual) prim-ministru turco-tătar şi să vrea să dea la cap unor co-naţionali şi colegi de gaşcă, recurgînd la sprijinul UDMR. E drept că dna Shhaideh dă dovadă de mare subtitilitate intelectuală şi morală. Am auzit-o declarînd, pe un post de televiziune, că totul se explică prin faptul că Sorin Grindeanu e ofticat de preferinţa iniţială a dlui Dragnea pentru ea şi nu pentru el. Carevasăzică, poker-ul e în toi! Suntem în plină psihanaliză! Anything goes! Ce evaluator mai competent al guvernului incompetent ar fi fost mai potrivit decît domnul Darius Vâlcov, cel care, nu de mult, ascundea tablouri de valoare obţinute prin mijloace suspecte, prin pereţi falşi şi cimitire? Şi să nu se mai spună că stăm prost cu ”politically correctness”!  Ne bazăm, ca puţini alţii, pe mari spirite livrate de feminitate: adevărate ”femei-bărbate”, pe lîngă care de-alde Merkel, Thatcher, Hillary Clinton sunt triste embleme ale plictiselii. Ia uitaţi-vă la fîşneaţa intelectuală Olguţa, la şefa Pandele, la dna poliţist Carmen Dan! Nu pot să nu-mi aduc aminte de un cuplet cîntat  pe vremuri la Teatrul ”Constatin Tănase”: ”Femei, femei, femei, o lume plină de idei…”

New Post has been published on http://bit.ly/2sDJbSh

adevarul.ro : Scurt plan pentru recredibilizarea noii guvernări

Radu Magdin

„Simpla instalare a unui nou Guvern nu înseamnă un cec în alb sau dividende de credibilitate.”

Criza politică afectează nu doar PSD, ci România în ansamblul său, politicul volatil se reflectă în economic, social şi extern. Nu este aşadar o noutate, ci un element de bun simt ca rezolvarea cu rapiditate a situaţiei şi instalarea unui Guvern cu susţinere parlamentară clară şi transparentă este prioritatea următoarelor zile.

Cazul normal ar fi un guvern susţinut de PSD+ALDE, cazul ciudat cel cu un nou cabinet Grindeanu sprijinit de o parte din PSD precum şi de formaţiuni politice acum în opoziţie. Important e, însă, să existe claritate şi ieşirea din blocaj. La fel de adevărat e că simpla instalare a unui nou Guvern nu înseamnă un cec în alb sau dividende de credibilitate. Noul Guvern trebuie să acţioneze inteligent şi rapid în primele 100 zile de mandat pentru a demonstra, atât în plan intern, cât şi extern, că are totul sub control şi că este în stare să „livreze”.

În rândurile de mai jos, propun câteva idei care să fie pe agenda noilor locatari de la Palatul Victoria. Alături de alte elemente, ele pot fi asamblate într-un plan care să permită guvernării în particular şi României în general să iasă cu bine din defensiva ultimelor zile.

1. Miniştri articulaţi şi credibili. PSD nu îşi mai poate permite experimente ministeriale. Dacă este o lecţie de învăţat, aceasta este una dintre cele mai importante. Guvernul va avea nevoie de voci, nu de portavoci, de oameni care să traducă planul guvernării din domeniul lor şi să demonstreze că au atât priceperea politică, dar şi bagajul administrativo-profesional pentru a face uitate bâlbele primelor şase luni. O parte din foştii miniştri aveau acest bagaj, e nevoie de echipă completă pe teren. Nu poţi câştiga cu atacanţi buni, dar fundaşi fentaţi periodic, golurile se acumulează în poarta ta.

2. Cine sunt noii miniştri şi ce vor ei? (presa internă şi internaţională) Cu puţine excepţii, miniştrii Guvernului Grindeanu au devenit mai celebri acum, când lumea doreşte să ştie dacă şi-au dat sau nu demisiile, decât în timpul mandatului. Înlocuitorii nu mai pot repeta aceeaşi greşeală, pentru că lipsa de comunicare înseamnă, de fapt, lipsă de rezultate. În presa internă şi internaţională, fiecare ministru trebuie să iasă şi să se prezinte, odată stabilitate nişte priorităţi. E prea mult sa cerem definire rapidă de 4v: voinţă, valori, viziune, (poveste de) viaţă, dar e important sa fie clar cât se poate de repede. Este greu de acceptat ca ambiţiile noastre regionale şi necesarul Preşedinţiei UE să fie purtate de miniştri care nu sunt dispuşi să discute relaxat si profesionist cu presa internaţională. O intervenţie lunară în media globale pentru miniştri cu portofolii importante ne-ar pune cu adevărat pe hartă.

3. Prezentarea de planuri fezabile cu măsurile-cheie care vor fi luate până la finalul anului. Imprevizibilul ar trebui să se oprească după restartarea guvernării. Fiecare ministru ar trebui să fie capabil să prezinte măsurile esenţiale ca impact în societate şi în mediul de afaceri estimate a fi luate in următoarele şase luni. Imaginea unei guvernări capabile se construieşte nu doar cu muncă în fiecare zi, ci şi cu planificare.

4. Turnee interne şi externe. A promova România presupune un plan de ţară înţeles în interior şi bine prezentat în exterior. Este dezolant cât de puţin reuşim, cu câteva excepţii, să prezentăm România şi oportunităţile sale în regiune şi în Europa, dar şi global. Aici, din nou, efortul trebuie făcut sistematic.

5. Un PM care poate spune povestea guvernării, care inspiră prin idei, valori şi poveste de viaţă. Românii sunt una dintre ţările cu dozele cele mai scăzute de capital social – pur şi simplu nu avem încredere în noi şi în cei de lângă noi. Noua guvernare trebuie să dea nu doar pensii şi salarii mai mari, ci şi să inspire că putem face mai mult ca ţară, că ne putem atinge potenţialul. Guvernarea de tip contabil – am făcut X, n-am făcut Y – este moartea pasiunii publice şi a speranţei şi nu va putea fi capitalizată în popularitate perpetuă. Liderii nu doar conduc, ci mai ales inspiră şi dau încredere că se poate.

6. Un plan pentru Centenar şi o bună pregătire a Preşedinţiei UE. Acestea sunt reperele simbolice ale următorilor doi ani. De realizarea lor va depinde atât profilul naţional al guvernării, cât şi conturul internaţional al României. Asta ca să nu mai vorbesc de impactul electoral. Nu putem fi din nou luaţi pe nepregătite şi improviza ceva în ajun. Ne-am auto-sabota, din nou. Deci, la treabă, de ieri, de asta e nevoie.

Top articole

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat acum 16 ore

EXCLUSIV Episcopul Huşilor, şantajat de trei preoţi cu o înregistrare scandaloasă. Înaltul prelat ar fi fost filmat în ipostaze pornografice acum 2 zile

Grindeanu: „Un ex-PDL-ist m-a dat afară din PSD. Până luni, Dragnea să-şi dea demisia. Am vorbit cu Iohannis“. Dragnea: „Grindeanu e o unealtă“ acum 2 zile

Mihai Chirica descrie cum decurge o „execuţie” în CEx-ul PSD. „Dacă nu începe doamna Firea, începe doamna Olguţa. Depinde cum îşi fac semn” ieri

Aritmetica măcelului de partid: ce şanse are moţiunea PSD să trântească Guvernul pus de PSD acum 2 zile

New Post has been published on http://bit.ly/2szTwyz

adevarul.ro - EXCLUSIV Ministrul britanic al Apărării :

Cristian Unteanu

 Îi asigur pe prietenii noştri că Marea Neagră nu a devenit, nicidecum, un „lac rusesc”!

Michael Fallon

În cadrul vizitei sale în România, Michael Fallon a fost şi la Cincu, în ultima zi a exerciţiului NOBLE JUMP 2017, primul mare exerciţiu de acest gen organizat în România, premieră şi pentru NATO care, cu această ocazie, şi-a testat pentru prima dată capacitatea de a efectua o dizlocare de trupe de asemenea anvergură susţinută cu real succes de logistica românească şi de forţa de luptă a brigăzii multinaţionale de la noi.

De acelasi autor

Noul statut de securitate şi provocarea directă pentru România

Un exerciţiu NATO în România despre reacţia la o situaţie de criză

Noble Jump 2017, premieră pentru NATO şi pentru România

În exclusivitatea pentru Adevărul, acesta a răspuns la câteva întrebări:

Întrebarea mea de acum este aceeaşi pe care i-am adresat-o cu puţin timp în urmă Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg: ce presupune exact intenţia de a cotinua prezenţa avansată a Alianţei în această zonă a noastră?

Asta înseamnă că NATO a adoptat o perspectivă de 360 grade asupra propriei sale securităţi. A existat o presiune asupra Statelor Baltice dar este la fel de important ca NATO să-şi apele în acelaşi timp şi flancul său sudic. Aceasta este logica în spatele desfăşurării aici, în România, a avioanelor noastre Typhoon şi din această cauză aducem o asemenea contribuţie foarte importantă la acest exerciţiu care se desfăşoară acum în ţara dvs. Participă multe trupe britanice, iar exerciţiul NOBLE JUMP 2017 face parte din demonstraţia că suntem capabili să răspundem oricând, în orice moment la orice formă de agresiune asupra teritoriilor din această parte a Alianţei.

Din punctul dvs, de vedere, vedeţi o creştere a nivelului sau numărului de ameninţări venite din partea Rusiei?

Am văzut asta începând deja cu ani în urmă, odată cu anexarea Crimeei, apoi am văzut acţiuni subversive în estul Ucrainei, apoi am văzut un număr de ameninţări hibride la adresa democraţiilor din vestul Europei. Din această cauză, este foarte important ca Rusia să înţeleagă că, chiar dacă NATO este o alianţă defensivă, suntem gata să ne apărăm cum se cuvine, să venim în ajutorul oricăruia dintre cele 29 de ţări membre în cazul unui atac.

Credeţi că Rusia va înţelege exact acest mesaj, speraţi că lucrurile ar putea reveni vreodată la normalitate, „business as usual”?

Nu poate exista în acest moment situaţia de „business as usual” atâta timp cât persistă situaţia din Ucraina. Atâta tip cât nu sunt respectate Acordurile de la Minsk, nu poate fi vorba de o întoarcere la situaţia „business as usual”. Vom continua dialogul cu ruşii urmărind detensionarea situaţiei, le vom explica desfăşurările noastre de forţe, vom continua să colaborăm cu ruşii în acele zone ale lumii unde ei au o reală influenţă, aşa cum e Siria. Dar nu poate exista „business as usual” atâta timp cât există această ocupare a teritoriului suveran al Ucrainei.

Cât de importantă este, în aceste condiţii, zona Mării Negre?

Este extrem de importantă şi aş dori să-i asigur pe prietenii noştri că Marea Neagră nu a devenit nicidecum un „lac rusesc”!

Exact asta ni s-a spus: este un lac rusesc!

Ei bine, nu este! Nu e adevărat! Vom continua exerciţiile în zona aeriană deasupra Mării Negre şi Marina Regală britanică va continua să efectueze vizite în porturile de la Marea Neagră, iar alte unităţi din cadrul NATO vor face exact acelaşi lucru, aşa că puteţi fi siguri că vom continua să apărăm această zonă de teritoriu NATO, exact la fel cum facem şi în cazul Statelor Baltice.

Ce ne puteţi spune despre nivelul şi calitatea cooperării cu armata română?

New Post has been published on http://bit.ly/2t290bP

adevarul.ro - Moscheea din Bucureşti :

 despre cum va arăta cu adevărat

FOTO tdvcamiler.com

În jurul datei de 19 mai, anul curent, piaţa media din România a preluat şi distribuit cu repeziciune o galerie foto de pe site-ul fundaţiei Diyanet, ce redă proiectul unei viitoare moschei în oraşul Bucureşti.

De acelasi autor

Gândirea în doi paşi sau cum trebuie gândit războiul informaţional

It’s America, stupid! Preşedintele României merge în America, nu „la D…

Caracteristicile războaielor Secolului 21: comunicare, politică şi ope…

Analiză realizată de Radu Cupcea*

Cu titlul „Iată cum va arăta moscheea din Bucureşti. Construcţia începe anul acesta”, articolul a fost raspândit pe site-urile celor de la Ziare.com, Evenimentul Zilei, Hotnews.ro, Digi24.ro şi a fost preluat de principalele ziare şi portaluri regionale.

La o scurtă verificare, orice internaut poate constata că ştirea este aproape identică pe toate site-urile. Asta denotă că textul a fost tradus din limba turcă în română de către o singură instituţie media. Totul a pornit şi a fost lansat dintr-un singur puct. Dar cu ce scop?

Urmează să tragem nişte concluzii după o scurtă culegere de date despre ştirea în cauză.

Echipa LARICS a sesizat că ceva nu este în regulă din moment ce pe site-ul fundaţiei Diyanet imaginile cu proiectul unei viitoare moschei la Bucureşti apar ca fiind postate iarna trecută, mai exact, în data de 31 ianuarie 2017. Pe când, la noi, această ştire intră pe piaţa media în a doua jumătate a lunii mai. Putem admite că jurnaliştii români au descoperit mai târziu postarea fundaţiei, dar titlul nu pare deloc inocent de vreme ce indică faptul că anume anul acesta va fi construită moscheea, iar Muftiatul[1] Cultului Musulman din România nu ştia nimic de acest proiect cu „o capacitate de 1.500 persoane”. Sursa: tdvcamiler.com

Istoria problemei

Să analizăm niţel problema. Ideea construirii unei moscheei în Bucureşti este mai veche. Primele negocieri cu partea turcă le-a purtat în anii 1990 fostul preşedinte Ion Iliescu. Atunci, reprezentanţii statului turc au ridicat problema unui cimitir musulman şi construirea unei moschei la Bucureşti. Urma ca România să primească acelaşi lucru în Turcia. Din anul 2002, românii din Turcia beneficiază de un teren de 3.000 de metri pătraţi, unde şi-au constituit un cimitir.

Guvernul României a oferit la rândul său, abia în 2015, 4.000 de metri pătraţi de teren în comuna Domneşti, situată la 18 kilometri de capitală, pentru constituirea unui cimitir musulman. Conform jurnaliştilor de la Digi24, acest teren fusese promis din 2008, de Primarul General Adrian Videanu, preşedintelui de atunci al Turciei, Abdullah Gul. La această promisiune se mai adăuga şi cea legată de un teren potrivit pentru contrucţia unei moschei în Bucureşti. Fiind o problemă mai delicată, aceasta a fost amânată în mod constant. După vizita preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în România, tot Guvernul Victor Ponta a fost cel care a decis să acorde musulmanilor din România un teren de 11.000 de metri pătraţi, situat pe bulevardul Expoziţiei, chiar lângă Romexpo, pentru construcţia noii moschei. La scurt timp după eveniment, Muftiul Murat Iusuf, într-o declaraţie de presă, s-a lăudat că în România va fi construită cea mai mare moschee din Europa. De fapt, reprezentantul cultului musulman a comis o gravă greşeală de comunicare deoarece, aflat într-o permanentă confruntare politică, preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a profitat de situaţie şi a lansat informaţia că după moschee va urma o universitate musulmană ce va aduna studenţi musulmani în România. Discuţia a fost redată pe îndelete în presa naţională şi s-a transformat rapid într-un veritabil scandal. Astfel, construcţia nu a fost demarată nici până astăzi, iar disputa s-a stins.

Cineva urmăreşte să reaprindă protestele cu privire la moschee?

Acesta pare a fi scopul secundar al celor care au tradus postarea Turkiye Diyanet Foundation şi au lansat-o în România, chiar dacă fotografiile datau de iarna trecută. În acelaşi timp, scopul primar al celor care au împins ştirea în spaţiul public ar putea urmări să discrediteze Biserica Ortodoxă Română în faţa propriilor credincioşi, iar apoi să alimenteze speculaţiile despre eventuale cedări, generând un nou scandal public. Deja au apărut aşa-numitele articole de opinie pe câteva site-uri preocupate de mistere, teorii ale conspiraţiei şi naţionalism. Pe unul din ele, autorul scrie că „Patriarhia Română – aia care, chipurile, slujeşte viaţa spirituală a românilor, e de acord şi ea cu proiectul, cu condiţia să primească în schimb un os de ros la Istanbul – niscaiva locuri de cazare pentru pelerini”.

Captură foto de pe site-ul cunoastelumea.ro

Cu toate aceste insinuări nu foarte ortodoxe la adresa ortodoxiei din România, de data asta, tindem să credem că nu acesta este scopul. Părerea conform căreia cineva din Răsărit are tot interesul ca în România să existe dispute cu minorităţile nu se justifică în acest caz. Este vorba, mai degrabă, de o extindere a disputei dintre actuala conducere din Turcia şi adepţii mişcării lui Fethullah Gulen de pe teritoriul României. Cei din urmă sunt reprezentaţi de către organizaţia „Lumina – Instituţii de Învăţământ”.

Adevărul este că Muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, a aflat din presă despre imaginile viitoarei moschei din Bucureşti, apărute pe site-ul Autorităţii Religioase a guvernului turc. Acesta nu a fost consultat în privinţa viitoarei construcţii sprijinite de autorităţile de la Ankara. Întâmplarea l-a deranjat pe liderul musulmanilor din România, acesta intervenind cu o dezminţire în ce priveşte materialul despre viitoarea moschee. Numai că impactul a fost mult prea şters în comparaţie cu rapiditatea prin care a fost propagată ştirea din 19 mai.

Sursa: EVZ.ro

Cu puţin timp înainte de apariţia acestei ştiri tot mai interesante şi controversate, pagina Zaman România îl acuza pe consilierul de cult al Diyanetului din România, Osman Kılıç, că a spionat opozanţii lui Erdogan. Publicaţia online prezintă o presupusă culegere de informaţii despre activitatea şcolilor din reţeaua Gulen acreditate de Ministerul Educaţiei a statului Român, pe care consilierul le-ar fi calificat drept „o parte a grupului terorist”. Mai multe detalii aici.

Sursa: zamanromania.ro

Un alt incident ce demonstrează neînţelegerile dintre comunitatea turcă din România a avut loc la Bucureşti, în data de 11 mai, când omul de afaceri turc, Ömer Karahasanoğlu, a cerut prietenilor săi să părăsească lăcaşul de cult după ce imamul moscheii din capitală nu a răspuns solicitării ca rugăciunile să fie citite de către imamul detaşat de Direcţia Culte şi Religii din Turcia. Adunate, aceste evenimente demonstrează că turcii din România continuă disputa lansată pe 15 iulie 2016 la Ankara.

Şi dacă nu este doar asta?

Ambasada Turciei la Bucureşti nu a reacţionat în nici un fel la ştirea din 19 mai, aşa cum nici Muftiul nu a dorit să ne răspundă la solicitarea de a explica situaţia. O tăcere ce poate fi explicată printr-un apel la prudenţă, dar care poate ridica şi multiple semne de întrebare.

În concluzie, cât de mare nu ar fi disputa dintre susţinătorii preşedintelui turc şi adepţii lui Fethullah Gulen în România, ne este greu să credem că oficialii turci ar putea merge până acolo încât să afecteze relaţiile cu Bucureştiul pentru a penaliza o mică comunitate ostilă conducerii de la Ankara. Iar dacă excludem turcii, atunci problema capătă alt sens.

Cert este că, pe fondul neînţelegerilor care există în cadrul comunităţii turce din ţară, s-a încercat provocarea unui scandal public menit să ducă la răcirea relaţiilor dintre România şi Turcia. Acum totul se rezumă la o tentativă eşuată, deoarece reacţii din partea oficialilor au întârziat să apară. Tentativă pe care am găsit de cuviinţă să o elucidăm pentru a preveni noi încercări în perioada ce urmează.

*Radu Cupcea este doctorand la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.

New Post has been published on http://bit.ly/2snHuZf

adevarul.ro : Absenteismul masiv a continuat şi la alegerile locale parţiale.

Legitimitatea aleşilor, din ce în ce mai firavă

Prezenţă de doar 33,04% la alegerile din 11 iunie. FOTO Dorin Constanda

Alegerile locale parţiale i-au determinat pe mai puţin de o treime din cetăţenii cu drept de vot să iasă la urne, prezenţa fiind cu 15% mai mică faţă de scrutinul din iunie 2016. Slaba mediatizare a alegerilor, miza scăzută a acestora, precum şi începerea concediilor sunt printre cauzele absenteismului mare, potrivit specialiştilor contactaţi de „Adevărul“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Lupeni, moştenită de al treilea membru al „clanului Resmeriţă…

207.458 de persoane din 627.910, adică 33,04% s-au prezentat la cele 506 secţii de votare amenajate pentru alegerea primarilor din 49 de localităţi, printre acestea fiind cinci municipii: Craiova (judeţul Dolj), Târgu-Jiu (judeţul Gorj), Lupeni (judeţul Hunedoara), Moineşti (judeţul Bacău) şi Roman (judeţul Neamţ). Cea mai mică prezenţă într-un municipiu a fost cea de la Craiova, unde doar 18,57% din localinici au mers la urne, adică 47.504 persoane. Dintre acestea, 19.798 de persoane (42,79%) l-au votat pe candidatul PSD Mihail Genoiu, în timp ce al doilea competitor, liberalul Mario Oprea, a fost votat de 7.512 de persoane (16,24%). Prezenţe mici s-au înregistrat şi în alte mari oraşe din ţară în care s-au desfăşurat alegeri locale pe funcţiile rămase libere după ce edilii au plecat fie în Parlament, fie au avut probleme cu legea. În Roman, prezenţa a fost de 31,03%, în timp ce la Târgu- Jiu de 31,95%, la Lupeni 35,01%, iar la Moineşti 46,9%.

PNL, câştigătorul parţialelor

Majoritatea localităţilor în care s-au desfăşurat alegeri au fost câştigate de PSD, adică 27 de primării. Printre acestea sunt Craiova şi Lupeni, două municipii, dar şi alte numeroase oraşe şi comune. Însă câştigătorul acestor alegeri este PNL, formaţiunea care a obţinut primăriile a cinci oraşe (Târgu-Jiu, Roman, Râşnov, Baia Sprie şi Fierbinţi-Târg) şi 11 comune, patru dintre acestea neavând anterior edili liberali. Patru primării au fost câştigate şi de candidaţii ALDE. Astfel, oamenii lui Tăriceanu au obţinut câte un fotoliu de primar în oraşele Moineşti (judeţul Bacău) şi Băicoi (judeţul Prahova) şi în comunele Drăguţeşti (judeţul Gorj) şi în Şieu (judeţul Bistriţa Năsăud). Nu în ultimul rând, partidul lui Traian Băsescu, PMP, a câştigat două primării, cea a oraşului Ulmeni din Maramureş şi comuna Olteni din fieful lui Liviu Dragnea, adică judeţul Teleorman.

Ce spun specialiştii

„Adevărul“ a consultat mai mulţi specialişti pentru a traduce gradul mare de absenteism la locale din 11 iunie.  „Întotdeauna sunt puţini oameni la alegerile parţiale. Nu e o miză naţională, nu e o miză mediatică, iar foarte mulţi oameni habar nu au avut că sunt alegeri. E vară, lumea merge la mare, la munte. Oamenii fac alte lucruri duminica. La acest tip de alegeri contează mult activul de partid care scoate oamenii la vot“, a declarat sociologul Alfred Bulai.

Pe de altă parte, George Jiglău, lector universitar şi cercetător la Centrul pentru Studiul Democraţiei, consideră că acest scrutin vine la o perioadă prea scurtă de timp faţă de precedentele două teste electorale din 2016. „În primul rând, e oboseala care intervine când alegerile sunt prea dese. Apoi, avem o  nesiguranţă a alegătorilor care văd că în urmă cu câteva luni sau un an au votat degeabă pentru că primarul lor a plecat pe altă funcţie. În al treilea rând, alegătorii percep oferta electorală ca fiind de slabă factură şi preferă să nu meargă la vot“, a precizat Jiglău pentru „Adevărul“.

Alegeri de „ordin secundar“

Totodată, cercetătorul de la la Centrul pentru Studiul Democraţiei a subliniat că interesul scăzut pentru acest tip de alegeri poate fi demonstrat şi din punct de vedere ştiinţific, fiind o tendinţă privind prezenţa la vot. „În literatura de specialitate e folosit termenul de alegeri de ordin secundar, pentru acest tip de scrutin. Din această categorie sunt şi alegerile europarlamentare. Dacă ne uităm şi la europarlamentare, tot pe aici e prezenţa,  pe la 30%“, a mai spus  George Jiglău.

Craiova, exemplu negativ pentru lipsă de civism

Social-democratul Mihail Genoiu (foto) a obţinut 42,8% din voturile valabil exprimate potrivit informaţilor furnizate de BEC,în Craiova fiind înregistrat cea mai slabă prezenţă la urne din toată ţara, după ce doar 18,57% din cetăţenii cu drept de vot au mers să-şi aleagă favoritul. „Pentru mine, vacanţa s-a terminat, de mâine la muncă.  A fost o încercare extraordinar de interesantă pentru mine această campanie. Este pentru prima dată când particip în felul acesta la nişte alegeri, iar munca a fost extraordinar de susţinută. Le mulţumesc craiovenilor, alegătorilor. Voi fi primarul tuturor. Mă voi dedica cu totul Craiovei, craiovenilor“, a precizat noul primar al Craiovei.

Prezenţa foarte mică de la Craiova a fost decriptată de specialişti ca un răspuns la faptul că PSD a redus motoarele în condiţiile în care nu a mai fost candidat Lia Olguţa Vasilescu, care deţine în prezent portofoliul Muncii în Guvernul Grindeanu. „În iarnă, oamenii au ieşit la parlamentare pentru că încă era influenţa Olguţei Vasilescu, fiind primar al lor şi fiind candidat. Ea îşi asumase încă de la localele de anul trecut că nu pleacă, apoi s-a răzgândit. Poate şi acest lucru i-a nemulţumit pe o parte a votanţilor“, a declarat cercetătorul George Jiglău.

O analiză asemănătoare are şi sociologul Alfred Bulai, care subliniază că tot ce au urmărit social-democraţii a fost „bifarea“ câştigării primăriei. În plus, acesta a constatat şi faptul că USR nu a reuşit să se facă prea auzit de cei din Craiova, dovadă fiind şi clasarea pe locul 5 a lui Claudiu Prisnel. „Era de aşteptat un asemenea rezultat pentru ei. În teritoriu, ei ar avea şanse doar cu un personaj foarte cunoscut în postură de candidat, ceea ce aici s-a văzut că nu e cazul“, a precizat Bulai. Totodată, acesta a punctat faptul că e diferenţă mare între acţiunea de contestare, cum s-a întâmplat în luna februarie, şi cea de exerciţiu civic prin participare la vot, fapt concretizat printr- un nou succes al PSD.

Municipiul Târgu-Jiu încheie „epoca PSD“

Marcel Romanescu este noul primar liberal al municipiului Târgu-Jiu. Rezultatul alegerilor parţiale din 11 iunie la funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu este unul istoric, pentru că este întâia oară, după decembrie 1989, când un liberal reuşeşte să obţină mandatul de primar al reşedinţei judeţului Gorj.

Câştigarea alegerilor parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu cu majoritatea voturilor exprimate în favoarea candidatului PNL, Marcel Romanescu reprezintă o surpriză şi pentru acesta, în condiţiile în care a luat aproape 52%, în timp ce contracandidatul său 35%.

Târgu-Jiu era considerat un fief al PSD, mai ales că la alegerile parlamentare trecute din cei şase deputaţi ai judeţului Gorj cinci sunt social-democraţi. Mai mult decât atât, la alegerile locale de anul trecut, candidatul de atunci al PNL la funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu, Octavian Lupulescu, a suferit o înfrângere catastrofală, cu doar 14% din voturi, clasându-se abia pe poziţia a treia. Însă, la momentul acela pentru funcţia de primar candida Florin Cîrciumaru, politician care în noiembrie şi-a dat demisia pentru a candida pe un loc în Parlament.

Ponta dă vina pe Dragnea

Deputatul PSD de Gorj Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care arată motivele pentru care PSD a pierdut alegerile la funcţia de primar. Una dintre cauze o reprezintă interdicţia pusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, de a-l chema pe Ponta în campania electorală. „Liviu Dragnea i-a ameninţat pe candidatul PSD la Primărie şi pe liderii locali că, «dacă îl chemaţi pe Ponta în campanie şi vă afişaţi cu el vă tai toate proiectele de la Ministerul Dezvoltării»! Deşi am insistat să fiu implicat în orice mod, teama acestora a prevalat şi aşa am fost «exclus» din campanie pentru prima dată din 2004!!! Într-un oraş mic aşa cum e Târgu-Jiu, aceste lucruri se află imediat. Oamenii nu au încredere într-un partid care pune pe primul loc luptele egoiste din interior şi nu interesul oraşului şi al lor“, a fost mesajul lui Ponta pentru Dragnea.

Surpriza  din fieful lui Dragnea

Candidatul PMP la alegerile parţiale din Olteni din judeţul Teleorman, Violeta Ionescu (foto), a câştigat fotoliul de primar duminică, în lupta cu fostul edil Emilian Mărcuşanu, candidat  al PSD, aceasta fiind una dintre marile surprize ale actualelor alegeri.  Mărcuşanu, politician care anul trecut a fost demis de două ori din funcţia de primar, de fiecare dată fiind invocată o decizie definitivă a instanţei din 2014 privind condamnarea sa la un an de închisoare cu suspendare şi doi ani de încercare pentru abuz în serviciu, candida pentru al patrulea mandat. Acesta era considerat favorit, în contextul în care la ultimele două rânduri de alegeri a obţinut peste 50% din voturi.

Greii PSD, alături de Mărcuşanu

De asemenea, Mărcuşanu s-a evidenţiat şi la alte momente electorale. De pildă, la referendumul din 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu, fostul primar al Olteniului a avut în comuna sa o prezenţă la vot de peste 90%. Mai mult, în această campanie Mărcuşanu, a beneficiat de suportul mai multor lideri PSD, printre care şefa europarlamentarilor PSD, Viorica Dăncilă, dar şi al unor deputaţi social-democraţi precum Valentin Boboc şi Violeta Răduţ, toţi aceştia venind să anunţe faptul că-l sprijină pe fostul edil.

New Post has been published on http://bit.ly/2sU9vVk

adevarul.ro : Românii şi Trump

Andrei  PlesuE ridicol să comentezi întîlnirile politice dintre doi şefi de stat, drept expresii ale unor ”afinităţi” de ordin privat. Nixon n-a venit în România pentru că îl găsea foarte simpatic pe Ceauşescu. Nici pentru De Gaulle preşedintele comunist nu era, cred, partenerul ideal de conversaţie.

Dar, în context, întîlnirile cu pricina au avut rostul lor geopolitic. După decembrie 1989, toţi preşedinţii României s-au întîlnit şi s-au fotografiat cu preşedinţii americani şi toţi politicienii autohtoni, indiferent de partid, au susţinut, sincer sau demagogic, ”parteneriatul strategic” cu SUA. Există, e drept, oarecari deosebiri de nuanţă. Dl Klaus Iohannis e primul şef de stat din regiune invitat (într-un context delicat) la Casa Albă de Donald Trump, după instalarea lui în înalta funcţie, iar convorbirea dintre cei doi lideri şi declaraţiile lor de presă indică un episod semnificativ, un util consens pe cîteva probleme esenţiale, pe scurt, un succes important al Preşedinţiei române în plan diplomatic. De altfel, chiar şi adversarii politici ai dlui Iohannis au fost constrînşi de împrejurări să se declare satisfăcuţi de eveniment, evident cu unele fente specifice. Dl Dragnea, de pildă, a trecut sub tăcere chestiunea corupţiei, abordată ferm în dialogul din Salonul Oval şi s-a arătat nesigur de eventuale consecinţe economice ale întîlnirii (de vreme ce Domnia Sa n-a fost de faţă…).. Dl Tăriceanu a reţinut doar că specia cea mai gravă a corupţiei este ”abuzul de putere” (se gîndea, desigur, la propiul său război cu ”puterea judecătorească”). În genere, şi comentatorii politici (de toate obedienţiele) au găsit cuvinte bune cu privire la întîlnirea de la Washington, ilustrînd un amplu registru stilistic: de la aprobare convenţională, la exaltare mistică. (Nemulţumit pare să fi fost doar un jurnalist român trăitor în Statele Unite: la întîlnirea dintre preşedinte şi comunitatea românească, organizată de ambasada noastră, era cam înghesuială, astfel încît jurnalistul cu pricina n-a reuşit, cum spera, un tȇte-à-tȇte profesionist cu dl Iohannis. Adică discriminare: cu Trump da, iar cu omul nostru nu!). Ca de obicei, foarte viguroşi au fost, din toate ”poziţiile”, forumiştii: cînd fericiţi că ne-am dat bine cu americanii, cînd furioşi că, de fapt, sîntem convocaţi dincolo de Ocean ca nişte ”slugi”…). Să amintim şi melancolia unui universitar bucureştean, grăbit să constate că presa americană nu a acordat întîlnirii dintre cei doi preşedinţi tot atîta importanţă, cîtă i-am acordat noi. Ba dimpotrivă.

Dar, una peste alta, bilanţul e bun. Personal, am chiar sentimentul că, între Donald Trump şi Klaus Iohannis, a funcţionat o bună chimie, ceea ce promite o perspectivă încurajatoare a relaţiilor dintre cele două state.

Am însă de făcut un comentariu legat de un anumit mod de a înţelege ”politica”. Şi dl Dragnea a ”semnat condica” la Washington, imediat după succesul electoral al lui Donald Trump. A pretins că a fost ”invitat” la ceremoniile inaugurale şi a decis să onoreze invitaţia. În realitate, ”invitaţia” a venit din partea unui vicepreşedinte al Comitetului pentru organizarea evenimentului, dl Elliot Broidy, cunoscut în ţara sa pentru unele probleme penale. E vorba de un tip de invitaţie care se plăteşte. Cine vrea să fie de faţă la tot tapajul trebuie să-şi finanţeze ”ambîţul” (transport, hotel şi taxă de participare, în funcţie de cîte segmente de program vrea să ”bifeze”: ceva între o jumătate de milion şi un milion de dolari). Dl Dragnea a hotărît deci să dea lovitura (de imagine) şi să plece la Washington. Nu se ştie nici pînă azi pe banii cui. Ai vreunui donator discret? Ai Camerei Deputaţilor? Ai partidului său? Oricum, prezenţa trans-oceanică a dlui Dragnea n-a produs nimic. Între sute de alţi veleitari, portretul său n-a fost pereceput decît la grămadă, asezonat cu strîngeri de mînă şi replici protocolare. Pentru ”posteritate”, s-au făcut şi cîteva poze, difuzate, evident, în presa ”de-acasă”. De ce rememorez această împrejurare? Pentru că e un exemplu de manual pentru rubrica ”provincialism politic”. Mai întîi, la ceremoniile de la Washington n-a participat nici un reprezentant de vîrf al vreunei alte ţări. Cutuma este ca doar ambasadorii străini să fie de faţă. Prin urmare, dl Dragnea, ca şef de partid şi preşedinte al Camerei a făcut figură de turist exotic. Ce şi-a zis? Mă bag printre şmecherii din preajma lui Trump, mă trag în poză cu el, şi mă întorc acasă glorios, ca un mare lider planetar. Şi le dau şi cu ”sîc” adversarilor! Gîndire de tîrgoveţ ţanţoş! Pur şi simplu s-a strecurat, pe bani grei, la un chef boieresc: nimeni nu ştia cine e, nimeni nu-l lua cu adevărat în serios. Dar pentru CV-ul propriu, era o ”achiziţie”…

Care va să zică, România n-a fost prezentă, legitim şi cuviincios, în biroul lui Donald Trump, decît acum, odată cu vizita dlui Klaus Iohannis. Micile jocuri de glezne dîmboviţene nu ne aduc nimic, nu ne reprezintă şi au un efect mai curînd stingheritor. Domnul Dragnea n-ar face rău, dacă insistă să rămînă lider naţional, să se mişte ceva mai ”urban” pe scena publică, să nu confunde viaţa politică (locală şi internaţională) cu un soi de bişniţă de cartier, cu o manevră ”dăşteaptă” de Teleorman. N-am nimic cu Teleormanul, de vreme ce eu însumi am, după tată, rădăcini prin Turnu Măgurele. Dar de ce ne-am comporta în aşa fel încît să ne compromitem obîrşia, în loc să o onorăm. Dle Dragnea, vorba prietenului Dvs. de la Washington: ”Let`s make Teleorman great again!

Top articole

Adio, roaming de la 15 iunie: tot ce trebuie să ştii despre eliminarea tarifelor acum 2 zile

Temutele Batmobile din dotarea FSB au debarcat în Crimeea VIDEO acum 4 zile

Mesajul unui IT-ist român despre manelizarea TIFF. „Aţi celebrat faptul că sunteţi nişte proşti care plătesc impozite inclusiv în locul maneliştilor“ acum 3 zile

Darren Cahill explică înfrângerea Simonei Halep şi dezvăluie ceva tulburător despre jucătoarea noastră acum 24 ore

Moartea fulgerătoare a unui corporatist „veşnic obosit“: „Muncea foarte mult. Îşi lua şi acasă de lucru. Era epuizat“ acum 2 zile

Ciudata boală de care a suferit regele Carol al II-lea. De ce a avut monarhul un apetit sexual anormal acum 3 zile

Halep: „I-am spus lui Ion Ţiriac să nu mă lovească, pentru că se uită toată lumea la noi!“ – Confesiune picantă a jucătoarei după calificare acum 4 zile

Minunea de la Rimetea. Satul secuiesc transformat într-unul dintre cele mai frumoase din România acum 3 zile

E victorie! Simona Halep trece de Karolina Pliskova şi ajunge în finala de la Roland Garros acum 4 zile

CTP îi răspunde lui Traian Băsescu: „Emană o duhoare de dihor securisto-comunist şi s-a afirmat ca tată şi protector al hoaţelor cât cuprinde“ ieri

Ce scrie presa internaţională după întâlnirea de la Casa Albă dintre Iohannis şi Trump: „Tonul s-a schimbat“ acum 2 zile

Ambasadorul SUA la Chişinău, uimit că jumătate din moldoveni ar fi proruşi: Noi am dat Moldovei peste 1 miliard de dolari, dar ce a dat Rusia? acum 2 zile

Boureanu, acuzat de ultraj după ce ar fi lovit doi poliţişti, audiat de un procuror. La rândul lui, fostul deputat a fost internat cu fractură de maxilar VIDEO… acum 3 zile

Cum arată acum cele mai cunoscute modele Playboy, pozate în aceleaşi ipostaze ca în urmă cu 30 de ani FOTO acum 4 zile

Incident între Simona Halep şi Jelena Ostapenko: „Mi-a dat cu mingea în ureche cu 150 de kilometri pe oră“ acum 3 zile

Godină explică de ce Boureanu nu este o victimă: „Poate ar fi trebuit să citească asta şi moderatoarea Antena 3“ acum 18 ore

Prima măsură a noului şef ANCOM: şi-a mărit leafa la 10.000 euro pe lună acum 3 zile

Băsescu, mesaj dur despre Cristian Tudor Popescu: Un ţârcovnic piţigăiat, plin de rahat şi de ifose acum 2 zile

News

Dragnea, ironii la adresa lui Grindeanu: Se mai întâmplă în …  

Legea graţierii, pe masa deputaţilor jurişti. Ce categorii d…  

George Maior, audiat luni în comisia de anchetă a alegerilor…  

Instanţa supremă ar urma să se pronunţe privind redeschidere…  

Dovada că Ion Dolănescu era îndrăgostit lulea de Nadia Comăn…  

Cum a contribuit Helmuth Duckadam la victoria Revoluţiei din…  

Despre Andrei Pleșu

Andrei Pleşu este scriitor, eseist, director fondator al revistei „Dilema Veche“ şi al Colegiului „Noua Europă“.

Despre BLOGURILE ADEVARUL.RO

Blogurile adevarul.ro reprezintă o platformă online care conține text bloguri profesionale, analize și comentarii argumentate semnate de autori care provin din diverse domenii: de la scriitori și artiști la specialiști în politică externă sau drepturile omului. Prin textele publicate pe Blogurile adevarul.ro, ne propunem să aducem un plus de valoare dezbaterilor din mediul online românesc.

Nu de puţine ori, vocile curajoase stârnesc controverse, sunt blamate sau elogiate. Platforma de bloguri adevarul.ro şi-a asumat misiunea riscantă de a încuraja dialogul deschis între comunităţi, indiferent de divergenţele dintre acestea. Diversitatea este unul dintre principiile fondatoare ale platformei, de aceea promovăm oameni cu opinii diametral opuse în aceeași măsură, astfel încât voi, cititorii, să aveți conturată, cât mai exact, tema respectivă. Abordările, ideile și principiile cu care vă identificați depind exclusiv de voi.

Dincolo de personalităţile din viaţa publică din România, noi credem că cei mai interesanţi bloggeri sunt cei pe care încă nu-i cunoşti. Credem în puterea pe care o au mesajele de pe bloguri şi ştim că lumea ar fi mai frumoasă dacă oamenii s-ar confrunta cu condeiul în mână. Vă încurajăm să citiți textele bloggerilor adevarul.ro, să le urmăriți prestațiile în emisiunile Adevărul Live și să folosiți argumentul ca unică „armă“ de dezbatere cu aceștia.

Comentariile sunt moderate de departamentul Community Desk al redacției „Adevărul“, iar bloggerii nu au posibilitatea de a șterge comentarii.

În schimb, bloggerii adevarul.ro au libertatea de a-şi publica singuri textele pe adevarul.ro, astfel că intervenţia editorilor asupra acestor articole este una care să se încadreze în termenii şi condiţiile stabilite de comun acord prin Ghidul de bune practici. Cu toate că „Adevărul” încurajează dialogul, opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia ziarului.

Conținutul articolelor de pe platforma de Bloguri adevarul.ro este protejat de către dispoziţiile legale incidente. Bloggerii adevarul.ro, dar și „Adevărul“ dețin drepturile de autor pentru articolele scrise pe această platformă.

Sunt interzise copierea integrală, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului text blogurilor de pe adevarul.ro pe alte site-uri. Preluarea de informaţii de către publicaţii sau, după caz, site-uri web poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi de către Clubul Român de Presă: „Preluarea fără cost a unor materiale de presă se poate realiza doar în limita a 500 de semne, dar fără a depăşi jumătate din articolul sau ştirea în cauză (…)“.

Citarea unor scurte extrase din articolele postate pe Blogurile adevarul.ro se face astfel:

– în primul paragraf al articolului se va preciza atât numele bloggerului, cât și faptul că textul provine de pe platforma de bloguri adevarul.ro; ex: scrie Ion Popescu pe blogurile adevarul.ro;

– la sfârșitul articolului, se va preciza într-un mod vizibil sursa: blogurile adevarul.ro și persoana care semnează articolul, cu link catre articolul integral de pe adevarul.ro; ex: Textul integral, semnat de Ion Popescu, pe blogurile adevarul.ro.

Citește-l pe Blogurile adevarul.ro pe cel pe care îl respecți, pe cel care te intrigă, pe cei cu care ești în dezacord sau în asentiment, pe autorii și autoarele care îți deschid o nouă perspectivă.

Top bloguri

Succes major al lui Iohannis la Washington. Declaraţie crucială a preş… acum 2 zile

Alegeri în UK. Şoc total – conservatorii pierd majoritatea în Parlamen… acum 3 zile

Repoziţionarea bazelor militare, un semnal de putere la marginea imper… acum 2 zile

Ce vor, de fapt, americanii de la România? Să devină pionul nr. 1 în a… acum 2 zile

Despre fascism, familii şi viaţă: cazul curios al lui Bogdan Stanciu… acum 3 zile

Erori geopolitice contemporane acum 3 zile

Iudeo-fascişti versus Firea, PSD şi codru acum 3 zile

Vino, Trump! acum 4 zile

În ţara condusă de un condamnat penal, lumea se isterizează că TIFF-ul… acum 2 zile

Un chelner cu adevărat bun şterge masa cu scuipat doar atunci când NU … acum 4 zile

Despre Legea Salarizării Unitare. Cum să o înţelegem? acum 4 zile

Românii şi Trump acum 1 ora

Când şefu’ nu​ ştie să explice clar ce vrea. Cum mi-a demonstrat secre… acum 3 zile

Nu ne potrivim acum 3 zile

Tăriceanu – pe mintea şi pe felul lui Traian Băsescu acum 4 zile

Micul război de independenţă al lui Pavel Filip? acum 22 ore

Week-end cu sare amară pentru Dragnea şi Tăriceanu acum 2 zile

New Post has been published on http://bit.ly/2sQZZCg

adevarul.ro - SERIAL Boieri Mari, Episodul 21 :

Istoria Cantemirilor în Europa. Dimitrie Cantemir, prietenul şi prizonierul lui Petru cel Mare

de

Alexandra Şerba

Dimitrie Cantemir a fost un maestru al traiului în exil, s-a adaptat la oameni şi la vremuri, a ajuns în cele mai înalte straturi ale societăţilor în rândul cărora a pribegit. A fost un domn altfel, care a vrut să schimbe regulile jocului geopolitic, dar istoria i s-a împotrivit. Nu s-a ales decât cu un nou prieten: Petru cel Mare. A fost un cărturar şi un vizionar, „cu o nesfârşită tinereţă de suflet“, cum spunea Iorga.

Ştiri pe aceeaşi temă

SERIAL Boieri mari, Episodul 20: Neamul Rosetti. Câţiva în ţară, mulţi…

SERIAL Boieri mari, Episodul 19: Sfârşitul epocii fanariote. Nicolae S…

SERIAL Boieri mari, Episodul 18: Marile inginerii ale Erbicenilor. Lau…

SERIAL Boieri mari, Episodul 17: Sturdzeştii, neam de moldoveni condu..

Până în 1685, se scurseseră 12 ani din viaţa lui Dimitrie fără să-i fi tulburat copilăria ceva însemnat, cu excepţia morţii mamei sale. Dar el avea atunci abia 3 sau 4 ani, nu înţelegea prea bine dramele acestea. Ca orice copil de boier de rang inferior, se învârtea pe lângă tată, să deprindă de mic treburile boiereşti, şi-şi petrecea timpul liber cu sora Ruxandra şi cu fratele mai mare, Antioh. Dar în 1685, viaţa lui Dimitrie s-a schimbat complet: a descoperit avantajele traiului într-un palat princiar, ca unic fiu al domnului. Se întâmplase aşa: Constantin Cantemir a fost înscăunat voievod al Moldovei, iar fiul Antioh a fost luat de turci la Constantinopol drept gaj al loialităţii tatălui faţă de Sublima Poartă – cum era obiceiul –, iar Ruxandra se căsătorise şi-şi făcuse altă casă. Şi-aşa, Dimitrie a început să profite de toate splendorile pe care i le conferea noul statut – nu, nu porţelanurile, ornamentele interioare şi mătăsurile, ci posibilitatea de a învăţa, de a avea un tutore personal, de a se ridica deasupra celorlalţi copii de boieri moldoveni. Căci, trebuie menţionat, în acea vreme nu exista vreun sistem de învăţământ public de nivel înalt, iar educaţia era strict în grija familiei, fiecare se instruia după cum îl ducea capul şi buzunarul. Dimitrie a primit un dascăl grec, pe Ieremia Cacavela, care l-a învăţat latina, greaca şi slavona, dar şi retorica, logica şi fizica.

Capuchehaie, de nevoie

Viaţa tihnită a tânărului Dimitrie s-a încheiat, brusc, dar pentru o scurtă perioadă: a fost trimis la Constantinopol pentru trei ani, pentru a-l înlocui pe Antioh, care se întorcea la Iaşi. Toate acestea, în perioada în care îl frământau şi marile probleme ale adolescenţei, după cum mărturisea mai târziu: „Nevoi contrare, amarnice, neînfrânate şi neîmblânzite năvălesc şi din afară, şi dinăuntru, asupra colibei nimicniciei mele“, îl citează Ştefan Lemny, în volumul „Cantemireştii: Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea“. S-a întors în Moldova chiar la timp pentru a asista la o desfăşurare deplină a puterii domneşti: decapitarea câtorva boieri acuzaţi de hiclenie, printre care s-a aflat şi cărturarul Miron Costin.

Dar Constantin a murit la scurt timp, iar Dimitrie i-a urmat la tron pentru numai trei săptămâni. Nu l-a acceptat Poarta. Mai mult, în 1693, a fost luat la Constantinopol cu rolul de capuchehaie – un fel ambasador al voievozilor la Înalta Poartă. Următorii 17 ani şi-i va petrece pe malurile Bosforului, unde va publica şi primele sale opere. În această perioadă a dezvoltat un interes deosebit pentru istoria imperiului, dar şi o antipatie faţă de otomani, o convingere că decadenţa imperiului era de neînlăturat.

În ce priveşte viaţa personală, Dimitrie Cantemir s-a ocupat singur şi de acest aspect. Căsătoria sa nu a fost una aranjată, deşi existaseră câteva tentative în perioada când trăia tatăl său. În 1700, când avea 27 de ani, a reîntâlnit-o pe tânăra Casandra Cantacuzino, fiica domnitorului valah Şerban Cantacuzino, cu  zece ani mai tânără decât el. Logodna s-a făcut imediat. Căsătoria s-a petrecut la Iaşi, cu mare fast, însă cu multe peripeţii, căci Constantin Brâncoveanu dorea să o împiedice cu orice preţ. Chestiuni de politică şi putere regională. S-a înfăptuit, totuşi, şi tinerii au fost fericiţi până la adânci bătrâneţi. Au avut împreună opt copii: pe Maria, Smaranda, Matei, Constantin, Şerban, Antioh şi pe Petru şi Ivan, aceştia doi murind la vârsta de 1 an.

Rocada spre Petersburg

Şederea la Constantinopol n-a fost o plăcere, dar Dimitrie a reuşit să-şi facă acolo un bun nume, să câştige simpatia otomanilor, să treacă peste tot felul de uneltiri, competiţii şi mici antipatii personale. A trăit, însă, cu această convingere: că el este moştenitorul de drept la tronul Moldovei. Iar visul i s-a împlinit în 1710. Sublima Poartă l-a numit în mare grabă domn,  în contextul turbulenţelor internaţionale, generate de tătari şi de ruşi. Nici măcar nu i s-a mai cerut tributul de învestire. A fost numit domn, dar cu o misiune: să fie cu ochii pe domnul valah, Constantin Brâncoveanu, suspectat că s-ar fi aliat cu ruşii. Numai că planurile sale erau cu totul altele. Visa o revoluţie.

Vântul schimbării a venit în februarie 1711, când ţarul Petru cel Mare a declarat că intră în cruciada împotriva „duşmanilor lui Iisus“ şi a trimis soli în toată Europa pentru a agita spiritele. Dimitrie Cantemir a răspuns prompt la apelul ţarului: în aprilie, la Luţk, a semnat un tratat secret, prin care era recunoscută domnia pe viaţă şi ereditară a lui Cantemir, cu condiţia ca Moldova să intre sub protecţia Rusiei.  Ceasul războiului a sosit rapid, dar sorţii nu i-au surâs. Armata lui Mehmed Paşa a înfrânt armatele ruso-moldoveneşti la Stănileşti, pe Prut, în 1711. Dimitrie Cantemir şi-a luat familia şi s-a refugiat în Rusia. Încheia o a doua domnie, ce durase numai opt luni. Schimbase briza Bosforului cu liniştea şi frigul înţepător ale stepei ruse. S-a adaptat şi aici, chiar mai bine decât s-ar fi putut bănui.

Ostatic şi sfetnic al ţarului

Foto: Una dintre fiicele lui Dimitrie Cantemir; Sursă fotografii: „Despre Dimitrie Cantemir cu prilejul aducerii în ţară a rămăşiţelor lui“, Nicolae Iorga

Ajuns în Rusia, a vrut să lase deoparte politica, să se ocupe numai de ştiinţe, să cunoască Europa. Numai că nu prea s-a putut. În tratatul semnat cu Petru cel Mare scria, iniţial, că li se va permite Cantemirilor să ajungă în cele mai mari oraşe creştine, însă nu s-a respectat prevederea în ceea ce l-a privit pe el. N-a mai ieşit din Rusia niciodată. Au urmat 12 ani de prizonierat, unul relaxat, în care a devenit un apropiat al ţarului, de la care spera să reia politica antiotomană, pentru ca el să revină pe tronul Moldovei. N-a fost să fie. Iar apropierea de Petru cel Mare nu l-a lăsat chiar pe drumuri. A primit o moşie la Harkov, a fost numit consilier secret al ţarului în problema Orientului şi a fost numit „principe serenissim al Rusiei“. În 1714, a  fost acceptat membru al Academiei din Berlin, la comanda căreia a realizat opera „Descriptio Moldaviae“.

În perioada în care a stat în Rusia, s-a schimbat şi viaţa sa personală. Soţia sa, Casandra, a murit în 1713. Au urmat şase ani de văduvie, în care singurul său obiectiv a fost să-şi integreze fiii în societatea rusă, să le ofere o educaţie aleasă. Au fost atât de apropiaţi de Curtea imperială, încât Maria, fiica cea mare a lui Cantemir, a reuşit să lege o idilă cu Petru cel Mare, cu care a avut un copil, a cărui soartă a rămas incertă – unii istorici susţin că a fost ucis la naştere. Abia în 1720 s-a recăsătorit Dimitrie, cu prinţesa Anastasia Ivanovna Trubeţkoi, iar naşi de cununie au fost chiar ţarul şi ţarina.

În 1722, Cantemir l-a însoţit pe Petru cel Mare în Persia şi Astrahan, din calitatea sa de consilier în problemele orientale. În urma acestei călătorii, Dimitrie Cantemir s-a îmbolnăvit puternic, iar investigaţiile au arătat că suferea de diabet. Înainte de a muri, pe 21 august 1723, l-a numit pe ţar tutore pentru copiii săi şi a ridicat o biserică închinată Sfântului Dumitru.

Revenirea lui Cantemir la Iaşi, după 212 ani

Foto: În Piaţa Unirii din Iaşi, poporul s-a adunat în jurul osemintelor domnitorului; Sursa: „Adevărul”

La jumătatea lunii iunie 1935, era agitaţie mare în România. Soseau în ţară osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir. Veneau din Rusia, cu vaporul Principesa Maria, pe care se afla şi o parte din arhiva României transportată la Moscova în timpul Primului Război Mondial, odată cu tezaurul. Pe traseu erau organizate diverse ceremonii: la Constanţa, vaporul era întâmpinat de prim-ministrul Gheorghe Tătărescu şi de miniştrii Titulescu, Vasile Sassu, Angelescu şi Lapedatu. De acolo, catafalcul era urcat într-un tren special, cu destinaţia Iaşi. „În ziua de 17 iunie, la sosirea osemintelor, se vor găsi pe peronul gării Iaşi reprezentanţii regelui, ai consiliului de miniştri, mitropolitul, reprezentanţii partidelor, ai comisiunii monumentelor istorice, ai Camerei şi Senatului şi profesorii şi studenţii Universităţii Mihăilene. Coborârea va fi salutată cu 101 salve de tun. Clopotele tuturor bisericilor vor suna iar muzicile militare vor cânta Rugăciunea“, se anunţa în ziarul „Adevărul“ din 14 iunie 1935.

În dimineaţa cu pricina, lucrurile s-au întâmplat întocmai. Comitetul de primire – entuziast, organizarea – la rigoare. „Osemintele Domnitorului Cantemir sunt închise într-o cutie lungă de doi metri, lată de un metru şi înaltă de 25 de centimetri. În mijloc, în spre partea unde, ni se spune, se află capul Domnitorului, e o adresă cu următorul cuprins: „Legaţia României, Ministerul afacerilor străine, Bucureşti“. Poartă şi un număr de înregistrare cu cretă: 33“, notau, minuţios, redactorii „Adevărul“. La ora 11.00 dimineaţa, rămăşiţele pământeşti ale domnitorului au fost mutate pe un catafalc şi s-a oficiat un scurt serviciu religios. Cetăţenii s-au strâns buluc în jur, să aducă omagii marelui domn al Moldovei.

Noaptea, pe la ora 1.00, trenul special a ajuns la Iaşi. „Gara pustie, afară de decoraţiunea peronului, cu verdeaţă, care-şi împarte darnic miresmele proaspete. Întreg oraşul e gătit pentru sărbătoare“, scria „Adevărul“. Abia în dimineaţa zilei de 17 iunie a început ceremonia propriu-zisă. Prim-ministrul Tătărăscu plecase repede din Constanţa, să-l întâmpine pe domnitor şi la Iaşi, alături de Ion Inculeţ, Victor Iamandi, Nicole Iorga şi alţi înalţi oameni de stat. De la gară, cortegiul care s-a format în jurul catafalcului  a ajuns la Mitropolie, unde Nicodim a mai ţinut o slujbă, apoi s-a îndreptat spre Biserica Trei Ierarhi, unde a fost depusă racla.

„Vasluienii închid cămara în faţa oaspetelui lor“

Dimitrie Cantemir a rămas cunoscut mai degrabă pentru scrierile sale. Este considerat mai mult cărturar decât domnitor. Probabil că cea mai importantă operă a sa este „Descriptio Moldaviae“ („Descrierea Moldovei“), pe care a redactat-o în perioada 1714-1716, la cererea Academiei din Berlin, în perioada în care se retrăsese în Imperiul Rus. Cartea a fost scrisă în limba latină şi ulterior a fost tradusă în multe limbi. Prima traducere în limba română a apărut în anul 1825, sub îndrumarea mitropolitului Veniamin Costache. „Descrierea Moldovei“ poate fi considerată o enciclopedie a statului despre care prea puţin se cunoştea în Europa: conţine informaţii detaliate privind geografia şi istoria ţării, organizarea politică şi condiţiile sociale. Este singura radiografie socială şi politico-administrativă a Moldovei feudale realizată de un român. În continuare, am extras câteva fragmente care conturează portretul locuitorilor de atunci ai Moldovei.

Despre firea oamenilor. „Trufia şi semeţia sunt muma şi sora lor. Dacă moldoveanu are un cal de soi bun şi arme mai bune, atunci el se gândeşte că nimeni nu-l întrece şi nu s-ar da în lături să se ia la harţă chiar şi cu Dumnezeu, dacă s-ar putea. Cu toţii sunt mai cu seamă cutezători, semeţi şi foarte puşi pe gâlceavă; cu toate acestea se liniştesc lesne şi se împacă iarăşi cu potrivnicul. Vorba duel încă nu le este cunoscută. Ţăranii trec rareori de la vorbe la arme, însă astupă gura semeaţă a potrivnicului cu ciomagul, cu bâta şi cu pumnii. Sunt glumeţi şi veseli; ceea ce au în suflet le stă şi pe buze; dar, aşa cum uită uşor duşmăniile, tot aşa nu ţin multă vreme nici prietenia.“

Despre beţie. „De băutură nu au prea multă greaţă, dar nici nu-i sunt plecaţi peste măsură. Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă în ospeţe, uneori de la al şaselea ceas al serii până la al treilea ceas după miezul nopţii, alteori şi până ce se crapă de ziuă, şi să bea până ce varsă. Rachiul nu-l iubeşte nimeni, afară de oştean; ceilalţi beau numai un pahar mic înainte de masă. Locuitorii Ţării de Jos, de la hotarul cu Valahia, iubesc vinul mai mult decât ceilalţi. Odată s-a iscat sfadă dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Cei ce se luaseră la sfadă au mers pe podul de la Focşani (la hotarul dintre Moldova şi Valahia), unde atâta s-au sfădit amândoi cu paharele până când valahul a căzut jos de prea mult vin ce băuse. Drept plată pentru izbânda lui, moldoveanul a fost dăruit de domnie cu boieria.“

Despre educaţie: „Moldovenii nu numai că nu sunt iubitori de învăţătură, ci chiar le e urâtă aproape la toţi. Chiar şi numele meşteşugurilor cele frumoase şi ale ştiinţelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că oamenii învăţaţi îşi pierd mintea şi atunci când vor să laude învăţătura cuiva, zic că a înnebunit de prea multă învăţătură.“

Despre ospitalitate: „Chipul cu care primesc oaspeţi străini şi drumeţi e vrednic de cea mai mare laudă; căci deşi foarte săraci din pricina învecinării cu tătarii, totuşi nu se dau înapoi niciodată să dea mâncare şi găzduire unui oaspete şi-l adăpostesc fără plată timp de trei zile, împreună cu calul său. (…) Numai vasluienii n-au faima aceasta; aceştia nu numai că închid casa şi cămara în faţa oaspetelui lor, ci se ascund când văd pe cineva venind, se îmbracă în haine zdrenţăroase, vin apoi în chip de calici şi cer ei înşişi de pomană de la străin.“

  Un mic geniu care s-a împrietenit cu Voltaire şi Montesquieu

Mezinul familiei Cantemir s-a născut la Constantinopol, în 1709, dar a copilărit în Rusia, după retragerea lui Dimitrie şi a Casandrei la Curtea ţarului. Ca şi tatăl său, Antioh (foto) şi-a pierdut mama tot la vârsta de patru ani, după care şi-a dedicat timpul studiului alături de profesori privaţi, care-l instruiau în ştiinţe şi în cultura latină. Când avea 14 ani, a murit şi tatăl său, iar tânărul Antioh avea planuri mari: „Am nu puţină pasiune şi pentru ştiinţele matematice şi de asemenea pentru miniatură“, îi scria ţarului, cerându-i să-l trimită la studii în străinătate. Nu s-a aprobat cererea, dar Antioh a ales să studieze la Academia de Ştiinţe din Petersburg, unde aprofunda mai ales filosofia şi matematica.

Maestru al satirei

A reuşit să plece din Rusia când abia ce împlinise 22 de ani şi a fost numit ambasador imperial la Londra. În ciuda vârstei fragede, s-a descurcat să mai aplaneze din problemele ruso-engleze, şi în cei şase ani cât a rămas staţionat acolo şi-a dedicat timpul liber studiului, fiind pasionat îndeosebit de scrierile lui Descartes, Newton, Leibniz. În 1738, a fost mutat diplomatic la Paris. „Activitatea lui diplomatică în Franţa se deosebeşte foarte mult de cea din Anglia. Protocolul îi obliga pe ambasadorii străini să participe la somptuoasa punere în scenă a vieţii de la Curte, menită să contribuie la strălucirea monarhiei franceze. Spre marea sa mirare, constată că la Paris nu exista vreun aşezământ similar celui unde petrecuse clipe atât de plăcute la Londra, deşi, în rest, recunoaşte că Parisul era centrul plăcerilor“, se arată în volumul „Cantemireştii: Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea“.

La Paris, însă, va avea acces în cele mai selecte saloane literare şi filosofice ale vremii. În această perioadă i-a cunoscut şi pe Montesquieu, şi pe Voltaire, cu cel din urmă legând o strânsă legătură – de prietenie, în măsura în care se putea. Activitatea sa literară era apreciată de criticii literari ai vremii, care-l considerau un iniţiator al clasicismului în literatura rusă – de altfel, a rămas postum cu această icoană, de „părinte al poeziei ruse“, iar în 2003, la Sankt Petersburg i s-a ridicat un bust, pe al cărui soclu e scris: „Părintele întemeietor al clasicismului rus şi maestru al satirei literare“. În opera sa se numără, pe lângă numeroase traduceri, şi satire, epigrame şi fabule.

Un ambasador de nepreţuit

Antioh Cantemir nu s-a căsătorit şi nu a avut urmaşi. A murit vremelnic, la 35 de ani, la Paris. A fost răpus de tuberculoză, însă starea sa de sănătate era deja fragilă, suferind de multă vreme de o boală de stomac, despre care se crede că ar fi putut fi cancer. A fost înmormântat, conform dorinţei sale testamentare, în cripta familiei Cantemir din Moscova. La aflarea veştii morţii sale, Montesquieu îi scria unui amic comun: „Abatele Venutti mi-a comunicat durerea cauzată de moartea prietenului nostru, prinţul Cantemir, şi de proiectul domniei voastre de a călători în provinciile noastre meridionale pentru a vă reface sănătatea. Veţi găsi peste tot prieteni care vor înlocui pe cel pe care l-aţi pierdut; dar Rusia nu va înlocui atât de uşor un ambasador de calitatea lui Cantemir“.

  O familie pierdută prin Europa

Cantemireştii s-au născut pe pământ moldovenesc, într-o vreme în care Moldova încă era un stat despre care se ştiau prea puţine lucruri în Vest. Era un pământ relevant numai în Est. Pentru Rusia, Polonia, Austria şi Imperiul Otoman. Ceilalţi europeni, nu prea ştiau unde să pună degetul pe hartă. Iată, de pildă, că târziu, pe la 1687, apărea la Paris, sub semnătura lui Renauld Lecoq, volumul „Geograful desăvârşit sau Arta de a învăţa cu uşurinţă geografia şi istoria prin întrebări şi răspunsuri“, carte devenită un adevărat manual în epocă. Aşadar, la sfârşit de secol XVII, la întrebarea „Ce este Moldova?“, se dădea următorul răspuns, citat în volumul „Cantemireştii: Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea“, scris de Ştefan Lemny: „Valahia de jos, situată între Dunăre şi Bulgaria“, cu capitala la Bucureşti – nicio menţiune despre Iaşi. Înainte de aceasta, lucrurile erau la fel de înceţoşate. Sau poate mult mai tare.

Foto: Constantin şi Antioh Cantemir, pictură murală din biserica mănăstirii Mera

Orişicât, acolo se găsesc originile neamului Cantemir, ca în majoritatea cazurilor – într-o istorie rămasă oarecum obscură, într-o stare materială oarecum incertă, într-un colţ al Moldovei oarecum uitat de lume. Genealogii au ajuns la concluzia că Toader Cantemir ar fi fost primul din neamul său şi că el a trăit în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Specialiştii au spus despre el şi că „era de origine pur românească“.

Coborâtori pe sângele lui Timur Lenk

Numai că istoria originilor Cantemireştilor a fost adăugită şi îmbunătăţită prin contribuţiile scriitoriceşti ale cronicarului Dimitrie. El a găsit altă explicaţie a propriei genealogii: a susţinut că era urmaşul lui Timur Lenk, cuceritorul mongol înrudit cu clanul lui Ginghis Han, argumentând că, de fapt, Cantemir vine de la Can-Temur, ceea ce se traduce prin „sângele lui Temur“ sau prin „cei ce descind din sângele lui Temur“. Ipoteza sa a stârnit multe polemici istorice postume domnitorului moldovean. Cert este că, cel mai probabil, o astfel de descendenţă nobilă era mai pe placul domnitorului, avea o aură de legendă mai uşor de reţinut, de răspândit, de respectat. Era mai exotică decât descendenţa grecească, de pildă.

Oricum, istoricii nu au neglijat aprecierile sale. S-a considerat că un amestec cu principii hanului tătar nu era de neconceput, având în vedere că se mai cunoscuseră cazuri în Moldova acelor vremuri. Iar numele Cantemir nu era prea des întâlnit în epocă. Istoricul A.D. Xenopol spunea chiar aşa: „Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată numele lor: Han Temir“.

Mercenarul devenit domnitor

Informaţiile despre Toader Cantemir sunt puţine şi contradictorii. Se consideră, totuşi, că era apropiat de voievodul Ştefan cel Mare, care-l fericise cu câteva moşii în sudul ţării. Apoi, istoria face un salt de vreo patru generaţii, pentru a ajunge la Teodor Seleşteanu din comuna Silişteni, Moldova. Teodor a avut gospodărie frumoasă şi copii, însă a murit devreme, răpus într-o bătălie cu tătarii. Aici începe povestea măririi fiului său, Constantin – primul care avea să iscălească numele complet, Constantin Cantemir, şi care a rămas în istoria familiei drept „cel Bătrân“.

Constantin a avut un destin excepţional, în sensul că şi-a depăşit condiţia socială până a ajuns în cea mai înaltă treaptă – i-a lăsat în urmă pe toţi acei strămoşi pierduţi în destinele ţărăneşti sau de mici moşieri. A fost primul mare Cantemir. S-a născut în Silişteni, în 1612, iar după moartea tatălui, în 1627, a plecat în lume. Mai precis, şi-a petrecut tinereţea ca mercenar la polonezi, sub voievozii Vladislav şi Ioan Cazimir din neamul Vasa. S-a întors în Moldova când deja împlinise 32 de ani şi avea întreg corpul brăzdat de cicatrici groase, de sabie neşlefuită bine. În ţară, cariera militară strălucită l-a ajutat să ajungă în rândurile boierilor mari, cu dregătorii din ce în ce mai importante, precum cea de vornic de Bârlad, armaş, serdar şi Mare Clucer.

A început să fie bine privit şi de Sublima Poartă, şi mai ales de Marele Vizir, pentru că era un bun strateg militar şi cunoştea multe limbi străine, şi în special tătara. Alta era problema lui – punctată de cronicarul moldovean Ion Neculce: „şi om prost, mai de gios, că nici carte nu ştie“. Asta n-a avut prea mare importanţă în anul 1685, când s-a urcat pe tron, în ciuda faptului că avea o vârstă înaintată, avea 73 de ani. Ba chiar a primit caftanul de domnitor de la însuşi Soliman Paşa, comandantul turcilor, înainte ca Poarta să-i confirme domnia şi să-i trimită însemnele de putere. În plus, pentru că s-a pronunţat împotriva domniilor fanariote, în ciuda afinităţii pentru otomani, Constantin a fost susţinut la domnie şi de domnul valah, Şerban Cantacuzino.

Miron Costin cel hiclean

Acelea nu erau vremuri liniştite în politica principatelor. Iar domnia sa a fost predictibilă: a jucat ca un saltimbanc pe sârmă, într-un un exerciţiu de echilibristică între otomani şi ruşi. Nimic notabil nu s-a petrecut. Numai că numărul său a fost îngreunat de marii boieri din ţară, care încercau să-i destabilizeze echilibrul acesta – unii doreau o alianţă politică cu Austria, alţii, cu Polonia. Au avut sorţi de izbândă primii, aşa că gruparea adversă, înfrântă, a fost pedepsită aspru. Cu moartea, mai precis. Această grupare îi avea în frunte pe cronicarul Miron Costin şi pe fratele acestuia, Velicico – vasăzică aceştia erau prieteni buni cu Ioan Sobieski. Marele cronicar al vremurilor a fost acuzat de hiclenie, adică de trădare – termenul venea pe filieră otomană – şi a fost decapitat fără judecată, la Roman, în drumul spre Iaşi, în anul 1691. Aceasta avea să rămână marea pată neagră din istoria domniei lui Constantin Cantemir.

Spre sfârşitul domniei, Constantin Cantemir a mai avut o singură dorinţă: să facă succesiunea la tron ereditară. Marile puteri vecine nu i-au îndeplinit acest vis în scris, prin tratatele semnate, însă domnitorul, când s-a aflat pe patul de moarte, le-a spus boierilor din jurul său să-l urce pe tron pe unul dintre fiii săi, care-o fi mai vrednic.

Bir pe foc

Voinţa i-a fost îndeplinită. După doi ani de la moartea sa, a urcat pe tron Antioh Cantemir, cel mai mare dintre fiii săi. Preluarea puterii nu s-a făcut uşor. A fost nevoie de o mică acţiune conspirativă. Împreună cu Dimitrie, fratele său, a uneltit abil împotriva domnitorului Constantin Duca, cel care preluase tronul în defavoarea lui Dimitrie. Fraţii Cantemir au avut câştig de cauză, Duca a fost mazilit. Antioh era domn bine privit, cronicarul Ion Neculce spunea despre el că „era om mare la trup, cinstit, chipeş, la minte aşezat, judecător drept“. Prima sa domnie a fost marcată de semnarea Tratatului de la Karlowitz (1699), care a consemnat începutul destabilizării Imperiului Otoman. În al doilea mandat de voievod (1705-1707), Antioh a fost antipatizat de popor, pentru că a impus un regim drastic de biruri – printre care s-a numărat şi fumăritul, adică un bir pentru fiecare casă cu sobă şi coş de fum, în care se făcea focul.

În secolele ce au urmat, neamul Cantemireştilor s-a răspândit prin toată Europa. Mai ales în secolul al XVIII-lea, mulţi au ales să trăiască în Imperiul Rus, în Franţa şi în Marea Britanie. Cei care au rămas pe pământ românesc s-au înrudit cu familiile de mari boieri de aici – relaţia cu Cantacuzinii fiind cea mai notabilă, dar şi cu Sturdza, Rosetti, Ghica, Balş, Callimachi.

  Singura ctitorie bisericească a Cantemirilor

Biserica Mera (foto) se află în judeţul Vrancea, pe malul stâng al văii Milcovului, în apropiere de oraşul Odobeşti. Este, probabil, conform opiniilor unor specialişti, cel mai valoros monument istoric din judeţ. Mănăstirea a fost ridicată în secolul al XVII-lea, pe moşia boierilor Moţoc, însă în primii ani ai veacului următor, Antioh Cantemir, fiul domnitorului Constantin, a ctitorit un nou lăcaş bisericesc pe locul celui vechi. Şi aceasta a fost singura întreprindere de acest fel a familiei Cantemir.