#accept it

Nu se termină cu o trădare.

Nu se termină cu o ușă trântită.

Uneori se termină în liniște.

În două suflete care au încercat din răsputeri să repare ce se rupea încet, zi după zi.

În doi oameni care se privesc și înțeleg că nu se mai regăsesc în aceeași poveste.

Astăzi nu plâng doar după tine.

Plâng după noi.

După cei opt ani care au încăput într-o viață.

După toate promisiunile pe care le-am crezut nemuritoare.

După viitorul pe care îl vedeam atât de clar și care acum există doar în amintiri.

Dar uneori dragostea înseamnă și să accepți sfârșitul.

Să lași să plece ceea ce nu mai poate fi salvat.

Să alegi durerea sinceră în locul unei fericiri prefăcute.

Și poate că asta doare cel mai tare:

că încă îmi amintesc tot ce a fost frumos,

“You’ll know you’re winning when you are no longer thinking about yourself.” There is more to the story. It always amazes me that Evil found a way to corrupt humanity, then in humanity’s weakened and corrupted state, somehow focused the rest of man’s energy on what was wrong with him in that very state Evil initiated. The painful irony and audacity. Since that fateful day, man has spent his years…