Untitled

De pietrele primite

De vrei să înaintezi

În lucrurile Sfinte!

Trecutul e în urmă,

Înainte-i viitorul,

Necazul te învață

Să te încrezi în Domnul.

Nimic nu se întâmplă

Făr' voia Lui supremă,

Prin tot ce ai trecut

A fost câte o temă!

Nu-n toate ai primit

O notă ridicată,

Ai fost și neglijent

La școală, câteodată!

Te-ai mâniat ades

Pe cel ce te-a lovit,

Adesea ai cârtit

Când ai fost necăjit!

Nu-i Domnul vinovat

De crucea ce o duci,

Ci-ncrederea ta oarbă

În oameni și-n năluci!

În Biblie e scris

Că omu-i înșelător,

Doar Dumnezeu e drept

Și nu e schimbător!

Chiar bine de-l faci

Ai grijă cu-i oferi,

Că omul uită-n grabă

Necazul cel de ieri.

Mai bine-i să nu-aștepți

Răsplată când ajuți,

C-așa-ți va fi ușor

Pe cale ca să urci.

Iubește fără margini

De vrei să fii iubit,

În dragoste nu-i ură

De ești chiar prigonit.

Fă bine, caută pacea

Când alții vor război,

Împarte-ți bunătatea

Cu cei ce-s în nevoi.

Nu cere vreun respect

De unde nu există,

Parfumul faptei Sfinte

Nu moare, ci persistă!

Rămâi un trandafir

Și nu uita nicicând

Că și tu ai țepi

Cât umbli pe pământ.

De asta ești chemat

Să ierți desăvârșit

Ca și tu să fii iertat,

De Domnul mântuit.

Ciripitul dimineții

Îi dă slavă Domnului,

Numai omul nu se-nchină

Stând în nepăsarea lui!

Cântecul care se-aude

Dintr-un ram împodobit,

E spre slava Celui care

Doar prin fapte ne-a iubit!

Cu-o plăcută armonie

Se proșterne-n zori natura,

Înaintea Celui veșnic

Ce ne-a dăruit făptura!

O corală de insecte

Zumzăie în cinstea Lui!

Mare-i gloria, mărirea

Înălțată Domnului!

Fiecare dintre plante,

Dintre pomii fructiferi,

Laudă pe Creatorul

Minunate-i primăveri!

Florile i se închină

Cu parfumul lor frumos,

Frunzele foșnesc agale

Înspre slava Lui Hristos!

Iarba cea înrourată,

Proaspăt, odrăslită-n șes,

Se închină dând culoarea

Verdelui plăcut, ales!

O imensă simfonie

Se aude-n zori de zi,

Ciocârlia cu măestrie

Cântă "Domnul va veni!"

Numai tu, străine suflet,

Pui în cumpănă Iubirea

Care încă te mai caută

Să-ți ofere mântuirea!

Numai tu, țărână vie

Care-i porți în tine chipul,

Te-ndoiești o viață întreagă

Risipind degeaba timpul!

Ce-ar fi trebuit să-ți facă

Dragostea cea jertfitoare,

Încât să te poți trezi

Din a morții nepăsare?

Numai tu nu vrei să lauzi

Numele Cel Sfânt și mare

Prin care oricine crede

Capătă a Lui iertare!

Numai tu-i renegi puterea

Care rupe lanțul firii,

Celor care prin credință

Vin pe calea mântuirii!

Vină peste tine Duhul

Cu a Lui sfântă lumină,

Să-ți deschidă ochii orbi,

Să vezi drumul spre odihnă!

Să nu ți se-nchidă ochii

Până nu-L vel lăuda

Pe mărețul Dumnezeu

Care-ți poate pace da!

Nu fă din greul cuiva

O sursă pentru tine,

Căci banii te vor îngropa

În moarte și-n rușine!

Să râzi la plânsul celui trist,

Prea mare-i nebunia,

Căci într-o zi, ajungi, precis,

Să-ți vezi nenorocirea.

Mergi la necazul celui frânt

Și spune-i că îți pasă,

Că nici pe tine Dumnezeu

Singur nu Te lasă.

Să fii un om onest, cinstit,

Cu inimă de aur,

Nu poate fi mai minunat

Și mai frumos tezaur!

Te du la cerșetorul gol

Și ia cu tine haine,

Destul l-ai alungat nervos

Cu-n ton nespus de tare.

Că după moarte nu le iei

Cu tine în țărână,

Mucegăiesc și se-nvechesc,

Dar nu și fapta-ți bună!

Căci dincolo de tot ce crezi

Rămâne doar trăirea

Care rezultă la final

De ai avut iubirea!

Prea multe vorbe fără sens

Nu au vreo importanță,

Dar iubind înaintezi

Spre cer cu siguranță!

Ce bine-ar fi să ne smerim

La fiecare clipă

Când vine harul peste noi

Și Domnul ne ridică!

Chiar dacă suntem inundați

De Duhul ce coboară

Din înălțimea cerului

S-ajute la povară!

Să fim echilibrați oricând

Slujind cu bucurie,

Că nu-i de-ajuns să ai un dar

De nu ai omenie!

Nu-i nimeni privilegiat

De n-are înțelepciune

Să știe că a se smeri

E totuși o minune!

Pe scara firi-s cocoțați

Mulțimi de slujitori

Ce-au fost odată mai smeriți

Și mai folositori!

Cununa nu va străluci

Pe-o frunte transpirată

A celui care a râvnit

La loja importantă!

Să-ncepi frumos cu Dumnezeu

În ceasul convertirii,

Nu-i mai presus de nu sfârșești

Pe calea mântuirii!

Ia bine seama cum trăiești

Din anii tinereții,

Ca la final, spre bătrânețe

S-ajungi la pomul vieții!

Nervii, sunt manifestarea

Fiirii ce nu-i răstignită,

Când din orice te-aprinzi

Arunci vina pe ispită!

Nu vrei ca să recunoști

Că ți-e inima amară,

Plină de o răutate

Care iese în afară!

Ce ușor poți demonstra

Că nu ești ce pari a fi,

Când ți-e fața înfocată,

Când începi a te-nroși!

La examenul acesta

Cad acei ce-s botezați

Fără nașterea din nou,

Nesfințiți, netransformați.

Într-o față prea aprinsă

Se-oglindește frate iadul,

Tu veghează la mânie

Să nu-i treci în grabă pragul.

Omul plin de pace sfântă

E continuu cumpătat,

Ce i-ai spune, ce i-ai face,

Nu îl vei vedea turbat!

Când ești plin de Duhul Sfânt

Nu e loc de răutate,

Oricât ai fi de ispitit

Tu răspunzi cu bunătate!

Cine seamănă cu Domnul

Are-un caracter frumos,

Însă cel ce-i doar dresat

Își aruncă masca jos!

Tu de care om ești frate

Când ți se spune o vorbă?

Porți o sabie ascunsă

Și săgeți multe în tolbă?

Aprinzi satul sau orașul

Ca să-ți faci singur dreptate?

Sau rămâi tăcut ca Domnul

Emanând seninătate!

Cine-i plin de înțelepciune

Și de-a Domnului putere,

Știe să se înfrâneze

Fiindcă dragostea o cere!

Doamne! Vreau să mă ajuți

Să port crucea cu răbdare,

Să răspund cu bunătate

La fiecare provocare!

Când voi inchide ochii

Murind, precum se spune,

Abia atunci vedea-voi

Ce n-am văzut pe lume!

Îmi voi primi cununa

Și locul pregătit

În țara unde Soare

E Domnul meu iubit!

Aici, mi-a fost trăirea

Adesea înlăcrimată

Căci un izvor din suflet

Mi-a curs în viața toată.

Aș vrea s-ajung acasă

În locul fericirii

Unde nu s-or usca

Vreodată trandafirii.

Acolo n-or fi ceasuri

Cu nopți îndurerate,

Nici despărțiri amare

Cu inimi sfâșiate.

Nu vă cuprindă teama

Când solul morții vine,

E doar o simplă umbră

Ce-ți face numai bine!

Abia atunci vedea-vei

Ce n-ai văzut pe lume,

Fiindcă ai crezut

În singurul Său Nume!

Nu pot fi explicate

Momentele de slavă

Ce le va resimți

Mireasa Lui cea dragă!

C-am fost răscumpărați!

Dar pân' atunci să plângem

Umpluți de Duhul Sfânt.

Cu cei ce încă plâng,

Să ne mai bucurăm

Să mergem spre Cetate

Iubindu-ne ca frați

De dragul mântuirii