poetic și murdar

Timpul îți aduce lângă tine oamenii de care ai nevoie, nu cei pe care crezi tu că îi vrei.

în tine am pus viața mea toată.

Mai scriu artă pe trupul tău doar când ne doarme bebelușul.

Ochii tăi albaștri

Sunt dimineți grele, în care nu-ți sunt de ajuns două căni de cafea.

Floarea înflorește o dată, dar voi îmi înfloriți în fiecare zi.

Dacă vrei să scapi de depresie, fă un copil.

o să fie cel mai frumos Crăciun de până acum.

această variantă de iubire n-am experimentat-o niciodată. e ceva ieșit din comun, înfricoșător pe de o parte, însă se simte ca raiul, pe de altă parte. e ceva pentru care merită să lupți, să transpiri, să ai nopți albe, să te murdărești pe tricouri și pe piele. merită să ai cearcăne și să te apuce nervii de la oboseală câteodată. căci atunci când o pui pe piept și îi simți respirația nesincronizată încă, lumea se oprește, iar timpul nu mai are însemnătate. o clipă pare o eternitate, iar eternitatea e comprimată într-un trup de 50 de cm, rupt parcă din tine. te uiți la ele, cele două femei din viața ta, și nu realizezi cât de fericit ești. sau poate realizezi, dar nu-ți vine a crede. așa au ajuns să nu mai aibă însemnătate o grămadă de lucruri ce înainte erau totul, totul acum fiind un singur lucru, noi.