Nașterea fizică se prezintă ca o desprindere a omului de învelișul matern. Forțe pe care germenele uman le-a avut înainte de naștere în comun cu corpul mamei mai sunt prezente după naștere numai ca forțe independente în el însuși. Omul este înconjurat până la schimbarea dentiției (la vârsta de șase sau șapte ani) de un înveliș eteric. În acest moment al vieții învelișul eteric cade. Are loc în acest caz o naștere eterică. Omul continuă să fie înconjurat de un înveliș astral, care cade în intervalul dintre doisprezece și șaisprezece ani (perioada maturizării sexuale). Atunci are loc „nașterea” corpului astral. Mai târziu se naște eul propriu-zis. Omul trăiește după nașterea eului în așa fel încât se integrează în condițiile lumii și ale vieții, iar în cadrul acestora el se manifestă în concordanță cu mădularele active prin eul său: sufletul senzației, sufletul rațiunii și sufletul conștiinței. Apoi vine un timp în care corpul eteric regresează, în care el parcurge desfășurarea inversă a formării sale, începând cu cel de al șaptelea an. În timp ce mai înainte corpul astral s-a dezvoltat în așa fel încât a dezvoltat în sine ceea ce era prezent ca predispoziție la naștere, iar apoi, după nașterea eului, s-a îmbogățit cu trăirile ocazionate de lumea exterioară, de la un anumit moment începe să se hrănească spiritual din propriul corp eteric. El consumă corpul eteric. Iar în desfășurarea în continuare a vieții și corpul eteric începe să consume corpul fizic. De acest fapt se leagă degradarea finală la vârsta bătrâneții. Prin toate aceste lucruri, cursul vieții omului se împarte în trei etape, un timp în care se dezvoltă corpul fizic și cel eteric, altul în care se manifestă corpul astral și eul și, în sfârșit, cel în care corpul eteric și cel fizic regresează. (RS)
