#obisnuinta

-Ști, nu am vrut să fie așa. Îl aud spunând, neîndrăznând să-mi întorc privirea înspre el. Pur și simplu s-a întâmplat, pur și simplu nu mai mă simțeam complet lângă tine.

Încerc să îmi eliberez mâna din strânsoarea lui, totuși lejeră, dar fără efort. Era hotărât să mă forțeze să ascult tot ce are de zis, călcându-mi mândria, călcându-mi sufletul în picioare.

-Lasă-mă să plec. Pentru Dumnezeu, doar lasă totul așa și dă-mi voie să plec! Totul sunând a șoaptă decât a strigăt de disperare. Căci da, eram disperată. Mă simțeam captivă, ca o pasăre în colivie în timp ce ochii lui mari și căprui se uitau anent la mine. Intimidant chiar.

-Vreau doar să înțelegi.

-Dar înțeleg. Te-am pierdut.

-Nu a fost vina ta, Alice.. a niciunuia chiar. Pur și simplu, s-a întâmplat. Nu alegem pe cine să iubim, cum nu alegem nici cât să țină iubirea. E ceva.. spontan, calculat, limitat. Poate fi ceva pentru toată viața, sau pentru o singură zi. Ști?

Imediat după asta, i-am simțit brațele în jurul meu. Mă simțeam atât de obosită, de stoarsă de puteri, de rănită. Tot ce voiam era să mă car naibii de aici, să ies din îmbrățișarea asta care acum îmi provoca doar rău, cândva fiind tot ce aveam nevoie să primesc pentru a fi mai bine. Dar știam ca nu mă va lasă să plec, până nu aruncă și ultimul cuțit în țintă.

-Iarta-mă, iubito. Tu ești probabil singura persoană din lumea asta care nu merită așa ceva.

M-a strâns mai tare în brațe, cu putere, cu compasiune. Era o îmbrățișare de rămas-bun. Într-un final mi-a dat drumul, mi-a dat părul de pe față și m-a sărutat scurt. Nu înțelegeam ce tot face, asta doar înrăutățea situația, iar el o știa. Poate… poate avea dreptate, poate se terminase de mult iar el a fost primul care a avut puterea să o recunoască. Sau poate nu am fost destul de bună pentru el, destul de sexy, destul de feminină.

-Ai să fi bine? Mă întreabă, privindu-ma precaut, cu milă.

I-am zâmbit forțat, luându-l încet de mână, privind expresia de uimire de pe chipul său. Probabil credea că am să-l implor să rămână, promițând că totul va fi altfel, că o vom lua de la început, că acea iubire nu se sfârsișe încă. Se înșela atât de rău luar-al naiba! L-am strâns mai puternic de mână, constatând cât de străină părea mâna lui de mâna mea acum, aproape comparându-le cu doi poli asemănători, care se resping reciproc.

-Uite, tot ce vreau este ca ea să te facă fericit și împlinit, așa cum eu n-am reușit să o fac, pentru că se pare că nu am fost în stare de asta.

http://alexandrasbookshelves.blogspot.ro/