#mircea eliade

« [...] La majorité des hommes « sans religion » continuent néanmoins d’adhérer à des pseudo-religions et à des mythologies dégénérées. Il n’y a là rien de surprenant, car, comme nous l’avons vu, l’homme profane est le descendant de l’homo religiosus et il ne peut effacer sa propre histoire — c’est-à-dire l’héritage des comportements de ses ancêtres religieux, qui ont fait de lui ce qu’il est aujourd’hui.

Cela est d’autant plus vrai qu’une grande partie de son existence est nourrie par des impulsions qui lui viennent des profondeurs de son être, de cette région que l’on a appelée « l’inconscient ». Un homme purement rationnel est une abstraction ; on ne le rencontre jamais dans la vie réelle. »

Giovanni Papini. Un om sfârșit. Traducere de George Călinescu. Cultura Națională, 1923.

Aceasta este ediția princeps a primei traduceri în limba română a romanului lui Giovanni Papini, publicată în 1923 de celebra editură „Cultura Națională” din București. Eu l-am descoperit pe Papini după ce am citit Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade.

Eliade a fost atât de fascinat de Un om sfârșit, încât a învățat singur limba italiană doar pentru a-l putea citi pe Papini in original. În 1927, pe când era student, Eliade a început să-i trimită scrisori pline de admirație lui Papini, exprimându-și dorința arzătoare de a-l cunoaște în persoană, iar în primăvara anului 1929 îl întâlnește la Florența și descrie întâlnirea undeva în „Memorii”. Rămâne de neuitat atmosfera acelei odăi minuscule din Florența, înțesată de cărți și îmbibată de fumul dens de tutun si privirea scriitorului italian, marcată de o miopie severă și ascunsă în spatele unor lentile groase in care Eliade își oglindea propriile neliniști.

Un alt lucru interesant este traducerea in limba romana de George Calinescu, care la momentul publicării cărții, în 1923, era un tânăr de doar 24 de ani, abia licențiat în litere și proaspăt întors din Italia, unde studiase la Școala Română din Roma (Accademia di Romania). Ulterior, în perioada postbelică, volumul a fost tradus și de Ștefan Augustin Doinaș în 1969.

Iar eu am gasit jurnalul meu de lecturi febrile din 2001.  #my book